Dreptul de a zâmbi

 Zilele trecute, un prieten, mi-a adus un manuscris. Cu titlul postului.

-Ce-i cu el? întreb eu derutat.

-E al soţiei mele. Uită-te prin el, şi spune-mi ce părere ai!

-Doar atât?

-Şi dacă apreciezi că merită, publică-l pe blogul tău.

-Dar ea ştie? Dacă sunt nişte aspecte intime, nu pot face aşa ceva!

-Ştie, şi nu cred să aibă ceva împotrivă.

Am luat manuscrisul, şi l-am citit cu sufletul la gură.  Mi-a atras atenţia viaţa plină de dramatism a soţiei prietenului meu. L-am invitat la mine, să rediscutăm decizia publicării materialului pe post, având în vedere că momentele efectiv tulburătoare ale vieţii soţiei lui, nu vor fi de natură să-i deranjeze liniştea conjugală.

–Nu dragul meu, nu este cazul. Încă nu cunoşti esenţialul. Ştiu totul de la început. Şi mai ştiu, că fericirea mea absolută, atârnă de un fir de aţă.

–Cum, ce vrei să insinuiezi? am strigat eu alarmat, la el.

-Păi, să vezi, dar mai ai Napoleonul ăla al tău?

-Da, imediat, am sărit eu în sus de nerăbdare, să aduc elixirul întâlnirilor noastre, vestitul coniac Napoleon.

Şi după ce ne-am relaxat cu câte un păhărel, l-am bătut ştrengăreşte pe umăr, a încurajare.

-Ei, s-auzim, bărbate! Nu bănuiam, să am în faţa mea un caracter bărbătesc, integru. Îi simt o uşoară ezitare, şi mai umplu din nou păhărelele.

–Nu, nu, îmi opreşte el mâna, vei vedea că nu este cazul.Eu nu rezist, să nu plimb prin gură, licoarea cu virtuţi napoleoniene.

-Noi nu am discutat despre fericirea mea, dar tu nu ştii, că ea atârnă de un fir de aţă, de intuiţia unui bărbat, de a reveni în ţară, de pe meleaguri străine!

–Hai, nu mă mai fierbe! mimez eu nerăbdarea, să-i dau curaj.

–Bine, tu o ştii pe Ela soţia mea!

– Da, şi uneori, de ce să-ţi ascund, te invidiez pentru caracterul ei integru.

-Aşa este, ai apreciat corect. Iar ca argument am să-ţi aduc taina căsniciei noastre.

-Taina?

-Da şi sper să nu mă judeci superficial.

– Spune odată! Nu –mi mai stăpânesc eu curiozitatea.

– Ei bine, eu cu Ela, suntem căsătoriţi de opt ani, suntem fericiţi de opt ani, dar totul sub semnul provizoratului.

– Provizorat?adaug eu copleşit. La voi, provizorat?

– Da! Înainte de a ne decide să ne căsătorim, ELA mi-a povestit tot dramatismul vieţii sale. Ceva cumplit! Dar,Dumnezeu, ca nouă tuturor, i-a purtat de grijă. I-a trimis în cale, un ajutor sufletesc. Un bărbat, pe nume Marian, care i-a spus tandru, că : ”Dragostea nu este doar sex!”

Cu alte cuvinte, un înger protector, a cărui gingăşie sufletescă, a salvat-o din iadul îndoielilor asupra vieţii, şi mai ales a celei de cuplu.

-Şi, şi? Strig eu nerăbdător.

– Din cauze inerente vieţii, Marian a plecat în străinătate, şi au pierdut legătura între ei. Dar ea, se simte vinovată de acest fapt, şi mi-a spus că s-a jurat, că în cazul în care Marian, reapare, şi doreşte să se căsătorească, ea a decis , ca indiferent de starea civilă, să rămână cu el, definitiv. Şi, înainte de a decide să ne căsătorim, m-a întrebat, dacă aş accepta căsătorirea cu ea în asemenea condiţie.

-Adică, în momentul reapariţiei lui Marian, să vă despărţiţi? Şi nu crezi că e aproape nefirească o asemenea decizie?

-Da, mi-a răspuns el. Iar cât priveşte firescul deciziei, m-am gândit la câtă linişte îmi va conferi viaţa împreună cu ea, şi mi-am răspuns că este normal. Şi n-am greşit!

-Da, n-ai greşit! Şi mi-am derulat în minte , anii de coşmar, ai primei mele căsnicii, când n-am fost departe de a-l imita pe Alexandru Odobescu, în disperare de cauză.Apoi, comparaţiile  mi s-au învălmăşit în minte. M-am uitat lung în ochii senini ai prietenului meu, şi mi-am spus. Ce caracter! Poate că fericirea trăită de el în aceşti ani, va compensa restul vieţii, în cazul în care va reapare Marian?

M-am apropiat de el, l-am îmbrăţişat, şi i-am spus. Da, dragul meu, Jurnalul soţiei tale, merită să fie cunoscut. Fie şi pentru caracterul şi demnitatea ei feminină, pe care nu cred să o mai întâlnim. Te rog să-i transmiţi, ce crezi tu mai frumos, din partea mea. Şi că de mâine, Dreptul de a zâmbi, va apare zilnic, pe blogul meu, până la ultimul rând al manuscrisului.       ( VA URMA)

                                                                                                                      Onu

 

Publicitate