Foarte ciudat labirintul subconşientului. A fost suficientă promisiunea rândunicii, că acum, o visez în fiecare noapte. Stă la taifas cu mine, şi mă provoacă să-mi răscolesc amintirile de tandreţe.
-Onu, îmi spune ea, cu un ciripit dulce, tu ai avut multe prietene?
-Cum adică, eu sunt prieten cu toată lumea. Îmi place să produc bucurie, printr-un zâmbet obţinut cu o vorbă plăcută. Eu însumi, trăiesc clipe deosebite, când cineva mă apreciază sincer. Tu nu la fel?
-Ba da, şi mie, îmi răspunde, înfoindu-şi penajul de plăcere.
–Şi am observat că fetele sunt mai sensibile, la aprecieri sincere, continui eu. Uite, mi-ai amintit de o întâmplare petrecută pe tren, când mă întorceam dintr-o delegaţie.
În compartiment, un grup de tineri, îşi tachinau o colegă, pe motive de răutate specifică unora.
Îi spuneau că nu are voce frumoasă, că e uneori stridentă, şi că probabil de aceea o părăsise prietenul, la care ea ţinea foarte mult. Cum grosolănia atacurilor la adresa fetei, colega lor, se înteţise, nu am mai rezistat, şi l-am atacat pe cel mai vehement, spunându-i:
-Nu te supăra, crezi că vocea ta, ca un croncănit de corb, e mai frumoasă? Uite, dacă vrei să ştii, mi-e-mi displace, şi chiar mă deranjează!Aşa că te rog încetează să-mi mai maltratezi auzul, până nu te trezeşti cu una peste plisc. În acea perioadă, mă antrenam la judo, şi simţeam o nevoie bolnăvicioasă, să arăt ce ştiu..
Şoc! Croncănitul a încetat, iar explozia de râs zglobiu al fetei, a înveselit atmosfera. M-am uitat la ea, cu simpatie.
-Să ştii, că din ce am ascultat, ai glasul cel mai plăcut.
-Te superi, dacă te rog să te aşezi lângă mine, să-mi povesteşti ceva, să mă bucuri, cu căldura vocii tale?
Într-o clipă, eram îmbrăţişat de umeri, iar fata fericită, îmi şoptea la ureche:
-Cine eşti, cum să-ţi mulţumesc? Individul se ţine de capul meu, dar nu se pricepe să mă impresioneze. Şi atunci, începe cu insulte, care pentru el, cică sunt glume.
Spre uimirea tuturor, m-am aplecat spre urechea ei:
-Sunt şi eu proiectant, mă numesc Ionescu şi lucrez laInstitutul….!
Atmosfera s-a reînsufleţit. Eram tineri, voioşi, puşi pe şotii.
Ajunşi în Gara de Nord, ne-am despărţit prieteni.
Peste câteva zile, o colegă zâmbind enigmatic, mă cheamă la telefon.(va urma)
Onu
Madi şi Onu Blog 