Arhiva zilnică: 31 ianuarie 2014

USL.

Mi-a  surâs ideea de social-democraţie  liberală(mamăăă ce vorbeee:-ca-n reclama puştiului cu Bancpost).

 Adică de USL.

Pe care o văd ca o năzuinţă spre binele social, aşa zis democrat, dar de care, prin promovarea virtuţilor iniţiativei liberale, să nu am nevoie.

După ce am  alunecat, şi am căzut zdravăn, fără să-mi fi rupt întregul, am observat, că  am început să gândesc creativ politic.

 Şi, nostim, mi s-a părut că aş fi bun şi de Ponta, şi de Crin.  Şi, de ce nu, chiar ministrul Educaţei. Adică, să folosesc prilejul dezăpezirii, şi ca şcoală, şi ca ajutor social  educaţional.

Ideea ,  repet, mi-a venit după căzătură, când mi s-a dislocat probabil, creierul, din convingerea că, n-aş fi de neatins, şi am privit mai atent băieţii cu lopata-n spate, dornici de dezăpezire, contra plată, se-nţelege, nu ca pomană social-democrată.

Ideea cred că ar pune în mişcare şi neuronii edilului, să ia iniţiativa social-democrată, cu feedback liberal:

E drept, m-aş burzului, că de-aia-l plătesc, să nu mă servească de pomană , dar în final, aş realiza, că totul în natură costă, şi m-aş comporta mai natural, mai civilizat, cum ar gândi-o şi i-ar zice japonezii, nordicii, beneluxanii, elveţienii, americanii.

Ideea poate nu-i pe plac. E poate şocul de la căzătură, dar un şoc precum al meu, nu-i-ar fi rău, românului, obişnuit  în toate, cu mură-n gură.

Onu

4 comentarii

Din categoria Pagini de Jurnal, Râsu/Plânsu