Chateaubriand / 3 / Memoriile între poezie şi adevăr

Casa care adăposteşte gânduri • Editura Excelsior Art

(…)

A apărut recent o carte excelentă a lui Victor Giraud , „Chateaubriand, studii literare”, operă do cercetare minuţioasă şi pasionată, plină de interesante descoperiri, în care autorul foloseşte, dând la lumină, numeroase scrisori inedite ale poetului, adesea admirabile, întotdeauna revelatoare pentru personalitatea literară în cauză, pentru biografia omului şi a operei marelui romantic.
Mă grăbesc să va împărtăşesc conţinutul uneia din ele. E adresată lui Béranger , în 1832, pe când Chateaubriand se afla la Geneva:
„Scrisoarea dumneavoastră din 19 august, domnule, mi-a parvenit la Lucerna, cu vreo zece zile în urmă; au neglijat să mi-o trimită imediat. În acele zile hoinăream prin munţi. Mă dusesem să văd ducă la Lugano, la Constance sau la Zürich aş găsi un adăpost potrivit unde să-mi continui şi să-mi închei Memoriile. Am nevoie de libertate şi de soare, două lucruri pe care le găseşti rareori împreună. Atunci când zidurile şi acoperişul casei…

Vezi articolul original 1.211 cuvinte mai mult

Publicitate

Chateaubriand / 4 /

Casa care adăposteşte gânduri • Editura Excelsior Art

(…)

Observăm că aceste ultime cuvinte sunt identice cu acelea care încheie o scurtă însemnare despre doamna Tastu, pe care am citat-o deja: ,,Îmi îndrept aceste cânturi către femei anonime. Ele nu le vor auzi decât când voi fi dincolo, când voi fi înmănuncheat în acelaşi mănunchi viaţa mea şi corzile lirelor sfărâmate.” Frază care nedumereşte acolo; în primul rând că fragmentul dinainte, deşi foarte binevoitor, nu avea deloc caracterul unei declaraţii de afecţiune, fie şi postumă; în al doilea rând, pentru că pluralul femei anonime pare bizar, şi, pe deasupra, doamna Tastu nu era câtuşi de puţin o anonimă. Înţelegem acum că, vorbind de doamna Tastu, Chateaubriand s-a gândit de fapt la tânăra occitană şi la altele ca ea; aşa se explică faptul că invocaţia se adresează mai multor umbre dragi.
Rezumăm. În iulie 1830, la Cauterets, Chateaubriand, în vârstă de 62 de ani, a întâlnit o tânără pe…

Vezi articolul original 710 cuvinte mai mult

Gânduri despre hrană, 2

Pe blogul Ştefaniei, care cred că este de pe meleaguri braşovene, ascult un videoclip, pe muzică de Giovanni Marradi.
Întitulat My sweet, îmi întăreşte convingerea în virtuţile sanogene ale culorilor. Penajul păsării exotice, (cum s-o fi numind?) alternând între roşu, albastru şi violet, este evident consecinţa fitosubstanţelor-flavonoizi, extrase din hrana acestora. Constatarea, mă poartă către certitudinea medicală privind efectele oscilaţiilor electromagnetice asupra funcţionării diferitelor ţesuturi din organism, oscilaţii obţinute prin intermediul hranei /produselor purtând vibraţiile culorilor respective.Cum spuneam în episodul anterior, roşul energizează ficatul, albastrul susţine ţesutul cerebral şi suprarenalele, iar violetul susţine sistemul imunitar, pancreasul şi splina, organe participante activ la realizarea unei digestii cu efecte implicite în economia sănătoasă a viului. Sper, că eforturile cercetării în domeniul tainelor nutriţiei se vor îndrepta şi spre aceste locuri, aşteptând să le fie descoperită frumuseţea.(va urma)
Onu

PASIUNI, 6

Cu sensibilitatea specifică unor anumite suflete, Dona, mă simte marcat de incident şi se apropie de mine. Cu palme puternice şi calde îmi cuprinde faţa, mă trage spre ea , mă sărută din vârful buzelor, şi-mi spune, rugător:
-Ştiu că te-am necăjit, dar m-ai speriat. N-aş fi reacţionat astfel, dar surpriza a fost prea brutală.
-Aşa este, Dona, îmi cunosc această meteahnă, de care vreau să scap, şi poate bine mi-ai făcut. Sunt mâhnit pe mine, tu nu ai nici o vină. Şi impulsul acesta dur, uneori manifest şi în conversaţiile mele tinzând a deveni o caracteristică distinctivă, îmi prejudiciază deseori şi la avizarea proiectelor, când suficienţa discuţiilor, mă face să izbucnesc, venindu-mi pe limbă, răspunsuri evident ostile sau jignitoare. Un exemplu indirect, ar putea fi şi reacţia faţă de colegul tău.
-În cazul colegului meu, nu ai dreptate, ai procedat corect, şi ai dat tuturor o lecţie de atitudine!…. Dar mă ierţi? hai, te rog, şi trăgându-mă delicat, mă îmbrăţişează, lipindu-şi faţa de mine, într-un gest de duioşie. Nu se poate rezista unor asemenea drăgălăşenii şi un fior prevestitor, îmi cutremură trupul. Simte, mă împinge uşor şi-mi şopteşte grijulie:

-Ai şi uitat ce mi-ai povestit?
-Aşa este, şi slăbesc strânsoarea îmbrăţişerii.

Derutantă,  rotunjimea coapselor. Odată trăită  instinctul primar s-a dezlănţuit şi mintea lucrează cu febrilitate.

O sărut aproape sălbatic.
Când ne-am revenit, intimitatea se desăvârşise.
Onu