EMINENŢA CENUŞIE

Cu oarecare emotie, (şi nu cred că este rău, pentru că un demnitar, trebuie să-şi păstreze naturaleţea, iar cine nu este fără emoţii?), m-am îndreptat spre locul de întâlnire, cu „necunoscuta misterioasă”.

Nu era la ieşirea din staţia de metrou. De fapt, ajunsesem între două trenuri, şi lumea se scursese.

Uşor derutat, mă îndrept spre chioşcul de cărţi, preferat, la care mergeam zilnic. Situat în apropierea gurii de metrou, până să devin demnitar, îl vizitam aproape zilnic.

Luam cărţi, le frunzăream, şi le returnam peste câteva zile. La cărţi priveşte o doamnă. Nu o cunosc. Mă apropii, mă salut cu vânzătoarea, şi urmăresc necunoscuta, cu coada ochiului.

Mă observă, şi abil, privindu-mă în ochi, pune degetul pe o carte.

– Cred că este interesantă!

–EMCE? întreb eu, relativ absent, faţă de interesul ei pentru carte.

-PARDON? mă priveşte ea, uşor aferat.

-Am spus criptat, Eminenţa Cenuşie. Mă gândeam că aţi fi dumneavoastră.

-Aaa, domnule ministru. Ce plăcere! şi-mi întinde dezinvolt mâna.

Are clasă, tipa, îmi spun, în timp ce-i întind  mâna, la fel de degajat.

Cred că are masterul în PR, prea e sigură de sine. Hotărâm să bem o cafea, şi să discutăm, la un restaurant din vecinătate. Şoferul, a rămas într-o parcare învecinată.

  Comandăm, şi ca într-o doară, îi spun.

-Nu cred că ne cunoaştem, cum de v-a venit ideea să mă contactaţi?

– Dacă-mi îngăduiţi, să lăsăm pe mai târziu recomandările. De acord să-mi spuneţi tu? E mai uşoară comunicarea.

-Reciproc! Îi răspund eu cu un zâmbet larg, gândind: am intrat în horă, să joc, dar fără paşi greşiţi

.-Te aştept, cu bunătăţile promise, îi spun zîmbind larg.

–Ştii, sper să nu te dezamăgesc, dar eu încerc să experimentez „legea atracţiei”, şi m-am hotărât la un nivel mai înalt.

Poate reuşim să schimbăm ceva, în mentalitatea de conducere, la noi.

Şi, conform teoriei, am încercat să mă împlinesc de personalitatea ta, pentru o mai bună sincronizare.

Te-am urmărit discret, de câte ori ai vorbit cu vânzătoarea, ce cărţi ai cumpărat, cum te-ai manifestat.

Aflasem, că vei deveni ministru, şi m-am decis, să experimentăm împreună, această lege.

Eu cred că la noi, totul depinde de eficienţa actului de conducere.

Demnitarii noştri, nu ştiu să coordoneze eficient o activitate.

Odată parveniţi în funcţie, se împăunează ca şefi, de nu mai ajung problemele la ei şi rămân cu doar ce au aflat că ar fi misiunea lor.

Iar nonrezultatele devin subiect de media.

-Bine, dar ce propui?

-Ei uite vezi, asta e marea racilă a managementului deficient: graba.

De aceea îţi propun Festina lente, dar planificat, pe niveluri de responsabilitate, determinantă, pentru stabilitatea în funcţie. Apoi, comunicarea, cu colegii. Nu sunt subordonaţi, nu lucrează de frica şefului. Sunt la dispoziţia propriului sine, motorul demnităţii proprii. Iar aci, la comunicare, învăţaţi-vă cu toţii, şi tu, şi colegii, să ascultaţi interlocutorul.

Dacă nu reuşeşti să te concentrezi asupra celor ascultate, înţelegerea ta va fi discontinuă, vei fi rămas doar cu frânturi de dicuţie, ceea ce se răsfrânge asupra eficienţei acţiunii. Apoi, nu uita, să le reaminteşti, faptul de viaţă, că Repetitio est mater studiorum, moment care asigură perseverarea în orice act demnitar.

Apoi, nu uita, că finalitatea oricărei acţiuni, trebuie rcompensată, pentru meritele cuvenite.

– Ştii, Emce, îmi plac sugestiile tale. Sunt de bun augur. Dar crezi că le voi reuşi?

-Cu o condiţie: să faceţi o echipă, în care să vă completaţi unul pe ceilalţi. Să vă întregiţi, efectiv. Nu vă sfiiţi, să fiţi voi înşine, dar nu în fanfaronadă.

-Mi se pare, sau ai accente cam dure?

-Puţină fermitate, nu strică, nu crezi?

-Cum comunicăm, că nu aveai numărul afişat?

-Te sun eu, mai bine, când senzorii mei, îmi vor spune că trebuie.

A durat ceva, întrevederea. La ieşirea din local, ne-am despărţit.

 Şoferul meu, pare uşor bosumflat. Nu-mi plac mofturile lui, şi-l previn: „dacă ţi se pare greu, nu te oblig!”

-Mă scuzaţi, dar între timp, am primit telefon, că soţia mea a fost internată urgent, la spital!

-Unde, imediat, repede, acolo, să vedem cum e îngrijită!

-Am zburat, să trăiţi!

În ziua următoare, atmosfera la Minister, mi s-a părut  primitoare şi caldă.

Onu

Anunțuri

Un comentariu

Din categoria Pagini de Jurnal, Proză

Un răspuns la „EMINENŢA CENUŞIE

  1. Ştiam că uşa nu se-nchide,
    Că-n prag oricând te poţi ivi,
    Că universul va decide
    Firescul sens al inimi.

    Acum văd totul fără ceaţă,
    Din licurici s-au născut stele,
    Iubirea ne-a ţinut în viaţă,
    Ca mugurii pe rămurele.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s