PASIUNI 12, LECŢIA DONEI

În sfârşit, iată-mă din nou cu Dona. Ajunşi la ea acasă, din îmbrăţişarea aproape nesfârşită, am înţeles că întâlnisem o fiinţă aproape unică. O adevarată Rara avis. Ne ţineam strâns unul de altul, de parcă ne-am fi prăbuşit, dacă am fi slăbit o clipă apropierea.
Nu mă sfiesc, să spun, feţele ne erau scăldate în lacrimi. Când, în sfârşit, am reuşit să ne desprindem unul de altul, am izbucnit într-un hohot de râs. Am realizat, că ne comportaserăm într-un mod aproape nefiresc.
O întreb frust:
-Dona, oare noi ne iubim atât de pătimaş?
Mă priveşte nedumerită, cu ochii ei mari.
-Nu mi-am pus întrebarea de ce ne simţim excelent împreună! Dar nu cred să fie o mare iubire. Mai degrabă un capriciu al sinelui de a- şi  închipui că se simte bine cu tine. Ce întrebare neroadă, ţi-ai găsit să pui!
-Acum, după ce am făcut-o îmi dau seama. Dar cred că am simţit nevoia egotică de a te auzi, vorind despre marea ta pasiune, care aş fi chipurile eu.
-Ori eşti ironic, ori răspunsul meu, te-a deranjat destul de mult.
–Mai degrabă sarcastic, pentru că răspunsul tău, prin sinceritatea lui m-a dezamăgit. E drept, uneori, îmi place, să fiu minţit cu lucruri plăcute.
-Interesant, ai un acut simţ al realităţii, pentru că, de când te-am cunoscut, am trăit deja câteva emoţii, vizavi de câţiva bărbaţi pe care i-am întâlnit. Şi sper, să nu conteşti faptul, că poate şi tu ai trecut prin asemenea încercări. Dar, întrucât au fost doar gânduri, sau emoţii neîmpărtăşite, nu pot fi viabile.
Că vezi tu, neştiind despre ele, sunt ca şi cum nu au existat.Iar să mă chinui, făcând tot felul de născociri, aberante, la ce mi-ar folosi? Aşa, suntem fericiţi!Efectiv:”neştiut, nepetrecut!”
Mă înfior, de adevărul spuselor Donei, şi de înţelepciunea ei, privind protejarea propriei linişti sufleteşti. Pentru că deşi întretimp, trăisem câteva aventuri, acum viermele geloziei, că şi ea ar fi gustat asemenea momente, m-a umplut de amărăciunea perfidiei, egoismului.
Chinuit de aceste fantasme, o aud pe Dona:
-Nu te întreb, dar să ştii, că eu am trecut pe lângă asemenea periculoase tentaţii.
La privirea mea chinuită de bănuială adaugă liniştitor:
-„Pe lângă, nu prin!”şi făcându-mi cochet cu ochiul, se lipeşte languros de mine.
Într-adevăr, am primit o lecţie pentru toată viaţa, de la o Rara avis.
Onu

Publicitate

MĂRTURISIRE

Astăzi, fără vreo pricină,
Soarta să o iau de păr, îmi vine
Măcar de-aş şti cine este
Să o-njur, să o implor
Să-mi dezvăluie şi mie
Taina posturilor meteor
Ce atrag ploaia de stele/like-uri
Uimindu-l chiar pe autor
Nu-mi pierd firea după ele
Dar, ca oricare Vărsător,
Aş vrea cerul la picioare,
Prin covorul stelelor.
Onu

 

Conversie automată pentru diacriticele limbii române:

Un ajutor neaşteptat, gen mană cerească. Mulţumesc!
Onu

Petale colorate

Ai un text care nu conţine diacriticele limbii române şi vrei o conversie automată? 

Poţi face asta, foarte uşor şi gratuit aici: http://diacritice.opa.ro/

și aici http://srv.diacritice.com/

1. Scrii/copiezi textul fără diacritice în câmpul destinat acestuia.

2. Corectezi conversia (dacă e cazul)

3. Ai rezultatul!

 Textul final conţine diacriticele limbii române!

Ai grijă ca de fiecare dată când ai un text nou să apeşi CONVERSIE NOUĂ şi TEXT FINAL. 

La fel procedezi şi pentru TRADUCEREA TEXTULUI selectând bineînţeles  limbile în  câmpurile destinate şi gata!

p.s. sper să vă fie de folos informaţia! 🙂

Vezi articolul original

PASIUNI,11 STATISTICĂ

I.
-De mult timp, nu m-am uitat la Antena 3. Într-o zi, precaut, îi spun soţiei: -Pot să mă uit şi eu puţin la A3?
Ştiu că nu înghite răutatea Danei Grecu, şi prefer să nu-mi tulbur liniştea casnică. Aşa că, îi cer voie.
Mici reacţii inerente specifice unei soţii care-şi respectă statutul de egalitate cu soţul, dar cu mici blagosloveli la adresa vajnicei apărătoare a sugestiei şefului, deschide.
Târziu însă.
Este Subiectiv al lui Dumitrescu.
Tema, continuarea comenzii preluate, probabil, de la Dana.
La alt nivel de auto închipuire, tema predilectă, trădarea lui Crin, de fuzionare a PNL cu acei al căror deziderat era cândva distrugerea PNL.Grija nu este pentru PNL. Invitat, senatorul Ion Ghişe, potenţial mitralior împotriva lui Crin Antonescu.
Senatorul, spre demnitatea lui dintotdeauna, a explicat, clar, de am înţeles şi eu, cum stă cestiunea, dar Dumitrescu, pas să înţeleagă, sau să accepte justeţea informaţiilor senatorului.O ţine pe-a lui, împotriva lui Crin.

Încep să mă enervez. Orice idioţenie mă enervează. Soţia mă consolează cu dus-întors:
-Ei, lasă, că mai are puţin.Dar tu ai vrut Antena, nu?
Gândeşte-te la altceva, dacă nu-i închizi gura.
Ce să mai spun:
-Soţia are întotdeauna dreptate, şi mi-amintesc convorbirea oficială purtată cu un coleg, discuţie care mi l-a făcut, conform spuselor lui, cel mai bun prieten.
S-a întâmplat într-o şedinţă de avizare la CTE al DIF (Consiliul Tehnico-Economic al forului nostru tutelar, Departamentul de Îmbunătăţiri Funciare), a unor proiecte de drenaj.
-Tu ce părere ai Onu? Mă întreabă un coleg.
-Sincer, am mai degrabă o dorinţă: „Să fiu o picătură de apă, să simt prin ce trece ea, când străbate stratul de sol, în curgerea sa către dren. Astfel, aş afla ce rezistenţe de frecare să introduc în determinarea distanţei dintre drenuri, spre a fi cât mai apropiată de realitate”.
În mod reflex, azi, constat că aş vrea să fiu o moleculă de oxigen, să circul prin sângele moderatorului, să văd ce-i pot mintea şi inima.
Că prea sunt traşi la indigo, ăştia de la Antena 3.
Să aud ce comenzi primesc, şi dacă au vreo reacţie de demnitate.
II.
-În continuarea antiCrinului, Sinteza zilei. Mi-a reţinut atenţia prin lauda de sine, privind audienţa.Mult mai bună ca a posturilor generaliste. Printre acestea, cu o evidenta tentă culturală est şi TVR. Să nu avem nevoie de cultură?
Să ne complacem în bălăcăreala politică?
Întrebarea mă determină să mă gândesc la ce structură socio- culturală o avea auditoriul A3.
Şi este parcă trist!
Onu

PASIUNI,10 MOMENTE

Cu Dona nu m-am văzut mult timp. Ne-am reîntâlnit tot în tren, întorcându-ne din delegaţie. Era singură, şi nu prea dispusă de conversaţie.
– Eşti neserios, mi-a reproşat. Nici măcar un telefon? Mă impresionează reproşul ei . Ca de la un prieten, sincer afectat. Mă simt jenat, la rându-mi şi nu ştiu să mă scuz. Adevărul este că absorbit de proiectul cu predarea apropiată, uitasem de cele lumeşti, de la prima noastră întâlnire ea devenind noul meu univers sufletesc.
Întind mâna, încercând să-i prind braţul sculptural.Nu se retrage, ba parcă simt o mişcare de apropiere. Prind curaj, şi o cuprind de mijloc. Moment sublim. Îşi lasă galeş capul pe umărul meu. Cu un oftat uşor, îmi spune că a avut câteva momente dificile la serviciu. Colegul ei o plimbase pe la biroul de cadre, în urma unor reclamaţii „patriotice”. Discuţii, dezvinovăţiri, emoţiile aşteptării. S-a lămurit lumea că viesparul comunist colcăia de „patrioţi” dornici de parvenire. Într-o pornire afectuoasă, o sărut pe urechea din dreptul meu. Simt că-i place momentul şi îl prelungesc intenţionat.
Înviorată, îmi şopteşte:
– Când ne mai întâlnim?  Vin să te iau tot de acolo?
– Când vrei tu! Să fie sâmbătă, pentru mai mult timp? Am hotărât pentru sâmbătă, la ora 16. Probabil, urmare mediului familial, în care am crescut, am rămas tributar emotivităţii pe care mi-o conferă prezenţa universului feminim. Mă simt minunat şi nu cred că aş reuşi să redau expresiv starea mirabilă de bucurie, pe care o încerc.

Şi nici să reuşesc o capodoperă literară gen Cărtărescu ”De ce iubim femeile”. Pe care l-am cumpărat auzind că este autorul preferat al Preşedintelui Ţării.
Spre jena mea însă, nu am reuşit să-i citesc lucrarea, deşi figurează în colecţia Cartea de pe noptieră.
Dar, vorbind de neplăcerea Donei, mi-am amintit de o întâmplare tot cu „Cadrele”.
Într-o zi, sunt chemat acolo, să relatez despre un fost student de-al meu, de la Iaşi.
Ar fi o mare eroare, să subestimezi comunismul, persiflându-i cadrele. Persuasiunea este calitatea lor, după ce te-au citit.
Prevalându-se de studiile mele la Moscova, m-a lăudat, că nu mai ştiam, dacă eu eram subiectul. Apoi, ca într-o doară:
– „Nu vreţi să scrieţi cele spuse despre colegul dv.? Şi, dacă nu doriţi să vă apară numele, treceţi ori ce nume doriţi. Relevant este că aţi demontat calomnia la adresa persoanei!”.
Pentru o clipă, nătăfleţul din mine, a crezut momeala. Clipa astrală a făcut însă ca omul să fie chemat la Director.
Iar pe mine, ori m-a uitat, ori nu i-am părut „de soi” pentru intenţiile lui  şi nu m-a mai chemat.
Onu

 

LEZMAIESTATE?

Motto:”Unde-i morală puţină, lesne-a se găsi pricină”-ANONIMUL din mine.
I.

-De câteva zile, o vrăbiuţă, tot zboară pe la colţurile termopanului meu. Intrigat, o întreb dacă o pot ajuta cu ceva, iar ea îmi răspunde că este în căutarea unui loc asemenea unei streşini, unde să-şi construiască un cuibuşor nou, că a văzut că se poartă mai multe palate. Că nu sunt condiţii de siguranţă, şi dacă m-ar deranja să o primesc la mine.
Mi-a plăcut vrăbiuţa, vorbea lejer, zâmbea mereu, era tare cocheţică.
-Ştii ceva, vrăbiuco? Ce-ar fi să intri la mine în cameră. Şi deschizând larg fereastra o invit, cu un gest curtenitor.
-Nu.., te rog, îmi răspunde ea, pot şi prin oscilobatant!
Mă conformez.Închid, deschid oscilobatantulşi-i spun:-Să ai pe unde ieşi. Poţi să te cuibăreşti în bibliotecă, iar cărţile îţi stau la îndemână. Acum, cu voia ta, eu voi pleca pentru cumpărături.

II.

-Azi noapte, Vrăbiuţa mea, mă ciugulea pe nas. Gâdilat, mă trezesc speriat, să nu fie un vârcolac.
-Ce faci?
– Te sărutam! Că aş vrea să tăifăsuim!
– Bine, care-i tema?
– E simplu, să-mi spui dacă eu sunt o vrăbiuţă bună de prostit cu televizorul!
-Vai tu, vrăbiuco, ce urât vorbeşti! Crezi că televiziunea ne poate lua de tâmpiţi?
Ba şi să mai încerce să frizeze apucăturile SECURITĂŢII CEAUŞISTE? Fii atentă, că acu-ţi închid oscilobatantul!
-Nuu, Onucu dragă, nici vorbă, schimbă ea ciripitul.Voiam să ştiu dacă ai auzit că un tânăr l-a scuipat pe preşedintele ţării şi pentru asta, a mai şi ajuns la televiziune, pentru a ni se apăra cică nişte drepturi, de care, el cetăţean onorabil ca şi tine, ar fi fost lipsit.
Cunosc evenimentul la care se referă, dar te poţi încrede într-o vrăbiuţă săltăreaţă?
-Nu ştiu, îmi pare rău, asta-i tot?
-Aş mai avea una, dar ezit: să-ţi spun, să nu-ţi spun?
-Cum vrei, exclam eu şi simulez gestul de a-i întoarce spatele.
-Nuu, te roog, strigă păsărica, întinzându-şi aripioara, să mă oprească.
Chipurile bosumflat, îi spun:
-Ce mai este?
-Tu ce crezi despre Crin Antonescu? Să fie bolnav, ori să fi fost mituit?
-Nu ţi-e ruşine, tupeisto? O tatonez eu, de astă dată!
Speriată, cred că mai mult pentru cuibul ei  începe, ca o pasăre colibri, să-şi fâlfâie aripile prin faţa mea.
-Nuu…, tot aseară la o televiziune, cineva, ca un bâlbâit, repeta cele spuse de fostul lider al liberalilor europeni, Sir Graham şi mai nu ştiu cum, cum că îşi explică gestul liberalului nostru, de a înscrie PNL în grupul PPE, prin cele repetate de bâlbâit.
-Aaa, iartă-mă, dar ia spune-mi, dacă eu aş repeta obsesiv, Securisto, pentru că cineva te-ar fi dovedit că ai fost colaboratoarea SECURITĂŢII de parcă  nici gura nu-ţi miroase, cum ţi s-ar părea?
– Sincer, gestul l-aş califica  imoral  şi  uluitor de asemănător cu nişte moravuri parvenitiste. Într-adevăr, ai dreptate, de ce m-oi fi lăsat aşa de grobian manipulată?
-Ei, vezi? Şi pentru că începi să-ţi dai seama, îţi spun şi eu părerea mea.
Cred că Antonescu este atât de scârbit, de ceea ce el probabil consideră fariseismul lui Ponta, încât pentru a nu mai avea de a face cu „social-democraţia” autohtonă, a preferat o tabără declarată ostilă. Sau poate că vrea să se constituie într-un factor de echilibru în mediul „PPE”, fapt pe care nu-l poate declara.
-Mulţumesc,  Onucu! Dar să ştii, că m-ai speriat cumplit!
Şi după ce mi-a ciugulit iar  nasul, tandru, de m-a trezit, a dispărut, la fel cum apăruse.
Privesc spre fereastră  şi văd că s-au ivit zorile.
Onu

Celule constipate

Motto: “Îmi place să scriu, asta mă calmează, mă face să cred că totul e posibil” -.Maria http://maddytsu.wordpress.com
Deosebită aserţiunea Mariei!

Este ca un zâmbet sănătos şi tonic.Iar un zâmbet, de multe ori, chiar nerostit, interiorizat, poate cuprinde tot orizontul de emoţii pozitive, de care avem nevoie, la un moment dat.

Dacă titlul poate părea uşor argotic, precizez că nu am intenţia de a reprimi atenţionarea delicată a unei unic apreciate bloggeriţe, atenţionare făcută sub forma gestului unei lovituri uşoare cu arătătorul pe obraz, cum că nu se aştepta la mine, să am expresii ce pot friza licenţiozitatea.
Sintagma:”celule constipate” aparţine unei somităţi medicale japoneze,Dr.Hiromi Shinya, şeful unei Unităţi de celebritate mondială de Chirurgie Endoscopică.
Raţiunea scrierii acestui articol, are la bază inspiraţia Mariei din motto. Efectul puterii gândului, că voi rezista unor obiceiuri alimentare, care să mă protejeze de “constiparea creierului” personal.
Deducţie simplă, bazată pe faptul că şi creierul este un ţesut, “o grupare de celule care prezintă aceeaşi diferenţiere morfologică şi structurală şi aceeaşi organizare funcţională”.
Pentru cine nu ştie, (nici eu n-am ştiut,  până la lectura cărţii despre acest subiect), “constiparea creierului” poate duce frecvent la instalarea şi progresul demenţei sau al bolii Alzheimer ori chiar la declanşarea unui atac cerebral.
Apropo de Alzheimer, un bun prieten, mi-a povestit plângând, despre manifestările neaşteptate, declanşate de crizele de demenţă, penibil manifestate de soţia sa, o fiinţă rar- înzestrată spiritual:

-”Măi, este uimitor de trist:are un zâmbet permanent de fericire . În stadiul final, se bucura ca un copil, chiar când îşi făcea nevoile pe ea”.
“Nimic, nu a ajutat-o, mi-a mai spus abătut, colegul”.
Dar, să intru cel puţin, în temă. Cercetări laborioase în domeniul Ştiinţei nutriţiei, au demonstrat, că anumite resturi proteice, insuficient descompuse printr-o digestie deficitară se depun, sub formă de gunoi în celule, gunoi pe care se dezvoltă, ca în materia fecală, o floră microbiană, ale cărei resturi metabolice, constituie un focar inimaginabil de infecţie pentru organism. Gastroenterolog, consultant a peste 300000 de persoane, printre care preşedinţi de ţară, prim-miniştri, staruri de film, muzicieni celebri, medicul- om de ştiinţă japonez a făcut ideatic legătura între focarul distrugător de sănătate datorat constipaţiei colonice şi eventuala intoxicare a mediului intracelular(interiorul celulei).
De aci, sintagma “celule constipate”.
În episodul următor, câte ceva despre cum să ne ferim celulele de constipaţie, mult mai periculoasă decât constipaţia colonică.
Onu

Rămâi frumoasă vara asta cu ajutorul ingredientelor naturale!

Sfaturi utile, pe care merita sa le ai la indemana.
Multumesc!
Onu

PASIUNI, 9 Conexiuni

Cu Dona, nu m-am mai întâlnit.Predări urgente de proiecte de irigaţii, pe care Ceauşescu le voia finanţate de Banca Mondială, pe atunci BIRD (Banca Internaţională de Reconstrucţie şi Dezvoltare), nu-mi îngăduiau escapade sentimentale, cel puţin, psiho-mentale. În clipele în care îmi savuram cafeaua fierbinte, mă gândeam la Dona şi la soţul ei.
În aburii ei, îi vedeam îmbrăţişaţi, în zvârcoliri pătimaşe, la care mă holbam probabil ciudat, încât un coleg, mi-a şi spus:
-Onu, poate ar trebui să te odihneşti?
-Aa, nu, mă gândeam la ceva interesant pentru mine. Strict personal. Şi,într-adevăr, mă întrebam, de ce m-o fi impresionat atât de puternic, suferinţa acelui bărbat.
Ştiam că uneori, am şi eu asemenea crize.
Mă gândeam la suferinţa mamei, din cauza frumuseţii tatălui meu( vezi Gelozie).  Un soţ, de altfel, la locul său, dar supus deseori, agresiunilor colegelor, care îşi permiteau exagerări care frizau maladivul.
Aşa, spre exemplu, o colegă a tăbărât pe el , zor nevoie că ea divorţează şi-l vrea de soţ. Tatăl meu, era un băiat fin, şi i-a cerut să se liniştească. Nu s-a gândit la anomaliile unui psihic scăpat pe imaşul unor emoţii nestăpânite. Într-o zi, s-a trezit cu colega de gât, încercând să-l sărute. Împingând-o surprins, ea a căzut şi şi-a fracturat un braţ. Zarvă mare, că domnul Director a bătut-o pe doamna învăţătoare. Cineva…,binevoitor, cum mereu se găsesc dintre aceştia (ca şi foştii securişti deveniţi patrioţi din senin) , l-a sunat pe soţul victimei care până să se desmeticească tatăl meu, i-a dat un pumn, din care, i s-a rupt un dinte.
A fost tărăboi mare, care pe tata, l-a costat nu numai dintele rupt, ci şi o despăgubire dată victimei, mult peste valoarea îngrijirilor medicale, necesare vindecării fracturii respective.
Cunosc tărăşenia, de la mama mea, foarte mândră de altfel de soţul său, cu toată suferinţa generată de gelozie.
Mi-am dat seama, de câte ori, auzeam câte o săteancă venită cu probleme, la noi:
–„Coană moaşă, că frumos bărbat mai ai!”

Foarte interesant, că în acele clipe, mama zâmbea, tare mulţumită.

Probabil, atunci, suferinţa geloziei devenea reversul său, „fericirea”(va urma)
Onu

PASIUNI, 8 Gelozie bolnavă.

Ritualul respectat…, în timp ce mă înfăşor în halatul de baie al soţului Donei, îi spun:
-Ei, îmi povesteşti?
Fire înzestrată de natură, să iubească, Dona, îmi răspunde vioi:
-Imediat, stai să mă aşez comod! Şi după ce-şi cuprinde provocator, cu braţele genunchii aduşi la bărbie, începe:
-Ştii, am avut un soţ minunat. Înzestrat cu tot ce şi-ar dori orice femeie, pentru ca să nu mai aibă nevoie de escapade extraconjugale. Hormonal era fericit. Şi poate de aci i s-a tras.  Îmbrăţişările noastre, parcă, se petreceau sub soarele deşertic. De aci, şi entuziasmul meu , de care, în loc să se bucure, devenea nefericit.
Îşi închipuia că toată evoluţia mea în braţele lui era trăită cu gândul la alt bărbat.
Cuprins de un complex de inferioritate devenise o epavă. Adrenalina lui, care parcă-mi era injectată direct, a slăbit. Am încercat să nu mă mai manifest, lipsindu-mă de bucuria  exprimării plăcerii care-mi clocotea în sânge. Iar n-a fost bine. Aluziv, mi-a spus:
-Cred că nu mă mai placi!
Eram derutată, nu mai ştiam cum să reacţionez.
Într-o zi, i-am simţit lacrimile pe obraji.
L-am îmbrăţişat, întrebându-l:
-Ce faci, ce s-a întâmplat?
S-a ridicat şi, cu o faţă chinuită, mi-a spus:
-Te rog, nu te supăra, nu mai pot, nu mai rezist!
Am înţeles că situaţia devenise gravă, aşa că i-am spus:
-Dragul meu, aşa nu mai putem continua! Ori îţi scoţi din minte obsesia că aş avea un iubit care mi-ar provoca stările de plăcere, pe care ştii că ţi le datorez, ori ne despărţim. Aşa, am luat decizia despărţirii. După doi ani, de fericire intimă.
-Păcat! Să fii un tip suprarenalian şi să sfârşeşti în lacrimi! Am mai îngăimat eu.
Am simţit nevoia de aer, de libertate.
La plecare, Dona m-a îmbrăţişat pătimaş. Ne-am promis o reîntâlnire, în duminica următoare.Îmi plăcuse. Ştiam că voi avea nevoie de exuberanţa ei.(va urma)
Onu