Motto:”Adevărata personalitate nu trebuie să fie în acord cu revolta, ci cu liniştea”-Oscar Wilde
De câteva zile bune, eterul românesc, zbârnâie, de două evenimente: opera a două personalităţi: Bianca Drăguşanu şi onorabila cineastă, doamna Irina Hossu Longin. Opera lor, ravagiile produse în viaţa a doi oameni modeşti: Victor Vlas, şi eu, Onu Ionescu, autorul postului.
Nenorocirea este că Bianca, vrea s-şi lase soţul, şi unor invidioase pe reputaţia ei, le-a declanşat reacţii, aş crede eu, isteroide. Şi gata!
Mie, însă, îmi este mai greu decât lui Victor.
De câteva zile aud că în curând, va apare un minigeamăn, al „Serialului Durerii”, al ilustrisimei cineaste, despre suferinţele unor şcolari cu personalitate, din timpul comunismului.
Personalitatea lor, sau a părinţilor, filmul,vorba lui Mircea Badea, „m-ar durea în cot”, dacă nu mi-ar îndepărta mintea, de la preocupări mai importante, forţându-mă să gândesc plin de mânie,la atrocităţile comuniştilor, care şi ei au fost tot nişte români nenorociţi, care instigau orânduirea în care se oploşiseră, împotriva, semenilor, cum simt că şi mie-mi vine să fac la fel astăzi.
Dar conform lui Oscar Wilde, de ce să mă comport şi eu, la fel ca acele bestii, când părinţii m-au sfătuit, să nu fac , şi să nu incit la rău, orice câştiguri mi-ar aduce?
Aşa că, eu îmi spun să-mi văd de treaba mea, şi să nu mă las intoxicat de „dulcele ăsta turcesc, anticomunist”.al ilustrisimei sus amintite.
Cât priveşte Bianca, eu ca bărbat , nu pricep, de ce stârneşte atâta invidie.Este prea schiloadă, ca să corespundă unor canoane ale genului rubensian, pentru o îmbrăţişare împlinită.
Onu
Fiecare cu placerile si preferintele sale, Onu!
Cit despre d-na Longin, ii trebuie respectata viziunea cineastica atita timp cit respecta realitatea, nu ?
Vezi tu draga Mala, realitatea devine mult prea complexa, cand apelezi la subliminal.
Şi ca să fi fost cuşer, cum ar fi spus Sharon Ariel, problema trebuia abordată şi educaţional, punând accentul pe realitatea deficientelor tarelor de caracter românesti.
Pentru ca şi leprele comuniste, au fost tot români.
Iar o operă de artă, are un scop educaţional.
În cazul expres, unul corectiv.
Vezi, tu, un artist autentic, care are pretenţia că se adresează psihologiei mulţimilor, nu trebuie să uite, principiul medical:”PRIMUM NON NOCERE!”(„Mai întâi, să nu faci rău!”).
Aşa, ne apucăm să facem chiuretaj, cu fusul. Părerea mea, desigur.
SINE IRA ET STUDIO. Cu drag,
Onu
Nu mai am ce comenta, desigur, ca sa nu intru in polemici inutile si gratuite.
Am precizat ceea ce era de precizat in comentariul meu asa ca, subscriu pe deplin ideii tale de… no bad feelings. Tacit … desigur, subscriu, poate ca ramin in Analele comentariilor de pe blogul tau !
Multumesc, Mala!
Ce mai pot spune eu, atunci?
Tu, de fapt, am vazut si in raspunsurile tale la comentariile cititorilor tai, ca esti de o eleganta redutabula!
Onu
ha, ha .. tot ceva legat de Boanca am scris si eu ieri :)))
Bianca, adica?Voi citi,. mi-ar place un alt punct de vedere.
Onu
Împart în două postarea ta:
1, (adică prima parte) dacă ai timp citeşte poezia Dorinţă, a subsemnatei
2, (adică partea a doua), cred că te-ai ostenit prea mult!
1.Citit, plăcut,răspuns!
2.Scrisul nu mă oboseşte, când îl fac de plăcere.
Iar pt România, nu am altă stare!
Onu
1 şi atât! Ştiu!
Un zâmbet larg Aurelie, ţie şi soţului!
Onu