Arhiva zilnică: 14 decembrie 2013

PEPINIERA

MOTTO:

”Fugi de-aci, şi vino-ncoace,

Lasă-mă şi nu-mi da pace!”-Populară!

N-am noroc! De ce?

Pentru că sunt ca în motto. Nu rezist tentaţiilor, şi gata. Citind, mă veţi privi ca pe o ciudăţenie darwinistă, dar asta este. Am şi păreri foarte bune despre mine, exceptând oful relatat în conversaţia cu „Personalitate Autentică” De ce nenorocul? Pentru că, de câte ori încerc să abandonez blogul, apare o forţă irezistibilă, căreia-i cedez, şi mă întorc la el.Spre pildă, prima dată, a fost Noemi. Apoi Ecoarta. I-a urmat Ioana, de la Iaşi. Iar azi, roxanaelenagheorghe. Dacă mă veţi întreba cum mă deturnează, cu toată bunăvoinţa, n-aş reuşi să explic. Este ceva ciudat, ce nu ştiu să-mi explic.  Ca în reclama aceea cu puştoaica, primind două maşini în dar, de ziua ei şi care se confesează unui ursuleţ . Cred că este de o subtilitate subliminală, căreia nu-i poţi reproşa nimic.

Dar, să revin, că nici eu nu prea mai ştiu, ce vreau să spun. Cert este, că sunt foarte influienţabil. Şi azi, după dedicaţia muzicală, a roxaneielenagheorghe, pe fondul blândeţei chipului Ioanei  Dabija, cum vedeţi, reiau scrisul, după nici o zi întrerupere. Iar tema este obsesia mea, dezvoltarea şi consolidarea comunismului la noi, cu toate nenorocirile, care i-au urmat. Şi nu doar până la răsturnarea lui, ci şi după.

Am un argument suprem, Germania  occidentală, care şi-a învins prejudecăţile, şi a redresat agricultura, valorificând  şi consolidând virtuţile industrializării agriculturii, folosind premisele comasării terenurilor agricole, spre deosebire de anticomuniştii noştri, al căror nume politic, nu-l menţionez, de jenă şi revoltă.

 Iar totul, a început cu slăbiciunea comodităţii laşe a celor cinstiţi, incapabili să reziste invaziei invidiei, lăcomiei şi spiritului de” mai bine să moară şi capra vecinului” .

Le-au  căzut victime, cei harnici şi răzbătători, deveniţi peste noapte, la cheremul invidiei celor incapabili de vreo agoniseală materială şi spirituală, chiaburi, moşieri, mic burghezi, duşmani ai poporului, şi câte şi mai câte acuze născocite adhoc, pentru a-i teroriza pe acei, care încercau să ia atitudine. Iar când regimul s-a consolidat şi maşinăriei represive, nu i se mai putea opune nimeni, însăşi conştiinţele cele mai demne, îi deveneau victime. Ei bine, acestei mentalităţi inumane, rapace, egoiste, vindicative inclusiv vectorilor săi corporali, eu îi voi spune pepiniera comunismului. Simplu, PEPINIERA!

Este ca în cultura ciupercilor:arunci sporii comunismului, în bălegarul pregătit de incultură, de lipsă de educaţie, de refuzul  însuşirii acestora, dar de o cerbicie în a-i pizmui, şi a le face rău rău, celor care şi-au depăşit condiţia de suficienţă.

Este, CRED, ce-i macină, pe apologeţii în perspectivă  ai activistului comunist.

Momentan, pauză!

Mi se face rău, de la stomac, vorbind despre asemenea specimene, din păcate, tot români de-ai noştri.

Onu

8 comentarii

Din categoria Pagini de Jurnal, Politică, Univers feminin