Arhive lunare: decembrie 2013

REVERIE VIRTUALĂ

Ca şi ieri, azi, tot nu mă simt prea bine.

Deschid calculatorul, şi lipsa oricărei Notificări, mă marchează.

Recitesc postul, să văd dacă este atât de anost, încât să nu fi lăsat nici o impresie, măcar demnă de o steluţă/like.

 Soţia, mă simte nemulţumit, şi încearcă să mă aline.

–Lasă, lumea a fost plecată, a trăit în Real, n-a reuşit să ajungă la tine.

Simt că are dreptate, dar mi-e greu să accept situaţia.

Chiar nimeni?  gândesc eu, cu voce tare.

Şi aplecându-mă, o cuprind afectuos, de mijloc, şi-i sărut pe furiş, năsucul mic şi nostim, parcă o glumă plastică, de- a lui Michelangelo.

 Retrăim emoţia clipei, şi parcă un norişor de linişte, ne-a învăluit fiinţa.

Discomfortul clipei, dispare.

Îmi admir soţia, pentru esenţa de înţelepciune, în faţa şocurilor browniene ale vieţii.

 În această privinţă, o privesc plin de veneraţie.

 Este o lucrare desăvârşită a Proniei Universale.

Calm, tact, blândeţe, căldură. Relativ liniştit, revăd postul BLUE şi privesc foto protagonistei lui. Remarc, revelator parcă, mâinile mari, cu degete prelungi, pline, ca o invitaţie la mângâiere. Cândva, am trăit senzaţia plenară a atingerii unor asemenea palme.

Erau calde şi parcă aderente, prin senzaţia că se lipeau efectiv de corp, invitând la apropiere.  Primele, aparţineau unei colege de seviciu. A fost  ca o rătăcire a minţii. Lucram la un proiect,după program., şi nu dibuiam, nicicum, soluţia.

–Stai, ce zici de asta? Îmi spune colega, apăsându-mă pe umăr.

-Măi, să fie, cred că ai dreptate, am tresărit eu, încântat, privind-o.

 Era înaltă, blondă, cu nişte ochi prin albastrul cărora înnotau efluvii de emoţii.

Pentru o clipă, cred că m-am fâstâcit. I-am simţit apăsarea afectuoasă a mâinii, când am auzit-o, cu un ton glumeţ:

„Ce bine, ne-nţelegem noi doi!”

Ce a urmat, nu mai reţin. Ştiu doar, că am rămas  cu senzaţia inefabilă a plimbărilor palmelor ei, mari, catifelate, umede şi calde, de parcă nu se mai desprindeau de obrajii mei.

Palme pe care mi le imaginez aidoma, celor ale „Fetei in blue” .

Acum, când scriu, mă gândesc la emoţia clapelor de pian, care simţeau atingerea degetelor lui Paganini, Liszt,Rubinstein, şi ale multor altora cu sensibilitatea vocaţiei interpretative instrumentale.

S-a întâmplat în Bucureşti.

Onu

19 comentarii

Din categoria Pagini de Jurnal, Proză, Univers feminin

BLUE…

Este de la culoarea ei preferată. Cine e ea? Nu ştiu!

 Doar ce se vede.

Şi un motto al său:

”Apa trece, iubirile rămân”. Mi-a plăcut! Corespunde firii mele.

Oricât m-aş supăra pe cineva…, ceva…, o emoţie, tot rămâne.

O pală de vânt, un norişor, o rafală de ploaie, un ciripit de pasăre, un gângurit de copil, o spumă de val, izbit puternic de mal, deschid tot atâtea circuite în Universul meu sufletesc.

 În Uzbekistan, unde mă aprinsese frumuseţea de „o mie şi una de nopţi” a unei localnice, îmi plăcea biciuirea furtunilor de nisip deşertic al Stepei Flămânde.

Atunci, am trăit fiorul literar al „Cântării cântărilor”,  Farmecul mirific al pasiunii Orientului.

N-am văzut Piramidele, nici Sfinxul, dar graţie acestei apariţii, le trăiesc intens taina, le simt biciuirea dunelor în explozia nerăbdării,  în continuă căutare  a ceea ce a fost.

Priviţi foto! Deşi îmbrăcată în negru, care în general asuplizează, braţele au o rotunjime sculpturală, venusiană.

Ilinca Noel Splendoare naturală, îmi spun, iar circuitele cortexului cerebral, parcă au sărit în aer.

Parcă un fior de uimire, face să vibreze atmosfera.

Este ea, Ilinca Noel, fata în blue!

Onu

4 comentarii

Din categoria Diverse ...

AJUN DE EMOTII

 Nu prea mă simt in formă. Evenimentele din Pepinieră, mă îngrijorează, şi mă gândesc la Brucan.

El a spus 20 de ani, dar eu devin tot mai sceptic.

Observ creşterea gradului de răutate, mai ales la unele femei. Şi mă bântuie un gând anapoda. Mai bine ar rămâne sterile, să nu mai prelungească predicţia lui Brucan.

De când am auzit despre finlandezi, şi mi-am amintit de colegul meu, Estonianul, care mi-a răspuns  nedumerit, că nu vede rostul înjurăturilor, trăiesc într-o amară debusolare.

O rază de senin, mi-a transmis Madi, prin telefonul milanez.

V-a bucurat, vreodată, primirea unui telefon?

Atunci, veţi realiza ceva, din spusele mele, vizavi de telefonul lui Madi. Dar uite, a apărut soarele, şi razele lui, mângâie pestriţeala coloristică a blocului de vizavi, şi parcă viaţa îşi reintră în drepturi.Colindătorii, cu glasuri neformate muzical, îşi încearcă norocul. Nu prea le surâde, şi îi văd plecând murmurând ceva, uşor încruntaţi.

Îi înţeleg.

În năzuinţa lor au pus toate iluziile, pe care ni le flutură,Psihologia formativă(nu ştiu, dacă există aşa ceva, dar presupun).

Cel puţin de tema Legii atracţiei, gem editurile, librăriile şi chioşcurile de cărţi. Văd că şi tv a preluat ideea, dar tot papagaliceşte, puseele de pseudopersonalitate nefiind departe de iluziile unor aşa zişi parlamentari, că s-ar pricepe la Politică, sau de impresia măgarului, că răgetele lui, ar fi tril de privighetoare.

Şi, de ce să uităm de Dana Grecu, văzând-se în analist politic, dacă eventual, la comandă plătită, emite nişte „batjocuri”, la adresa lui Antonescu şi Ponta.

Zadarnic, încearcă invitaţii sau Radu Tudor,  s-o trezească la realitate. Ea, nu şi nu! Ca în anecdota”Păduchiosule, păduchiosule!”

Nu cred să fiu în forma energetică, optimă, să fac urări, de Sărbători, dar

Un sfârşit fericit de săptămână,

cred că merită să încerc.

Onu

 

4 comentarii

Din categoria Pagini de Jurnal, Râsu/Plânsu

De-ale trotuarului..,

Dedicaţie:”Personalitate Autentică„, În totală Preţuire!

Alaltăieri, plec la cumpărături, prin vecinătate. Pe banca din faţa blocului, doarme un cetăţean, parcă în convulsii.  O fi epileptic sau rebegit de frig?îmi spun în sinea mea.

Mă apropii, îl întreb dacă-i este rău, şi să chem Salvarea. Neagă energic, printr-o miscare deranjată a capului. Ii zăresc mustaţa neagră, deduc a fi un tânăr, si plec să-mi văd de treaba.

Nu durează mult.

La înapoiere anunt 112. O doamnă, imi face legatura cu Salvarea, le explic şi-mi spun că sosesc rapid. Durează puţin. Sosesc, le arăt personajul, acesta refuză orice ajutor, cere doi lei pentru o cafea, să se încălzească.

Îi dau 5 lei, iar Doamna de pe Salvare, mă roagă să scriu pe Ordinul de deplasare, că pacientul refuză internarea, fie măcar într-un adăpost pentru săraci.

Mi-a luat CNP-ul, ne-am zâmbit, şi a plecat.

Florin, cazul relatat, s-a dus să bea o cafea.

Şi-a lăsat lucrurile vraişte, pe banca din faţa blocului. Îmi văd de treburi, în continuare.

Revenit.., un tip, cu aparenţă de om al străzii, verifică fermoarul gecii lui Florin. Îl întreb ce treabă are cu ea, şi-i spun că e a unui om sărman.

Îmi răspunde  scurt:

-Păi şi eu sunt un om sărman.

-Şi- atunci, vrei să-i furi omului geaca? sare –n mine cinstea. Ia şterge-o imediat, şi lasă-i  haina-n pace.

-Păi plec, se uită el la mine, ofensat şi demn.

Aştept până dispare în depărtare, şi intru în bloc.

Nehotărât, dacă nu cumva,va apare un alt „om sărman”, să-i ia geaca lui Florin.

 Îi povestesc soţiei, şi-mi spune că nu pot avea grijă de toţi „oamenii străzii!”

Are dreptate, dar rămân cu o apăsare în piept.

Se apropie de mine, mă mângâie pe spate, se ridică pe vârfuri, şi-mi şopteşte, sărutându-mă. „Înţelege, nu putem îndrepta toate necazurile oamenilor!”

Îi răspund aprobativ, dar rămân cu o tristeţe dureroasă, în suflet.

Între timp, după ce şi-a băut cafeaua, Florin şi-a luat lucrurile şi a plecat, poate fericit, cu senzaţia libertăţii.

Onu

6 comentarii

Din categoria Pagini de Jurnal, Personale

Constatări 6

Ieri, la emisiunea Danei Grecu, a glăsuit Radu Tudor.

Că a făcut-o, nu m-a deranjat. M-a mâhnit maniera. Am avut senzaţia că între aciditatea domnului Băsescu, şi imputările care i se fac lui Crin, de către Radu Tudor, nu este  nici o diferenţă.

Leit vorba: ”Aceiaşi Mărie, altă pălărie”. În fapt, reluând înregistrările disputei verbale între Antonescu şi Ponta, Radu Tudor, afişa o zeflemea, gen “ghici, ghicitoarea mea!”la întrebarea tâmpă:”se rupe sau nu se rupe USL?”.

Sunt mâhnit, din două motive, strict personale. Primul , Crin, este dobrogean de-al meu, şi zeflemelile adresate lui, eu le iau personal. Apoi, el este un intelectual, istoric, şi ar trebui să aibă o statură ca atare, cunoscând pildele diplomaţiei istorice.Iar vorba lui Lăpuşneanu, n-ar trebui să-i fie străină, despre ambientul psdist, cu care se confruntă. Şi mai este ceva!

 Mă simt dezamăgit, să constat la un intelectual, un senator, reacţii proletare,  gen “şezătoare”.

Iar ca imagine de român, ce să mai spun?!

Onu

Scrie un comentariu

Din categoria Pagini de Jurnal, Politică, Râsu/Plânsu

CONSTATĂRI 5

Cred că nu mai continui „Pepiniera”. Mă simt meschin, să vorbesc inutil, despre fleacuri româneşti. Această percepţie, am  avut-o aseară,  ascultând-o pe Narcisa Suciu, invitata lui Teo,când a spus un lucru, despre care, m-am înfiorat, nevenindu-mi să-l cred. Anume, Narcisa, a afirmat, că în Finlanda, nu există săraci.

O cred pe Narcisa Suciu, care-i o bănăţancă zdravănă.

Ca într-o oglindă retrovizoare, m-am întrebat, ce fel de carater or avea finlandezii, dacă sunt egoişti, invidioşi, ranchiunoşi, fără caracter, şi mici la suflet, ca produsele Pepinierei.

Spontan, am simţit un soi de cult, pentru acest popor, altruist şi harnic, şi un dezgust profund, pentru nevolnicul egoist din mine.

Întrucât şcoala este formatoare de caractere, m-am întrebat cum o fi învăţământul la ei, cum vor fi cei şapte ani de acasă, cum vor fi Parlamentul, Guvernul, Preşedintele, Poliţia.

M-am întrebat şi dacă vor fi având închisori! M-am întrebat, până m-am dezgustat de Pepiniera mea, ba m-am şi jenat, s-o mai continui. In incheiere, după un spectacol de circărie politică, oferit de Ponta si Antonescu, mă întreb, cu îndreptăţire:

Or avea şi finlandezii, circari politici?

Sincer, n-aş crede, altfel ar merge treburile la fel de prost, ca la noi!

Onu

8 comentarii

Din categoria Pagini de Jurnal, Patria

UNIVERSULE,

Noemi's blog Priveşte,  şi spune, ce vezi!

Dar, mai vezi ceva, nu ai orbit?

Simt că pentru acest spectacol,

Doar cu tine, pot vorbi!

Doar tu, mai vezi  asemenea Aştrii!

Onu

6 comentarii

Din categoria Pagini de Jurnal, Univers feminin

PEPINIERA 2

Ideea pepinierei, i-a venit lui N.Ceauşescu, o dată cu obsesia sa, de a face din România, un mare oraş.

Materialul de răsad, se găsea din abundenţă, prin împrejurimile Capitalei. Care  avea şi dosar bun.

 Spirit militant patriotic, conştiinţa de clasă, fermitate revoluţionară, împotriva celor care nu posedau cultură de marginea şanţului, sau a birtului din sat,

dorinţa de a lupta până la distrugerea exploatatorilor haini, care-i dispreţuiau, neţinându- le isonul la şanţ sau la crâşmă.

Ce mai, tot ce prevenise Marx, în Capitalul lui, că teoria nu poate fi valabilă  pentru orice nivel de subdezvoltare.

 Ori, se pare ca răsadul valorificat de ocupaţia sovietică, s-a pretat la toate presupunerile marxiste.

Aşadar, prin februarie 1962, Pepiniera la care mă refer, a început să fie amenajată. Mulţi din viitorii bucureşteni, au sosit probabil, precum coloniştii, în America.

Preponderenţa materialului, aparţinea familiilor celor în uniformă: miliţieni, securişti şi alţi activişti politruci.

 Şi timpul s-a scurs , materialul iniţial s-a terminat, dar s-au moştenit tarele de la sosire:

incultura , lipsa de educaţie, manifestate prin invidie pe cei care au agonisit ceva în viaţă,  turnătoria, cum ar fi : de ce firmele nu plătesc şi pentru blocul în care–şi desfăşoară activitatea, că de aci îşi scot banii;

de ce unii plătesc mai puţin, decât ei, foştii oropsiţi ai sorţii,

ca şi obsesia de a deţine controlul muncitoresc, să nu fie prăduiţi, precum strămoşii lor, sărăntocii dinainte de venirea ruşilor, de către chiaburii şi moşierii, de altădată.

 Şi un pantagruielic apetit, pentru bârfă şi suspiciune, faţă de cei mai  realizaţi decât ei.

Iar pe acest fond, putregăios, nu este mult, către trădarea  semenului, şi consolidarea ambientului comunistoid socialist. Poate exagerez, dar sper să nu greşesc.Prezenţa şi tolerarea năravurilor unor asemenea specimene printre noi, mă face să mă tem, de o condamnare la regres şi revenire a cizmei mentalităţilor comuniste.

Onu

2 comentarii

Din categoria Pagini de Jurnal, Politică, Râsu/Plânsu

PEPINIERA

MOTTO:

”Fugi de-aci, şi vino-ncoace,

Lasă-mă şi nu-mi da pace!”-Populară!

N-am noroc! De ce?

Pentru că sunt ca în motto. Nu rezist tentaţiilor, şi gata. Citind, mă veţi privi ca pe o ciudăţenie darwinistă, dar asta este. Am şi păreri foarte bune despre mine, exceptând oful relatat în conversaţia cu „Personalitate Autentică” De ce nenorocul? Pentru că, de câte ori încerc să abandonez blogul, apare o forţă irezistibilă, căreia-i cedez, şi mă întorc la el.Spre pildă, prima dată, a fost Noemi. Apoi Ecoarta. I-a urmat Ioana, de la Iaşi. Iar azi, roxanaelenagheorghe. Dacă mă veţi întreba cum mă deturnează, cu toată bunăvoinţa, n-aş reuşi să explic. Este ceva ciudat, ce nu ştiu să-mi explic.  Ca în reclama aceea cu puştoaica, primind două maşini în dar, de ziua ei şi care se confesează unui ursuleţ . Cred că este de o subtilitate subliminală, căreia nu-i poţi reproşa nimic.

Dar, să revin, că nici eu nu prea mai ştiu, ce vreau să spun. Cert este, că sunt foarte influienţabil. Şi azi, după dedicaţia muzicală, a roxaneielenagheorghe, pe fondul blândeţei chipului Ioanei  Dabija, cum vedeţi, reiau scrisul, după nici o zi întrerupere. Iar tema este obsesia mea, dezvoltarea şi consolidarea comunismului la noi, cu toate nenorocirile, care i-au urmat. Şi nu doar până la răsturnarea lui, ci şi după.

Am un argument suprem, Germania  occidentală, care şi-a învins prejudecăţile, şi a redresat agricultura, valorificând  şi consolidând virtuţile industrializării agriculturii, folosind premisele comasării terenurilor agricole, spre deosebire de anticomuniştii noştri, al căror nume politic, nu-l menţionez, de jenă şi revoltă.

 Iar totul, a început cu slăbiciunea comodităţii laşe a celor cinstiţi, incapabili să reziste invaziei invidiei, lăcomiei şi spiritului de” mai bine să moară şi capra vecinului” .

Le-au  căzut victime, cei harnici şi răzbătători, deveniţi peste noapte, la cheremul invidiei celor incapabili de vreo agoniseală materială şi spirituală, chiaburi, moşieri, mic burghezi, duşmani ai poporului, şi câte şi mai câte acuze născocite adhoc, pentru a-i teroriza pe acei, care încercau să ia atitudine. Iar când regimul s-a consolidat şi maşinăriei represive, nu i se mai putea opune nimeni, însăşi conştiinţele cele mai demne, îi deveneau victime. Ei bine, acestei mentalităţi inumane, rapace, egoiste, vindicative inclusiv vectorilor săi corporali, eu îi voi spune pepiniera comunismului. Simplu, PEPINIERA!

Este ca în cultura ciupercilor:arunci sporii comunismului, în bălegarul pregătit de incultură, de lipsă de educaţie, de refuzul  însuşirii acestora, dar de o cerbicie în a-i pizmui, şi a le face rău rău, celor care şi-au depăşit condiţia de suficienţă.

Este, CRED, ce-i macină, pe apologeţii în perspectivă  ai activistului comunist.

Momentan, pauză!

Mi se face rău, de la stomac, vorbind despre asemenea specimene, din păcate, tot români de-ai noştri.

Onu

8 comentarii

Din categoria Pagini de Jurnal, Politică, Univers feminin

CE SĂ FIE, CUM SĂ FIE !?

 Altă problemă majoră!Mizeria din închisori. Nu morală, ci materială.Prea mulţi închişi, pe fleacuri, mai ales. Înghesuisală mare.

Mi-a atras atenţia opinia cuiva, că sunt băieţi buni, cu câte o greşeală în viaţă, pentru care plătesc, într-o detenţie de mizerie

Dar, de ce „pentru o greşeală minoră?” se întreba cineva,când marii corupţi şi delapidatori,sunt încă în libertate?Cu alte cuvinte,liber la infracţionalitate! N-ar fi mai bine, să i se creieze, plevuşcăiei puăcăriaşe, condiţii de ispăşire a pedepsei, prin muncă?”

„Lagăre de muncă” ar fi fost expresia.

M-am întrebat  atunci dacă au în vedere  ceva de tipul lagărelor naziste sau staliniste, şi că măsura, ar fi ca o reînviere a nazismului şi stalinismului? Ce să fie, cum să fie?

M-am frământat, m-am scărpinat în urechi, şi mi-am zis că poate, totuşi, cu aceşti ghinionişti, ar merita încercată o muncă de reeducare, prin muncă, în spiritul responsabilizării lor.

 Mai mult, cine  nu se va adapta exigenţelor respective, ca urmare a unor carenţe educaţionale sau de caracter, de neînlăturat, să-şi facă veacul în aceste instituţii,până le intră  în obişnuinţă, spiritul civic necesar.

Nu cred că ar fi inumană o asemenea măsură educaţională.

Ar ecchivala unei carantinizări medicale, în vederea protejării sănătăţii generale a populaţiei.

Astfel, zvăpăiala unor minţi, s-ar tempera, ar deveni mai responsabilă, de aberaţia ieşirilor lor .

Ce, să li se caute atâta în coarne? Asta, n-ar face decât să-i încurajeze în comiterea fărădelegii.

Iar când se vor fi „maturizat” vor fi  intrat în viaţa socială, ca oameni  integri.

Doar aşa, ne vom fi însănătoşit mentalitatea internă.

Între timp, politicenii care în prezent, îi căinează, le vor fi pregătit condiţii interne, să nu mai aibă nevoie, să ajungă la Puşcărie!

SPER!

Onu

2 comentarii

Din categoria Pagini de Jurnal, Râsu/Plânsu