GÂND ÎNFRICOŞETOR

Nu ştiu, dacă-mi va ieşi postul. Mereu încep sub imperiul aceleiaşi incertitudini.

Mă încurajează însă, două vrăbiuţe, căţărate pe o ramură de liliac. Se uită curioase la mine, parcă ar spune: ”ce-o mai fi şi arătania asta?”. Acum câteva zile, pe tvr, un reportaj „educaţional”.

În anii terorii comuniste, nişte elevi, pentru delictul de a îşi fi exprimat antipatia faţă de conducătorii vremii, au ajuns în închisorile teroarei securiste.

 Ieri, am descoperit un articol remarcabil, scris de Mala, întitulat Micul Prinţ.

Scris în scop umanitar, în sprijinul unor copii excepţionali ai căror părinţi, spre drama lor şi a Naţiei, sunt tributari unor stări nevrotice, cu oscilaţii de la grija excesivă pentru copii, până la obsesii suicidare, uneori finalizate.

 Încerc  un gând filozofant, pornind de la o întâmplare din liceu.

 Plimbându-mă pe holurile liceului, cu un coleg, la un moment dat , îl văd săltându-se pe vârfuri, şi scuipând un tablou al unui „conducător îndrăgit al vremii”.

De ce-ai făcut asta? L-am întrebat uimit. Uite-aşa, de-aia, şi întorcându-se a repetat gestul de bravadă „anticomunistă”.Am terminat liceul, am terminat şi facultatea, fără să mă fi dumirit, cum a funcţionat mecanismul gândirii lui.

La o întâlnire după ani, s-a propus un moment de reculegere, pentru colegul respectiv, decedat în urma unei boli de plămâni contractate, în închisoare,  în anii studenţiei.

 În momentul de pioşenie al reculegerii, nu am reflectat. Acum însă, presupun, că o fi repetat „gestul de conştiinţă”, iar eu nu mai fusesem lângă el. Şi mă întreb, uşor debusolat:

”Oare eu de ce n-am  suferit de rigorile”scuipătorului de elită?”

Oi fi fost un tarat, de care posteritatea nu avea nevoie?.

 Pentru că, îmi place să găsesc explicaţii, revin la postul amintit. Oare cazurile menţionate, vor avea urmări nefaste asupra copiilor?

Sau, copiii victime comuniste, nu erau decât victoria teribilismului unor părinţi, poate cu aceleaşi manifestări maniacale?

„după război, mulţi eroi”, o spune indubitabil proverbul.

Dar eu…, eu, de ce nu sunt un erou anticomunist?!

De ce nu m-or fi ajutat părinţii?

Onu

Anunțuri

4 comentarii

Din categoria Pagini de Jurnal, Râsu/Plânsu

4 răspunsuri la „GÂND ÎNFRICOŞETOR

  1. Onu, ai in materialul tau de azi multe intrebari ale caror raspunsuri poate ca le vei gasi.
    Eu pot doar sa zic asa:
    1. Adultii despre care tu vorbesti, nu sunt tributari unor stari nevrotice ci sunt bolnavi/suferinzi de afectiuni psihiatrice(grave), cel putin despre asta era vorba in ‘Micul print’.
    2. Copiii care vin in aceste familii sunt copii care-s marcati pe viata de spectrul bolii in sine deoarece, pe de-oparte e boala care-si poate transmite genetic tarele, pe de alta, e reculul asupra societatii/mediului din jur.
    3. Nu-ti dori sa fii asemeni copilului din Micul print decit in masura in care sa pui experienta asta la capitolul „de incercat din curiozitate” si atit.
    4. Ce are in plus fata de tine ‘scuipatorul de elita’ ? Gestul care l-a scos in fata celor multi evidentiindu-l intr-un mod sau altul ? Asta sa conteze intr-adevar ?
    In rest, un alt material plin de sensibilitate si candoarea amintirilor frumoase!

    • Mala,
      Am recuperat,din spam, comentariul tau.Daca tu, autorul, spui ca am inteles gresit, ma supun. Din intelegerea gresita, generalizam un fapt.Anume, acela ca multe neplaceri, si le atrag oamenii insisi, din motivele de sanatate sporadica mentala, pe care , gresit cum spui, incercam sa le folosesc ca argumente. Spre pilda, doi unchi de-ai mamei, avocati, au facut ani grei de temnita. Despre ei, parintii, care nu aveau vocatia revolutionara, nu ne-au spus, pana am fost capabili de discernamant. Parerea mea este ca multe din victimile comunismului, , au fost pe propria lor imprudenta, urmare teribilismelor auzite in propriile lor familii.
      Cat priveste scuipatorul, cred ca este un exemplu tipic, de nondiscernamant infantil.
      Mulumesc pentru aprecierile gratioase, asupra postului!
      Onu

  2. Pentru ca in precedentul comentariu probabil ca stirnii stihiile naturii blogeristice, vin si completez din intelepciunea altora:
    „Ascultă, priveşte şi taci!…
    Ascultă, să-nveţi să vorbeşti,
    Priveşte, să-nveţi să clădeşti.
    Şi taci, să-nţelegi ce să faci…
    Ascultă, priveşte şi taci! ” (Ion Minulescu-A XI-a porunca)

    • Mala,
      Stihii, n-ai atras, pentru ca dintr-o greseala copilareasca, am anulat comentariul.
      Mie mi-a mers insa la inima, desi m-ai corectat .
      Şi nu ezit, apropo de stihii, să afirm că ai un stil şi un parfum al acestuia, cu arome de suflet.
      Reţine şi păstrează-ţi stilul nealterat, spre emoţia estetică a blogosferei.
      Onu
      Mulţumesc însă pentru sfaturile de înţelepciune, pe care mi le voi face deprinderi sănătoase, de viaţă.
      Cu prietenie virtuală perenă!
      Onu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s