Arhive lunare: decembrie 2013

KEANU REEVS

Cu câteva zile, înainte de AJUN, în timp ce-mi duceam coşul de gunoi, doi copii, un băiat şi o fetiţă, m-au întrebat dacă îi las   să mă colinde.

-Staţi, să rezolv cu gunoiul, si vorbim.

-Să vă ajut? îmi spune puştiul

-Nu mulţumesc, imediat!

Abilitatea lui de a se face plăcut, mi-a impus categoric.

Îl privesc. O faţă serioasă, destinsă. Îmi pare plăcut, şi chiar cunoscut.

Tenul alb, de metis, are o expresie îndatoritoare.

 Au colindat, le-am dat 10 lei, ne-am urat La Mulţi Ani, şi gata.

 Mi-a rămas însă expresia feţei lui, ca o obsesie. De unde-l cunosc, unde l-am mai văzut, cu cine seamănă?

Toată seara, m-a urmărit faţa lui. Prelungă, cu trăsături fine, şi o expresie de blândeţe, cum încă nu mai văzusem. De parcă era o felie de pâine, unsă cu tristeţe.Toată seara, m-am gândit la puşti. Unde l-am mai văzut?

A doua zi,tot cu gândul la el, m-am trezit.

Într-un târziu, m-am dumirit.

Keanu Reevs.Da, cu el seamănă.

Cu o seară înainte, văzusem la tv. un film, de un dramatism sfâşietor.Dragoste de Noiembrie.

Cu el şi Charlize Theron.

Un bărbat îndrăgostit, descoperă că prietena lui suferă de o boală necruţătoare. Un gen de cancer. Nevoită să fie internată, medicul impresionat de ataşamentul băiatului, îi dezvăluie, acestuia secretul, şi hotărârea ei de a-şi trăi ultimile zile , iubită, dar fără să se implice în viaţa cuiva.

Ca în filmul”N-a dansat decât o vară”, viaţa băiatului este un lanţ de încercări neizbutite de a se căsători cu fata.

În final, iubirea lui , a cedat dorinţei fetei, de a se despărţi, ea plecând, spre a dispare din viaţa lui. Rolul interpretat de Keanu Reevs, este magistral.

Mersul încet, evident copleşit , îi poartă paşii , în direcţia în care ea plecase, parcă aşteptând-o,  în speranţa că  va reapare.

O faţă tristă, interiorizată pe înţelegerea  dramei fetei, şi pe amărăciunea neputinţei de a o fi ajutat. Un film cutremurător!

Dragoste de Noiembrie.

Onu

Reclame

5 comentarii

Din categoria Pagini de Jurnal, Proză, Univers feminin

Conflict intelectual

Reblogare pentru compensare lipsa imaginatie. Sper ca ilustrarea , care trimite la traditia Craciunului, sa va amuze cum se cuvine. Ilustrarea este opera lui Madi.Craciun fericit!
Onu

Madi şi Onu Blog

Prefata. A zi, spre jena mea, nu am imaginatia adecvataSfintei Sarbatori aNasterii Domnului. Sper ca ilustrarea magistrala a postului reblogat, opera lui Madisor, sa va transpuna in ambianta traditiei de Craciun. Sarbatori fericite! Onu

Dimineaţă însorită, caldă. Frumuseţea vremii, îmi aşterne un zâmbet larg, pe faţă. Surâd tuturor, aerului cald, razelor de soare, care-mi mângâie aproape matern  faţa. Absorbit de reveria mângâierii, nu observ tânărul cu trup sculptural, ca dăltuit parcă, de Michelangelo. Surprins, îmi amintesc de David, şi un zâmbet larg, admirativ, îmi inundă chipul. Nu pentru mult timp,  însă. Tânărul, ameninţător, se proţăpeşte belicos în faţa mea şi mi-o trânteşte:

– Ce te hlizeşti, bă; ce ai de râs ?

– Nu râd, îti admiram frumuseţea de corp; parc-ai fi sculptat de   …, şi ezit o clipă, dacă să spun Michelangelo, Rodin sau Paciurea.

Zii…. mă,  şi simt strânsoarea pumnului ameninţătoare, pe…

Vezi articolul original 189 de cuvinte mai mult

Scrie un comentariu

Din categoria Diverse ...

MATINALĂ DE AJUN

Încet.., încet.., impresii se adună,

Spre bucuria-ne comună

Trecutul reînvie, nu se vrea uitat

Are valoarea lui.., vitală.

Fi-va de neiertat,

Şi-o singură iubire să ne fi scăpat.

Doar ea, Iubirea..,e liantul,

Ce Făptura-ne din Trup,

O leagă de-o altă stare vie,

Dorind, alături, în viaţă,  să ne fie.

Iar de hazardul potrivnic ne desparte

Ea uită tot, şi merge mai departe.

Cam aste gânduri triste

Azi, sufletu-mi apasă.

Privind nostalgic, Anul Virtual

Neizbutit.., cu tot efortul,

 Să-l fi păstrat Real.

             Onu

8 comentarii

Din categoria Pagini de Jurnal, Poezie

REVERIE VIRTUALĂ

Ca şi ieri, azi, tot nu mă simt prea bine.

Deschid calculatorul, şi lipsa oricărei Notificări, mă marchează.

Recitesc postul, să văd dacă este atât de anost, încât să nu fi lăsat nici o impresie, măcar demnă de o steluţă/like.

 Soţia, mă simte nemulţumit, şi încearcă să mă aline.

–Lasă, lumea a fost plecată, a trăit în Real, n-a reuşit să ajungă la tine.

Simt că are dreptate, dar mi-e greu să accept situaţia.

Chiar nimeni?  gândesc eu, cu voce tare.

Şi aplecându-mă, o cuprind afectuos, de mijloc, şi-i sărut pe furiş, năsucul mic şi nostim, parcă o glumă plastică, de- a lui Michelangelo.

 Retrăim emoţia clipei, şi parcă un norişor de linişte, ne-a învăluit fiinţa.

Discomfortul clipei, dispare.

Îmi admir soţia, pentru esenţa de înţelepciune, în faţa şocurilor browniene ale vieţii.

 În această privinţă, o privesc plin de veneraţie.

 Este o lucrare desăvârşită a Proniei Universale.

Calm, tact, blândeţe, căldură. Relativ liniştit, revăd postul BLUE şi privesc foto protagonistei lui. Remarc, revelator parcă, mâinile mari, cu degete prelungi, pline, ca o invitaţie la mângâiere. Cândva, am trăit senzaţia plenară a atingerii unor asemenea palme.

Erau calde şi parcă aderente, prin senzaţia că se lipeau efectiv de corp, invitând la apropiere.  Primele, aparţineau unei colege de seviciu. A fost  ca o rătăcire a minţii. Lucram la un proiect,după program., şi nu dibuiam, nicicum, soluţia.

–Stai, ce zici de asta? Îmi spune colega, apăsându-mă pe umăr.

-Măi, să fie, cred că ai dreptate, am tresărit eu, încântat, privind-o.

 Era înaltă, blondă, cu nişte ochi prin albastrul cărora înnotau efluvii de emoţii.

Pentru o clipă, cred că m-am fâstâcit. I-am simţit apăsarea afectuoasă a mâinii, când am auzit-o, cu un ton glumeţ:

„Ce bine, ne-nţelegem noi doi!”

Ce a urmat, nu mai reţin. Ştiu doar, că am rămas  cu senzaţia inefabilă a plimbărilor palmelor ei, mari, catifelate, umede şi calde, de parcă nu se mai desprindeau de obrajii mei.

Palme pe care mi le imaginez aidoma, celor ale „Fetei in blue” .

Acum, când scriu, mă gândesc la emoţia clapelor de pian, care simţeau atingerea degetelor lui Paganini, Liszt,Rubinstein, şi ale multor altora cu sensibilitatea vocaţiei interpretative instrumentale.

S-a întâmplat în Bucureşti.

Onu

19 comentarii

Din categoria Pagini de Jurnal, Proză, Univers feminin

BLUE…

Este de la culoarea ei preferată. Cine e ea? Nu ştiu!

 Doar ce se vede.

Şi un motto al său:

”Apa trece, iubirile rămân”. Mi-a plăcut! Corespunde firii mele.

Oricât m-aş supăra pe cineva…, ceva…, o emoţie, tot rămâne.

O pală de vânt, un norişor, o rafală de ploaie, un ciripit de pasăre, un gângurit de copil, o spumă de val, izbit puternic de mal, deschid tot atâtea circuite în Universul meu sufletesc.

 În Uzbekistan, unde mă aprinsese frumuseţea de „o mie şi una de nopţi” a unei localnice, îmi plăcea biciuirea furtunilor de nisip deşertic al Stepei Flămânde.

Atunci, am trăit fiorul literar al „Cântării cântărilor”,  Farmecul mirific al pasiunii Orientului.

N-am văzut Piramidele, nici Sfinxul, dar graţie acestei apariţii, le trăiesc intens taina, le simt biciuirea dunelor în explozia nerăbdării,  în continuă căutare  a ceea ce a fost.

Priviţi foto! Deşi îmbrăcată în negru, care în general asuplizează, braţele au o rotunjime sculpturală, venusiană.

Ilinca Noel Splendoare naturală, îmi spun, iar circuitele cortexului cerebral, parcă au sărit în aer.

Parcă un fior de uimire, face să vibreze atmosfera.

Este ea, Ilinca Noel, fata în blue!

Onu

4 comentarii

Din categoria Diverse ...

AJUN DE EMOTII

 Nu prea mă simt in formă. Evenimentele din Pepinieră, mă îngrijorează, şi mă gândesc la Brucan.

El a spus 20 de ani, dar eu devin tot mai sceptic.

Observ creşterea gradului de răutate, mai ales la unele femei. Şi mă bântuie un gând anapoda. Mai bine ar rămâne sterile, să nu mai prelungească predicţia lui Brucan.

De când am auzit despre finlandezi, şi mi-am amintit de colegul meu, Estonianul, care mi-a răspuns  nedumerit, că nu vede rostul înjurăturilor, trăiesc într-o amară debusolare.

O rază de senin, mi-a transmis Madi, prin telefonul milanez.

V-a bucurat, vreodată, primirea unui telefon?

Atunci, veţi realiza ceva, din spusele mele, vizavi de telefonul lui Madi. Dar uite, a apărut soarele, şi razele lui, mângâie pestriţeala coloristică a blocului de vizavi, şi parcă viaţa îşi reintră în drepturi.Colindătorii, cu glasuri neformate muzical, îşi încearcă norocul. Nu prea le surâde, şi îi văd plecând murmurând ceva, uşor încruntaţi.

Îi înţeleg.

În năzuinţa lor au pus toate iluziile, pe care ni le flutură,Psihologia formativă(nu ştiu, dacă există aşa ceva, dar presupun).

Cel puţin de tema Legii atracţiei, gem editurile, librăriile şi chioşcurile de cărţi. Văd că şi tv a preluat ideea, dar tot papagaliceşte, puseele de pseudopersonalitate nefiind departe de iluziile unor aşa zişi parlamentari, că s-ar pricepe la Politică, sau de impresia măgarului, că răgetele lui, ar fi tril de privighetoare.

Şi, de ce să uităm de Dana Grecu, văzând-se în analist politic, dacă eventual, la comandă plătită, emite nişte „batjocuri”, la adresa lui Antonescu şi Ponta.

Zadarnic, încearcă invitaţii sau Radu Tudor,  s-o trezească la realitate. Ea, nu şi nu! Ca în anecdota”Păduchiosule, păduchiosule!”

Nu cred să fiu în forma energetică, optimă, să fac urări, de Sărbători, dar

Un sfârşit fericit de săptămână,

cred că merită să încerc.

Onu

 

4 comentarii

Din categoria Pagini de Jurnal, Râsu/Plânsu

De-ale trotuarului..,

Dedicaţie:”Personalitate Autentică„, În totală Preţuire!

Alaltăieri, plec la cumpărături, prin vecinătate. Pe banca din faţa blocului, doarme un cetăţean, parcă în convulsii.  O fi epileptic sau rebegit de frig?îmi spun în sinea mea.

Mă apropii, îl întreb dacă-i este rău, şi să chem Salvarea. Neagă energic, printr-o miscare deranjată a capului. Ii zăresc mustaţa neagră, deduc a fi un tânăr, si plec să-mi văd de treaba.

Nu durează mult.

La înapoiere anunt 112. O doamnă, imi face legatura cu Salvarea, le explic şi-mi spun că sosesc rapid. Durează puţin. Sosesc, le arăt personajul, acesta refuză orice ajutor, cere doi lei pentru o cafea, să se încălzească.

Îi dau 5 lei, iar Doamna de pe Salvare, mă roagă să scriu pe Ordinul de deplasare, că pacientul refuză internarea, fie măcar într-un adăpost pentru săraci.

Mi-a luat CNP-ul, ne-am zâmbit, şi a plecat.

Florin, cazul relatat, s-a dus să bea o cafea.

Şi-a lăsat lucrurile vraişte, pe banca din faţa blocului. Îmi văd de treburi, în continuare.

Revenit.., un tip, cu aparenţă de om al străzii, verifică fermoarul gecii lui Florin. Îl întreb ce treabă are cu ea, şi-i spun că e a unui om sărman.

Îmi răspunde  scurt:

-Păi şi eu sunt un om sărman.

-Şi- atunci, vrei să-i furi omului geaca? sare –n mine cinstea. Ia şterge-o imediat, şi lasă-i  haina-n pace.

-Păi plec, se uită el la mine, ofensat şi demn.

Aştept până dispare în depărtare, şi intru în bloc.

Nehotărât, dacă nu cumva,va apare un alt „om sărman”, să-i ia geaca lui Florin.

 Îi povestesc soţiei, şi-mi spune că nu pot avea grijă de toţi „oamenii străzii!”

Are dreptate, dar rămân cu o apăsare în piept.

Se apropie de mine, mă mângâie pe spate, se ridică pe vârfuri, şi-mi şopteşte, sărutându-mă. „Înţelege, nu putem îndrepta toate necazurile oamenilor!”

Îi răspund aprobativ, dar rămân cu o tristeţe dureroasă, în suflet.

Între timp, după ce şi-a băut cafeaua, Florin şi-a luat lucrurile şi a plecat, poate fericit, cu senzaţia libertăţii.

Onu

6 comentarii

Din categoria Pagini de Jurnal, Personale