P 44, Circari

 

Deputatul taranist, Ticu Dumitrescu, ii numea pe deputatii circari, care-si justificau prezenta prin umorul autohton, rusinea Parlamentului, iar pentruca in primul Parlament erau cam multi novici in noua activitate, a generalizat ideea si fara nici o jena de bun simt, a emis sintagma Parlamentului rusinii.

 

Mi-am amintit de acest epitet, deloc onorant pentru creatorul sau, ieri, in sedinta Senatului, vazandu-l pe fostul ziarist, ajuns senator, Rosca Stanescu, umbland cu o jerba prin sala Plenului, in timp ce Ministrul Finantelor Ioana Petrescu incerca un discurs, de la tribuna. Stiindu-l liberal, am crezut ca este pentru victima PNL din defunctul USL opera.., murmura voci, coabitarii lui Ponta la Cotroceni, avandu-l ca Eminenta cenusie, pe prea cucernicul socru, Ilie Sarbu, si telepatul clujean, Ioan Rus.

Gura lumii , n-ai ce-i face. Eu nu-i cred, sunt invidiosi, pe faptul ca Ponta s-ar putea alege Presedinte.

Si eu ma bucur.

Vom avea un Presedinte succesor spiritual, ca si actualul. Si poate la fel de inventiv.

De la Stiri, am aflat ca jerba nu era pentru cine presupuneam eu, de buna credinta, ci pentru domnul Ponta.Seara, la Dumitrescu Razvan , care printre altele mi s-a parut cam depasit de situatie, cu tot tupeul ce-l caracterizeaza, un alt liberal, fost ministrul postului sau, un anume profesor Barbu, incerca , vizibil jenat, sa justifice gestul de neam prost al colegului sau de carnet politic, drept o glumita care se practica uneori si in alte Parlamente.

Posibil, dar nu cred ca in alte parlamemte, sa existe senatori “ciocli-mascarici”.

Ce sa te mai miri, ca treburile merg asa prost la noi, iar PNL devine o institutie de divertisment de prost gust, in timp ce creditele nerambursabile europene aferente Romaniei, isi asteapta valorificatorii?

Cu asemenea circari autohtoni veritabili?

Onu

Anunțuri

6 comentarii

Din categoria Pagini de Jurnal, Râsu/Plânsu

6 răspunsuri la „P 44, Circari

  1. Cei ce l-au votat pe Băsescu au ajuns sa se lovească cui tesla în cap!

  2. Pingback: Municipiul Oltenita, Transdanube, şi alte mişculaţii! - Ziarul lui Ipu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s