P 53, Bătrân hoţ

 

Discutând cu o vecină despre lege, mi-a spus că statul nu apără decât bunurile publice, pentru cele private, dacă ai fost fraier şi te-ai lăsat înşelat, legea nu te mai apără.

Reacţia ei, a fost promptă:

–„ai acceptat să fii furat, treaba ta!”

Mi s-a părut cel puţin ciudată, şi nu cred să fie aşa.

Totuşi puţină carantină preventivă n-ar strica.

Să ştie şi prostul/cinstitul, şi deşteptul/hoţul, că hoţia nu e-n ordine, şi nu e tolerată.

Mai mult, cred că toţi politrucii Antenelor să mai vorbească şi de micii pungaşi, că şi ei îs tot români.

Şi-apoi să nu uităm proverbul: „cu oul şi boul”! Dacă tot ne erijăm în mari apărători ai cinstei, s-o facem pomenind şi necinstea, indiferent de nivelul la care se produce!

E drept, nu aduce rating, şi nu măreşte conturile, dar e tot România pe care o tot căinăm ca o bocitoare plătită.

Aseară, priveam liniştit un film la televizor, când   hop, dispare semnalul.

Sar la fereastră, să văd ce se întâmplă.

Lângă cablul respectiv, un bătrân, elegant, mă întreabă:

–„Domnule, voiam să vă întreb, cablul acesta vă este necesar?”

–„Tu ce crezi?” Îl întreb eu iritat. E ca să-l furi tu? Ieşi afară, din împrejmuire!

Chiar dacă sunt dur, nu pot lua pe cineva de gât, pentru că nu sunt organ de Poliţie. Şi-a luat geanta, care era cred plină tot de cabluri furate, şi pe-aci ţi-i drumul. Era aproape de ora 21 şi 30.

Îi aud pe unii, politruci, (sper că v-a reobişnuit Antena 3 cu termenul), că puşcăriile gem de plevuşcă de borfaşi, care vezi Doamne, or fi furat şi ei ceva.

Sau ultima marotă este cu bătrâna anchetată de Poliţie, pentru că ar fi mituit pe cineva, cu nişte ouă din sărăcia ei. Nu le-a furat de la vecini!Erau ouăle găinilor din ograda ei, hrănite cu spuza ei de sărăcie.

Este corect sa se ocupe organele legii de mită, ca să ne fie frică şi de umbra noastră, dacă ne trec prostii prin cap.

Dar să victimizezi borfăşimea, mi se pare nu doar de prost gust, ci şi de rău augur.

Este ora 23.45, au trecut două echipe, şi vine acum schimbul de noapte al RCS/RDS.

Dacă or veni, că şi ei sunt tot români de-ai noştri.

Parcă să mă confirme, au apărut doi tineri.Unul cu gura plină de”să moară mama!” Altul, „cu să moară familia mea!” Ce garanţie de seriozitate, pot oferi asemenea indivizi?

Văzându-mă la fereastră, s-au tupilat pe după maşini, ca să spună probabil mâine, că nu i-a aşteptat nimeni.

Fără alte aprecieri! Este miezul nopţii, şi nu mai văd nici o şansă.

Trăim în România Antenei 3 şi a Pro tv.

Onu

Completare:m-aş jena de mine, dacă nu aş completa postul, cu faptul că azi noapte, a sosit totuşi, un echipaj, alţii decât cei cu înjurătura-blestem în gură.

Şi pe la ora 3 şi jumătate aveam legătura refăcută.

În  urma episodului generat de dobitocul bătrân hoţ, mi-am dat seama realmente, că RDS are  o echipă de tineri bravi, de toată isprava.

Onu

Anunțuri

36 comentarii

Din categoria Pagini de Jurnal, Râsu/Plânsu

36 de răspunsuri la „P 53, Bătrân hoţ

  1. Și furtul e o artă a manipulării, într-un fel. A perspicacității, cunoașterii psihologiei victimei ș.a. Nu prea poți fi furat(nu mă refer la lucruri mărunte)dacă nu îl lași pe celălalt să o facă.
    Zâmbesc…pare o scenetă demnă de urcat pe o scenă restul serii. Iar bătrânul hoț care pune întrebarea aceea e așa simpatic! Nu cred să fie un om rău întrebând așa. Dar poate știți mai bine din ritmurile corpului(ale feței mai ales și expresia ochilor- mers, poziția umerilor, spatelui, ondulațiile vocii și vestimentație etc.
    O duminică edenică!

  2. Se spune de asemenea ca noi suntem stapanii proprii noastre vieti,in concluzie noi decidem ce acceptam sa se intample cu noi si ce nu. Acceptam de cele mai multe ori sa fim furati ,sa inchidem ochii trecand cu vederea ,fiind invatati sa spunem ” Iarta-i Doamne,ca nu stiu ce fac !! „‘ Insa ma intreb acum citind cele de mai sus daca ar trebui sa ne lasam furati,inselati , si sa iertam.?! Sunt de parere ca ar trebui sa ne iubim tara,sa dam dovada macar de putin patriotism,insa din ceea ce se intampla in jurul meu ,in jurul nostru,al romanilor care accepta situatia tarii acesteia inclin sa cred ca atat generatia mea cat si generatiile viitoare nu vor avea un viitor aici !
    O duminica frumoasa va doresc ! 🙂

  3. oare chiar trăim în țara în care hoția e sport național?

  4. cleptomania este un impuls patologic de a fura obiecte fără urmărirea unui profit ……… cu alte cuvinte curați ca lacrima dar suferinzi ……. oare se poate trata ? ….. 🙂

  5. Inca nu mi revin dupa articolul asta, nu mi s a intamplat sa mai fiu si intrebata daca sa mi fure, ori nu, cate ceva! O sa ajungem victime pentru o paine, oameni buni!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s