Arhiva zilnică: 15 iunie 2014

PASIUNI, 14 Gând năstruşnic

Dona a rămas pentru mine, un reper al feminităţii . Deşi am cunoscut-o după povestea care urmează, ea întruchipează ambientul unei vieţi sufleteşti bogate, fără curiozităţi şi fără ascunzişuri. Ori, curiozitatea este placa turnantă, de unde se poate ajunge fie în Olimp, fie în Infern. Depinde dacă a fost mânuită cu abilitatea necesară.

Aşadar, Biblioteca Lenin din Moscova. Obosit, mă plimb pe holul larg, care parcă a fost destinat acestui scop benefic. Observ curios, dar discret, chipurile cu care mi se încrucişează paşii. Se pare însă, nu prea detaşat, că mă simt subiectul aceleaşi cercetări. Aşa că ne zâmbim la prima intersectare de priviri.
–Ala, îmi spune ea, întinzându-mi o mână catifelată.

–Onu, îi răspund, plăcut impresionat.
Şi ţinându-ne de mână, de parcă ne ştiam de când lumea, ne-am retras lângă perete.
–Pe chipul tău citesc ceva nedefinit. Ce se întâmplă?
Unii oameni reacţionează cu o sensibilitate impresionantă. Sprijinindu-şi fruntea de umărul meu, Ala murmură:
–Chiar vrei să ştii, Onu?
–Aş vrea, Ala, dar dacă e prea tulburător pentru tine, nu! A tăcut şi apoi a adăugat:
–Când ne revedem, îţi voi povesti. A trecut o săptămână de nerăbdare, ( în care mai mult m-am plimbat pe holul vast al Bibliotecii), până ne-am reîntâlnit. Era studentă şi locuia la cămin. S-a înţeles cu colega ei de cameră, să ne lase în cameră o după amiază plină.

Cu vodcă şi castraveciori muraţi, ne-am depănat amintiri. Mi-a povestit despre neplăcerile pe care i le provoca prietenul ei.Un bărbat mutilat de natură, cu un sex peste normal, că trebuia să folosească nişte artificii, ca să nu o maltrateze.
–Trebuie să fie un coşmar, m-am cutremurat eu.
–Dublu, a continuat ea. Pentru că după durerea începutul actului, urmează aproape instantaneu, descătuşarea, iar eu nu mă aleg decât cu durerea.

Înduioşat de suferinţa Alei, o cuprind gingaş de umeri. Se lasă moluţă, pe braţul meu, şi-mi şopteşte:

–Onu, te superi dacă te întreb ceva?
–Nu, răspund eu pripit, într-o năzuinţă bărbătească!
–Tu cum eşti, crezi că ne vom potrivi?
De natură să mă bucure prin perspectiva oferită, întrebarea mi-a provocat un pufnit de râs. Amuzat, îi răspund :
–Aaaa, cred că mic, de aproape vreo şase centimetri. Se desprinde gânditoare, de braţul meu.
–Nu mă minţi?
Ce a urmat, au fost clipe de coşmar.
A leşinat, şi până să-şi revină, spectrul KGB-ului, mi-a tulburat existenţa, mai mult decât unui „duşman al poporului”.
Cu amprentele mele peste tot, eram un ucigaş incontestabil. Mă plimbam disperat prin cameră. Nu ştiam decât numărul Ambasadei României. Dar ce să le spun?
Într-un târziu de groază, aud:
–Mulţumesc, Onu!
Şi te rog, scuză-mă, că nu te-am prevenit asupra manifestării orgasmului meu. Mi-am şters crispat transpiraţia, şi am încercat să-mi revin cu o gură de vodcă.
Sorbind-o, m-am hotărât să mă las de gânduri năstruşnice!
Onu

Scrie un comentariu

Din categoria Pagini de Jurnal, Proză