VIAŢA SATULUI

Motto: ”Veşnicia s-a născut la sat”-Lucian Blaga
Onu, Onu, mă strigă soţia, vino la TVR1. Emisiunea VIAŢA SATULUI!
Nu mă pot rupe de impresiile copilăriei, de momentele mirifice ale culesului viei, de spaimele provocate de berbecii încornoraţi, de răgetul măgarului despre care bunica îmi spunea glumind, că e o atenţionare să fiu băiat cuminte, de înălţimea uriaşă a oilor, printre care nimerit fără voie, răcneam cât mă ţineau bojoceii mei de copil înspăimântat să nu fie strivit sub aparent neînduplecata mişcare a turmei, înainte de împrăştierea oilor proprietarilor lor.
De neuitat, spaimele de basm, ale copilăriei.
La televizor, emisiunea Danei Constantinescu.Oamenii, mai ales tinerii, vor să facă agricultură, dar le lipseşte îndrumarea pentru obţinerea creditelor europene. Cineva le spune că există site-uri unde pot găsi tot ce le trebuie. Îmi amintesc, dureros, că am încercat, pe când eram consilier la Ministerul Agriculturii, să revigorăm comasările de terenuri, în jurul unor ferme puternice, pentru industrializarea lucrărilor agricole. Molima urei anticomuniste bântuia chiar şi minţile şubrede, care cedau uşor îndemnurilor antinaţionale de a lăsa să dispară orice rămăşiţă comunistă din agricultură. Politica fricii de revenirea comunismului, proprie unor minţi debile, a învins. Sistemele de irigaţie care nu puteau fi valorificate decât în cadrul propice unei industrii agricole, au fost devalizate, ca duşmani ai ţăranului, terorizat de fantasmele colectivizării, insidios inculcate în subliminalul lor.Manipularea şi-a făcut efectul. Bazele de clădiri şi utilaje ale fostelor IAS-uri şi SMA-uri, s-au distrus în entuziasmul anticomunist.
Îmi amintesc, plin de tristeţe, că în mod naiv, îmi închipuiam, că aş putea încerca să opresc dezastrul. Văzându-mă preocupat, şeful meu de organizaţie PNŢ c d, i-a vorbit despre mine Premierului Radu Vasile.Impresionat la rândul său, acesta i-ar fi răspuns: ”trebuie să vorbesc cu „Nea Nelu”!

Se pare, că „Nea Nelu”,Dumnezeu să-l odihnească, n-a fost de acord.
Sunt convins că s-a ratat un moment astral al Agriculturii româneşti.
Ca un visător incurabil, mi-am pus speranţa în USL, prin stimularea iniţiativei antreprenoriale  în agricultură, de către PNL.
VACS!
Cum spunea o cunoştinţă, despre momentele goale de conţinut.Poate că Premierul actual, să fi reţinut ideea iniţiativei antreprenoriale liberale, şi să o implementeze înagricultură, dacă doreşte sincer reabilitarea USL.
Cu o condiţie, însă. Să acţioneze ca un veritabil copilot, pentru RALIUL EUROPEAN AL AGRICULTURII ROMÂNEŞTI!
Deşi, slabe speranţe, nu-l văd un copilot veritabil. Poate doar pentru coabitare!
Onu

 

Anunțuri

Scrie un comentariu

Din categoria Pagini de Jurnal, Politică

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s