Dreptul de a zâmbi

 Zilele trecute, un prieten, mi-a adus un manuscris. Cu titlul postului.

-Ce-i cu el? întreb eu derutat.

-E al soţiei mele. Uită-te prin el, şi spune-mi ce părere ai!

-Doar atât?

-Şi dacă apreciezi că merită, publică-l pe blogul tău.

-Dar ea ştie? Dacă sunt nişte aspecte intime, nu pot face aşa ceva!

-Ştie, şi nu cred să aibă ceva împotrivă.

Am luat manuscrisul, şi l-am citit cu sufletul la gură.  Mi-a atras atenţia viaţa plină de dramatism a soţiei prietenului meu. L-am invitat la mine, să rediscutăm decizia publicării materialului pe post, având în vedere că momentele efectiv tulburătoare ale vieţii soţiei lui, nu vor fi de natură să-i deranjeze liniştea conjugală.

–Nu dragul meu, nu este cazul. Încă nu cunoşti esenţialul. Ştiu totul de la început. Şi mai ştiu, că fericirea mea absolută, atârnă de un fir de aţă.

–Cum, ce vrei să insinuiezi? am strigat eu alarmat, la el.

-Păi, să vezi, dar mai ai Napoleonul ăla al tău?

-Da, imediat, am sărit eu în sus de nerăbdare, să aduc elixirul întâlnirilor noastre, vestitul coniac Napoleon.

Şi după ce ne-am relaxat cu câte un păhărel, l-am bătut ştrengăreşte pe umăr, a încurajare.

-Ei, s-auzim, bărbate! Nu bănuiam, să am în faţa mea un caracter bărbătesc, integru. Îi simt o uşoară ezitare, şi mai umplu din nou păhărelele.

–Nu, nu, îmi opreşte el mâna, vei vedea că nu este cazul.Eu nu rezist, să nu plimb prin gură, licoarea cu virtuţi napoleoniene.

-Noi nu am discutat despre fericirea mea, dar tu nu ştii, că ea atârnă de un fir de aţă, de intuiţia unui bărbat, de a reveni în ţară, de pe meleaguri străine!

–Hai, nu mă mai fierbe! mimez eu nerăbdarea, să-i dau curaj.

–Bine, tu o ştii pe Ela soţia mea!

– Da, şi uneori, de ce să-ţi ascund, te invidiez pentru caracterul ei integru.

-Aşa este, ai apreciat corect. Iar ca argument am să-ţi aduc taina căsniciei noastre.

-Taina?

-Da şi sper să nu mă judeci superficial.

– Spune odată! Nu –mi mai stăpânesc eu curiozitatea.

– Ei bine, eu cu Ela, suntem căsătoriţi de opt ani, suntem fericiţi de opt ani, dar totul sub semnul provizoratului.

– Provizorat?adaug eu copleşit. La voi, provizorat?

– Da! Înainte de a ne decide să ne căsătorim, ELA mi-a povestit tot dramatismul vieţii sale. Ceva cumplit! Dar,Dumnezeu, ca nouă tuturor, i-a purtat de grijă. I-a trimis în cale, un ajutor sufletesc. Un bărbat, pe nume Marian, care i-a spus tandru, că : ”Dragostea nu este doar sex!”

Cu alte cuvinte, un înger protector, a cărui gingăşie sufletescă, a salvat-o din iadul îndoielilor asupra vieţii, şi mai ales a celei de cuplu.

-Şi, şi? Strig eu nerăbdător.

– Din cauze inerente vieţii, Marian a plecat în străinătate, şi au pierdut legătura între ei. Dar ea, se simte vinovată de acest fapt, şi mi-a spus că s-a jurat, că în cazul în care Marian, reapare, şi doreşte să se căsătorească, ea a decis , ca indiferent de starea civilă, să rămână cu el, definitiv. Şi, înainte de a decide să ne căsătorim, m-a întrebat, dacă aş accepta căsătorirea cu ea în asemenea condiţie.

-Adică, în momentul reapariţiei lui Marian, să vă despărţiţi? Şi nu crezi că e aproape nefirească o asemenea decizie?

-Da, mi-a răspuns el. Iar cât priveşte firescul deciziei, m-am gândit la câtă linişte îmi va conferi viaţa împreună cu ea, şi mi-am răspuns că este normal. Şi n-am greşit!

-Da, n-ai greşit! Şi mi-am derulat în minte , anii de coşmar, ai primei mele căsnicii, când n-am fost departe de a-l imita pe Alexandru Odobescu, în disperare de cauză.Apoi, comparaţiile  mi s-au învălmăşit în minte. M-am uitat lung în ochii senini ai prietenului meu, şi mi-am spus. Ce caracter! Poate că fericirea trăită de el în aceşti ani, va compensa restul vieţii, în cazul în care va reapare Marian?

M-am apropiat de el, l-am îmbrăţişat, şi i-am spus. Da, dragul meu, Jurnalul soţiei tale, merită să fie cunoscut. Fie şi pentru caracterul şi demnitatea ei feminină, pe care nu cred să o mai întâlnim. Te rog să-i transmiţi, ce crezi tu mai frumos, din partea mea. Şi că de mâine, Dreptul de a zâmbi, va apare zilnic, pe blogul meu, până la ultimul rând al manuscrisului.       ( VA URMA)

                                                                                                                      Onu

 

Publicitate

RECUNOŞTINŢĂ

Motto:”E greu pentru omul cu minte să vorbească multă vreme cu un prost. Dar şi să tacă tot timpul e dincolo de puterile omeneşti”-Theognis(Poet liric antic grec)

M-a amuzat copios, aserţiunea poetului grec. Şi după ce m-am oprit din zgâlţâiala râsului provocat, m-am gândit, că asta trebuie să fie justificarea sentinţei de divorţ pentru „nepotrivire de caracter”.

Nu cunosc „proporţia soţ-soţie”, în analele divorţurilor  cu această sentinţă, dar am motive, după pulsul Blogosferei, să cred, că ea este mult subunitară!

O afirm şi după argumentul că misoginismul, când îl întâlnim, (mai rar, este drept, pentru că s-a mai rafinat), sub forma disimulată a pseudoconvingerii, că indivizii respectivi , chiar dacă dau în gropi, (de misogini ce sunt!) nu ar avea nimic comun, cu prostia, fie şi în subliminal. Autoritarismul/şefismul,  faţă de universul feminin, pe care-l disimulează, este după ei, o regulă a naturii.

Recunoştinţă cui?

Bloggeriţei Julie, al cărei simţ al umorului, prin alegerea avatarului, de mai jos, mi-a relevat un remarcabil simţ  al personalităţii.

Şi nu doar pentru asta. Ea ştie mai bine!

Onu

Julie, despre sine:

Julie

Julie, 42 ans, mariée, passionnée par la photo en amateur et totale modestie, avec pour unique ambition le partage dans la joie et bonne

humeur. Merci pour votre fidélité !!!

                                                                                                                                         

ARIVISM LIBER

Vă rog, să nu citiţi cumva liberal. Lichelismul arivist despre care vreau să vorbesc, nu are nimic asemănător cu liberalismul.

El, licheaua arivistă, poartă haina interesului personal. El poate fi când ţărănist, când acerb anticomunist, pe mâna lui Traian Băsescu,  când antibăsist altoit pe propaganda antenistă, pentru că, hulitul Băsescu, a avut decenţa de a nu se lăsa instigat „să facă propagandă antiromânească”, prin intermediul „urii anticomuniste, a urii românilor, împotriva lor înşişi”, după cum a tunat dezaprobator,  până în ultima sa clipă, Adrian Păunescu.

Că hulitul Băsescu, pe vorba  că „gura bate fundul”, prin sintagma antologică „am fost nevoit să recurgă la soluţia imorală!”, a devenit din cel mai iubit dintre parşivi, cel mai contestat de ei, nu cred să aibă vreo legătură cu postul acesta.

Apoi, arivistul, din ţărănist, devine liberal, senator şi clamează, în numele aceleaşi moralităţi, plecarea fondatorului USL, CRIN ANTONESCU.

Ce scopuri parşive antiromâneşti, să urmărească oare, năpârca?

Pentru că, Fanarul, numea de dragul sacilor de aur, şi nu din iubirea platonică faţă de românii din Principate.

Şi, pentru că veni vorba de Preşedintele Băsescu, cine l-a ajutat să parvină în Preşedinte, pentru trocul de Premier? Se mizează un nou troc?  Pentru că, fondatorul USL,Crin Antonescu,ţine ca politica românească, fie şi în cadrul USL să aibă un dram de colaborare loială?

Sper ca în PNL, să existe destui oameni de caracter, să nu participe la acţiunea  subversivă, anti PNL,a unui ţărănist transfug!

În rest,  moralitate a la Bianca Drăguşanu (după ultimile descoperiri Can Can), faţă de Victor Slav .                                                                   Onu

ONANIST

Titlul articolului, mi-a fost inspirat, de zvonul, că s-ar intenţiona crearea USD(PSD +PC+UNPR).Faptul, mă duce cu gândul la manufacturierul, care, incapabil să iniţieze o afacere pe resurse proprii, cade nervos, şi începe originalităţi specifice genului „impotent” .

Şi, cine a avut şansa lecturii cărţii”Sexologie”, va înţelege de ce un impotent, va îmbrăca două prezervative, în iluzia că strânsoarea lor , exprimă reuşita începerii contactului intim, ca apoi, masturbarea, să-i ofere iluzia fluidă, că a fost şi el bărbat, cu dovezi palpabile.

Episodul citat, îmi aminteşte de un alt caz de onanism, literar de data aceasta.

Un negustor grec, ajuns în stadiul de a recurge la iluzii de potenţă, îi obliga pe cei doi flăcăi din slujba lui, să-i satisfacă soţia, timp în care el ţopăia în jurul scenei, aplaudând luetic, fericirea nevestisii, dăruită chipurile de el.

În politică, despre astfel de cazuri, nu am citit.Şi nici nu aş crede să existe.

Dar poţi să ştii?

Onu

SFÂNTUL VALENTIN

Azi, de Sfântul Valentin, tare ciudat

Ponta şi Crin, încă se menţin pe valul USL

Care-i: „uite-l.., nu e..,” ca la teatrul de momâie.

Cât o mai ţine bufoniada,

Cu aparenţe de  isteriadă contra României?

Sub masca ipocrită   vai.., a democraţiei.

Antena trei, arbitrul cel mai dur,

Ne-a spus ieri, cu emfază

Că vezi Doamne, corifeiii, mititeiii,

Nu vor să se mai vază.

Eu cred, şi sper , de ziua sfântă,

Să nu fie greu păcat, gândind:

”ăstora doi, li s-a urcat la cap”.

Se simt bine fixaţi în scaun.

De asta, încerc să  spun

Că n-ar fi, române,  cu bănat,

Printr-un şut marca Băsescu,

Din scaune, să-i fi zburat!

Să le fie de vaccin!

Să nu mai poarte în ei

Perfidie şi venin!

           Onu

PENTRU SUFLET

Dedicaţie,

Poetei Daniela Pătraşcu

(opicăturădesuflet)

Am găsit în „Antologia compilată şi publicată” de profesorul indian, O.P.Ghai, o poezie a unui autor necunoscut, care mi s-a părut  excelentă pentru o dedicaţie. Întitulată:

”Dacă eşti convins că poţi, atunci, vei putea cu siguranţă”

Dacă eşti convins că ai fost înfrânt, atunci ai fost

 Dacă  eşti convins că nu vei îndrăzni niciodată, cu siguranţă nu vei îndrăzni

Dacă ai dori să învingi, dar eşti convins că nu poţi,

Este aproape sigur, că nu vei reuşi.

Dacă eşti convins că vei pierde, ai pierdut deja;

Pentru că lumea te va învăţa că

Succesul începe întotdeauna cu credinţa omului;

El este doar o stare de spirit.

Rase întregi s-au pierdut

Din cauza unui pas greşit,

Şi mulţi laşi au dat greş,

Pentru că au pornit din start cu stângul.

Dacă îţi vei stabili un ideal măreţ, faptele tale, vor fi mai mari,

Dacă îţi vei stabili un  obiectiv minor, vei cădea înainte de a începe,

Dacă eşti convins că poţi, atunci vei putea cu siguranţă,

Căci totul nu este decât o stare de spirit.

Dacă eşti convins că eşti depăşit, chiar eşti;

Dacă vrei să urci, trebuie să  te gândeşti la înălţimi;

Înainte  de a câştiga cursa,

Trebuie să fii sigur de tine.

Chiar dacă nu întotdeauna

Bătăliile vieţii sunt câştigate de cei puternici,

Mai devreme sau mai târziu,cel care câştigă

Este întotdeauna cel  care este convins că poate câştiga.(Autor necunoscut)

Sper să placă tuturor, fiind vorba despre starea noastră firească, VIBRAŢIA.

                                                            Onu

luizapuia

Cu frunte imensă, sprîncene groase şi ochi de azur

luizapuia, fără să ştie, fascinează totul, în jur

Gura cărnoasă, pomeţii surâzători, cu zâmbet tainic,

avertizează: „nu vă lăsaţi purtaţi, prin nori!”

Onu

DOR DE VIS

Dedicaţie Doamnei Ştefania Popescu,

       (Radio CLIPA)

Astăzi, mi-e dor de mângâiere.

Mângâierea unei voci de vis

Pe care auzind-o, mă umple de plăcere.

Plăcerea  purităţii muzicale,

 Ce sună  ca un cor, în Paradis.

Când o ascult, nu ştiu, de mi se pare

Că simt  alinturi diafane

Sau năzuinţe strict umane,

De a fi legănat, pe strune cald vocale

                     Onu

RADIO CLIPA

Motto:”Nu aduce anul, ce aduce clipa!”

Când spun destin, spun Karma. Adică suportăm consecinţa propriilor alegeri. Chiar şi electorale.

Aşa, spre pildă, aseară, am avut inspiraţia să aleg să ascult radio Clipa.

De ce? Simplu.Are un program muzical bogat, prezentatoare, ale căror voci, sunt parcă scoase din partituri de operă, iar inspiraţia, sper să nu exagerez, este de-a dreptul shakesperiană.

Dar, Pro domo: aseară, când am început să ascult, eram sub imperiul emoţiei, că la ora 1 din noapte, mă voi naşte, şi evenimentul, iar va  trece neobservat. Eram mângâiat de vocea prezentatoarei Magazinului de vise, o secţiune efectiv de vis, a emisiunii pe care o ascultam.

 Nu-i prea dădeam atenţie.

Mă lăsam legănat de trilul unei voci de vis.

Închideam uşor ochii şi savuram eternul feminin, întruchipat de o voce caldă cântată, mulată pe clipa pe care o trăiam.

 Cu inflexiuni şugubeţe, vocea Ştefaniei, mă purta prin nebănuite  clipe de tandreţe. Când am auzit-o pronunţând, „Îmi placi?” Am tresărit.Este o poezie de pe blogul meu, dedicată unei colege de Ayurveda, al cărei chip, mă trimetea cu gândul la tainele templelor indiene, unde sensibilitatea, completează feeria naturii.

Apoi, din nou, glasul  de esenţe naturale pure, al Ştefaniei, a pornit în eter, urarea: ”la Mulţi Ani!”, domnule Onu Ionescu ,sănătate, şi cât mai multă inspiraţie, de genul „Îmi placi?”

Am tresărit efectiv; nu-mi puteam crede urechilor, trăiam o revelaţie!

A cui mână de binevoitor mister, să se joace cu emoţiile mele?

Un Duh Sfânt, trebuie să-i fi şoptit, despre existenţa mea!

Cin’ să fie?, cin’ să fie?

Oricum, „Mulţumesc mult!”, doamnă Ştefania Popescu.

Onu

Ponta liberal sau gafeur?

Am auzit azi, că Antonescu, s-a şifonat rău de tot pe Ponta, care simulând naivitatea, s-ar fi întrebat dacă mai există liberali.

Şi i-ar fi explicat lui Ponta, într-o retorică în cele 4 puncte cardinale, din care am dedus că retoraşul nostru, nu prea –şi cunoaşte menirea liberală. Pentru mine, a fi politician, a fi liberal, înseamnă a fi om de atitudine.

Nu cred că a fost un gest de atitudine, când Crin, a făcut alianţa cu PC-ul.

Iar dacă nu ştia de trădarea lui Năstase, de către Voiculescu, înseamnă că nu prea este un istoric.

Iar dacă a fost istoric, şi a încheiat alianţa pentru potenţialul mediatic deţinut de PC prin trustul său de media, ar trebui să-l înţeleagă şi pe Ponta, în preevaluările sale, la acceptarea coabitării. Care dăduse deja un presemnal specific, prin acceptarea înfiinţării USL.

Cu alte cuvinte, ce mi-e social-democratul Crin, ce mi-e liberalul Ponta, al căror principiu ideologic fundamental este”Interesul poartă fesul”.

Dar eu îmi îngădui să privesc şi cu alţi ochi. Viziunea mea politică cu aspiraţii liberale, nu este orbită de obsesia anticomunistă a Alianţei Civice, în care s-a format probabil ca liberal, Crin.

Şi asta, îmi îngăduie să privesc iniţiativele de acţiune privată, ca o sursă de limitare a social-democraţiei, prin îmbogăţirea fiecăruia, în consecinţa  implementării ideologiei liberale, în subliminalul colectiv.

Un subliminal al cărui suport emoţional este ura.

În comunism erau urâţi toţi acei, care îşi depăşiseră condiţia personală materială-chiaburi, moşieri, şi toţi cei înstăriţi.Până şi unii intelectuali, erau suspectaţi de neloialitate faţă de popor.

 În pseudo democraţia actuală, bântuie apelativul corupţie.

Cine este incapabil de iniţiativă antreprenorială personală, vomită în mod reflex, invectivele: incorectitudine, necinste, hoţie, corupţie.

Cred că pe aci, ar trebui să caute Ponta, liberalismul, şi Antonescu, răspunsul dat lui Ponta, dacă se crede îndreptăţit s-o facă.

Când vor fi valorificat plenar, oportunităţile creditelor nerambursabile europene, atunci să aibă decenţa să  pronunţe cuvântul liberalism.

Până atunci, să aibă decenţa de a ne respecta .

Onu