PAROXISM

Ieri, ina15, s-a arătat surprinsă, parcă neplăcut, de prezenţa Biancăi, pe blogul meu. Acu, dacă mă gândesc, are dreptate. Dar dacă mă gândesc mai bine,  o indiferenţă din partea mea, ar echivala cu un soi de nepăsare, un gen de nesimţire/indolenţă, faţă de comportamentul concetăţenilor mei chiar vizavi de de sine.  Deşi se spune că gândul acţionează instantaneu, văd că „biancaisteria” tinde să atingă paroxismul.

Nu mai departe de zilele trecute, am observat la Cristian Brancu, accente, bine dozate, de dezacord cu interlocutoarea, care probabil fusese invitată pentru ponegrirea Biancăi.

Acu.., mă întreb şi eu, dacă mie, mi se pare că soţia lui, are ochii cam alunecoşi, o pot suspecta de infidelitate faţă de el?

Sau, cum s-ar simţi el, dacă asupra soţiei lui, o Doamnă indiscutabil onorabilă şi , în opinia mea, în afară oricărei bănuieli, soarta ar întina-o în maniera gesturilor lui calomniatoare, privind-o pe Bianca?

Probabil că ar reflecta , şi ar conchide, că, mai bine un ban mai puţin, dar o conştiinţă mai  controlată.

Ieri, însă, tot la acelaşi post, Mihai Morar, stimulat de simularea leşinului, a organizat adhoc, un circ stars, de m-am întrebat în sinea mea, dacă nu cumva, este şi el, vreun talent nativ.

Cu concursul, artistic, benevol probabil, al rudei Oanei Niculescu Mizil,  al unui vocalist, mai degrabă, decât cântăreţ, şi cu ajutorul   unor pseudoactriţe de duzină, a  organizat un „muzical” jalnic, la care, în entuziasmul lor artistic, fetele, mai, mai să rămână goale.

Iar el, cu un aer tâmp, exulta de autoadmiraţie.

Ce mai conta omul Bianca?

Mă opresc aci, cu filozofarea, că dacă biserica are într-adevăr grijă faţă de om, mă uimeşte neincriminarea  din partea Înaltului Cler, a unor asemenea  atitudini.

Că nu vor fi respectate, n-ar fi rău, de ştiut, cum ne raportăm  la ipocrizia cu iubirea creştină, faţă de aproape.

Oare, relatările despre înţelegerea Magdalenei de către Isus, să fie doar poveşti biblice?

Oare morala creştină, despre iubirea faţă de om, să nu aibă nici un impact, asupra acestor indivizi, iar semnul crucii, să fie o blasfemie?

Onu

Anunțuri

2 comentarii

Din categoria Pagini de Jurnal, Râsu/Plânsu

2 răspunsuri la „PAROXISM

  1. Nu văd legătura între biserică și Bianca, pur și simplu mi se pare că se acordă prea multă atenție subiectului. E ca o telenovelă live. Pentru mine una nu prezintă nici un interes dar din păcate la cât e de mediatizată nu are cum să treacă neobservată.

    • Ciudată întrebare!
      Mă trimite cu gândul la Inchiziţie.
      Nici pentru ea, nu cred că noi, prezentăm vreun interes.
      Personal, apreciez că mediatizarea faţă de ea, exprimă incultura şi mercantilismul celor celor care-o fac, şi superficialitatea celor care n-o lasă să treacă neobservată.
      Sper să nu fie la scară naţională, că ne-am duce naibii, pe bune.
      Sine ira et studio
      Onu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s