Arhiva zilnică: 12 ianuarie 2014

PĂCATUL

-Onu, ce este păcatul? Rostită încet, cu un aer grav, de parcă de răspunsul ei depindea soarta pământului, întrebarea prietenului meu, mi-a stârnit un zâmbet.

Mă scarpin la ceafă,  ca şi cum era ceva special, şi răspund convins.

-Păi este o vorbă preoţească, dar nu ştiu să o explic. Dar de ce mă întrebi?

Vădit jenat, ezită să-mi răspundă.

În astfel de situaţii, nu insist. Din motivul că nu-mi place şi apoi, ştiu, din proprie experienţă, că dacă nu mi se dă atenţia pe care scontam, simt mai intens, nevoia de a vorbi.

Aşa că, peste câteva minute, amicul, mă ia  pe un ton de mare noutate.

-Ştii, ce mi s-a întâmplat?

-Ard de nerăbdare să aflu, şi îi răspund cu un „ce?” blazat.

-Păi, în reţeaua de socializare, am cunoscut pe cineva, care mi-a plăcut tare mult.

Aşa de mult, că-mi făceam vise de bucurie, la gândul întâlnirii, pe mess.

-Dar ce, ai văzut-o?

-Nu, dar are o voce care –ţi merge la inimă.

Tu ştii, că vocea-mi spune mai mult decât buzele siliconate.

-Hai, spune atunci, de ce?

-Păi, să vezi, scrisul ei avea o tonalitate blândă, de parcă izvora din adâncimi neexplorate ale sufletului.

-Şi te-ai gândit  să le explorezi tu, nu?

-Văd că mă iei peste picior, şi-mi pare rău. Am venit la tine, ca la un sfetnic.

-Iartă-mă, n-am intenţionat. Pur şi simplu, aş vrea să aflu mai repede, ce te frământă.

–Ei bine, reia el discuţia, citind-o, am simţit că m-am ataşat de ea.

Chiar mi sepărea, că şi pe ea o încearcă aceiaşi fiori.

-Mă şi gândeam emoţionat, la farmecul întâlnirii noastre. Atunci, mi-a venit un gând nesăbuit: ”dar dacă fata nu ştie că sunt căsătorit, când îi voi spune, nu se va necăji?”

-Şi tu i-ai spus.

-Da , măi. Şi imediat, tonul ei a devenit aspru, iar reproşul, s-a terminat cu verdictul:”între noi, nu mai poate fi nimic! Dacă erai liber…, aşa e păcat!”

Bine, dar până să-ţi fi spus, ne simţeam foarte bine.

-”Nu, o ţine ea într-una: e păcat , şi m-ai şi minţit, prin omisiune!”

-Acu, spune şi tu, ce-i păcatul?

-Ştiu eu? răspund îngândurat. Poate greşeala ta de a o fi lăsat să-şi facă iluzia descoperirii unui ataşament sufletesc, după care poate  tânjeşte ; pentru că, am înţeles, că începuserăţi amândoi,

 să vă simţiţi  ca unul. Şi nu e de colea, să ştii!

Trist, prietenul meu, mă întrerupe.

-Şi crezi că  totul să se fi terminat?

-Nu pot să ştiu: depinde! Depinde de leziunile sufleteşti, pe care le are, din cauza minciunilor trăite. Depinde de percepţia ei iniţială, faţă de tine, E relativ, totul! Ştii ce capricios e sufletul! Parcă, întrezărind în vorbele mele, o rază de speranţă, prietenul meu, într-un gest duios, îşi sprijină fruntea, de umărul meu, şoptind:

–„Poate ai dreptate!”

Aş vrea şi eu, să am. Îl simt puternic afectat.

 Înseamnă că Virtualul, nu e chiar atât de iluzoriu!Sau.., dar cine mai ştie?

Onu

Reclame

18 comentarii

Din categoria Pagini de Jurnal, Univers feminin