Arhiva zilnică: 12 august 2014

P 33, Spasme

Aseară, cu bruma de vlagă, după căldura toridă, am încercat să mă uit la A3. Mă interesau nu ştirile, ci născocirile lui Mihai Gâdea asupra duşmanilor Naţiunii, conform proverbului. De Răzvan Dumitrescu mi s-a făcut imediat greaţă. Personajul îmi dă senzaţia funestă a unui politruc comunist limitat, care o ţine „langa”, cu lupta de clasă.

Cunosc specimenul, întâlnit pe viu.

Îi spun soţiei:

–„Plec, să nu vomit! Te rog, mă chemi când începe Gâdea?”

Soţia, cu umor, îmi susură gingaş:

–„Nu vrei o limonadă mai tare?”–„Nu, sărut mâna, mă refac la Gâdea.

Ăla, e mai cu tact, are şcoala preoţească, iar eu, ştiu de la unchii mei, ce înseamnă abilitatea persuasivă a unui preot.

Datorită acestor însuşiri, Talleyrand, l-a convins pe Napoleon, să înceapă campania din Rusia.

Dar Talleyrand lucra pe ascuns, cu emisarul ţarului Alexandru al Rusiei.

Eşecul acelei campanii se cunoaşte; de aci i s-a tras Împăratului francez, sfârşitul.

Dar care o fi emisarul „Împăratului” lui Gâdea?

Nu cumva socrul lui Ponta, că el are experienţa negocierilor cu Preşedintele?

În sfârşit, apare Gâdea. Dar la fel de anost şi el.

Se ia de Ludovic Orban, amintind tendenţios, un acccident de maşină al acestuia, comis în stare de ebrietate la volan, când cică era Ministrul Transporturilor.

Că şi lui, ca şi Preşedintelui, dacă nu ştiţi, îi place „să o tragă la măsea”.I-a venit rândul lui Iohannis, contracandidatul lui Ponta la Prezidenţiale. Eveniment…! Afost surprins mergând în vizită laTraian Băsescu. Iată deci, trădarea liberală. Mi-e greu să înţeleg raţionamentul aberant al lui Gâdea. Renunţ, admiţând că e mai deştept, prin studiile preoţeşti, decât mine. Ceva mă nedumereşte însă!

De ce în toată”slujba lui baptistă” sau ce-o fi, nu aminteşte numele Premierului, al socrului acestuia, senatorul Ilie Sârbu, şi al prietenului acestuia Ioan Rus?

Să creadă că şi eu sunt urmărit de obsesiile lui?

Pe mine, spre pildă, nu mă interesează soarta „Statelor Unite ale Antenelor” şi nici a lui

„chimir-şef Voiculescu”, după cum delicios i-a personalizat cu verva sa, Andrei Gheorghe.

Pe mine mă interesează ca aceşti politruci penibili, să mă informeze corect, în spiritul discernământului onest, de care eu, om normal , corect îndrumat, sunt capabil.

Ce presă mai este şi asta?

Onu

 

Reclame

8 comentarii

Din categoria Pagini de Jurnal, Râsu/Plânsu