Arhiva zilnică: 9 octombrie 2014

P 82, Maria şi Răzvan

La Kanal D, teleshopping „Te vreau lângă mine” de Gabriela Cristea.

Alt stil, total diferit de aerul de promiscuitate , de la unele posturi de tv.

Impresie personală, desigur relativă, şi de ne luat în seamă.

M-am uitat, curios fiind de publicitatea negativă făcută de un personaj evident ostil ei,Gabrielei, ajutat de confraţii altor tv.

Mi-a atras atenţia şi m-a stimulat feminitatea delicată a abordărilor.

Dacă bine am înţeles, formatul este un mod civilizat de socializare, în care acei care îşi caută ipotetic şansa în iubire, încearcă şi în emisiunea Gabrielei.

Şi meritoriu pentru ea, Domnişoara Gabriela, ţine bine în mână frâiele nu doar ale bunului simţ, ci şi ale tactului cuvenit unor relaţii civilizate între participanţi şi auditoriu.

Auditoriu destul de precar prin nondiscernământul relativ insolent manifestat.

Din care, volens nolens, tragi concluzia că în plan spiritual, în relaţiile femeie-bărbat, mai avem de învăţat.

Spre pildă, printre temerari, au fost şi nişte bărbaţi vârstnici, care după remarca Gabrielei au fost primiţi cu destulă ostilitate.

Partea dificilă, este că vehemenţa aparţinea unor doamne, destul de purii, şi de pociţele, cu toată sulemeneala în strat gros, de pe feţele lor necruţate de timp.

Şi mai ales puritane:

–„ce va zice lumea”,

–sau „candidaţii şi-au pus problema ce vor face, când vreunul din copii lor se va îndrăgosti şi va încerca să guste din fructul proaspăt, adus în casă?”

Ascultându-le pe bietele mironosiţe, m-am întrebat: vom evolua în mentalitatea relaţiei de respect reciproc femeie- bărbat, bărbat- femeie, în sentimentul strict afectiv uman?

A reduce totul la sex, la erecţie şi la tot arsenalul sexual, să fie nivelul de înţelegere al unor femei adulte, care cine ştie cum se vor fi comportat în existenţa lor, mi se pare de un primitivism inchizitorial.

Nu mai vorbesc de insolenţa unor băieţi, pe al căror chip nefinisat, se reflectă suficienţa.

Şi atunci, să te mai miri de cavalcada divorţurilor?

Oricum, moderatoarea postului, după exigenţele mele, în ciuda unor erori de exprimare, este cu câteva clase, deasupra pipiţelor cu morgă de emancipate.

Dar nu acesta este scopul titlului, ci dialogul dintre cei doi, Maria şi Răzvan, în care am descoperit un bărbat integru şi o femeie, adevărată .

Povestea lor nu o voi relua.

Cert este că am reţinut un episod educaţional fundamental.

Maria, poate în încercarea de a-i stimula orgoliul lui Răzvan, îi spune acestuia, ca o mărturisire, că în Italia, unde plecase la muncă, a avut o relaţie cu un alt bărbat.

Contrar aşteptărilor ei, Răzvan, parcă a luat foc.

Zadarnic a încercat ea o redresare. Fisura s-a produs, şi nu ştiu cum va fi refăcută, sau dacă va fi. Oricum, oricare va fi fost adevărul, ca o pildă, mi-am amintit un motto citit într-un roman „Tutunul”, al unui scriitor bulgar. „În viaţă, există adevăruri mai periculoase, decât minciuna”.

Şi, spre regretul meu pentru ea, Maria nu a respectat înţelepciunea aforismului bulgar, şi cred că asta o va duce la pierzanie.

Îmi pare foarte rău pentru ea!

În timp ce-l ascultam pe Răzvan, lovit parcă în moalele capului, de neinspiraţia ei, nutream un soi de simpatie pentru integritatea elegantă a caracterului său.

Şi chiar mă gândeam, că asemenea bărbat nu poate să nu fie remarcat de un suflet nobil.

Nu mi-am terminat bine gândul, când pe telefonul emisiunii sună cineva pe numele Veronica, solicitând că ar dori să-l cunoască pe Răzvan.

Iar Răzvan, spre amărăciunea mea pentru Maria, (după accent, o maramureşancă neaoşă) a acceptat.

Dramatic dialogul telefonic din emisiunea Gabrielei!

Dar pilduitor, ca o poveste dintr-o carte de religie.

Ştiu ce înseamnă zdruncinul sufletesc al geloziei, din suferinţa mamei mele, de aceea am fost marcat de această poveste.

Presupun că în privinţa suferiţelor sufleteşti, cărora pot fi expuşi, între bărbaţi şi femei, nu există diferenţe fundamentale.

De aceea, abordarea relaţiei de iubire, trebuie făcută cu esenţă de discernământ.

Onu

Scrie un comentariu

Din categoria Educaţie, Pagini de Jurnal

P 81, Delicvenţă

Motto:”Măi, Doamna Judecător, Eu zic, că nu e bine!-Mihai Gâdea(Sinteza zilei, din 8 din 8octombrie 2014). Fără alte comentarii, mă simt obligat, să-i replic acestui cirac al lui Dan Voiculescu. Şi aş vrea să precizez:

–„pentru mine, şeful lor (Gâdea şi ai lui), nu este un fost securist, care şi-ar fi turnat o rudă plecată în străinătate, act despre care orice imaginaţie bolnavă poate născoci o „Antena 3 comedie”.

Şeful lor este ce a spus Traian Băsescu, „soluţia imorală”, la care a fost nevoit să recurgă politic, pentru a-l scoate pe Adrian Năstase, din poziţia dominantă în Parlamentul ales în 2004. Ce a avut în vedere Traian Băsescu prin

„soluţia imorală” nu ştiu, şi nici nu-mi pun imaginaţia la lucru. Prefer ariditatea aritmetică a faptului că „tovarăşul de drum electoral” al lui Adrian Năstase, l-a trădat în modul cel mai ordinar posibil, după ce acela, Adrian Năstase, luându-l ca aliat politic, l-a ajutat să intre în Parlamentul din 2004.

„Un trădător”, iar gustul trădării, noi românii, l-am gustat de-a lungul istoriei.

Aseară, un alt acolit al lui Mihai Gâdea, care vă mărturisesc, de când a invitat-o în emisiune pe Carmen Brumă, mi-este de-a dreptul simpatic, pentru felul studiat afectuos-neutru în care i-a vorbit. Este adevărat, şi feminitatea desăvârşită a invitatei, a contribuit la succesul comportamentului desăvârşit al gazdei.

Acest alt acolit, a reuşit să mă păcălească în chip diabolic, să-mi pierd timpul făcându-i rating. Tot ajutat de Gâdea, care am observat că are o adevărată slăbiciune pentru umorul de prost gust al acestuia.

Pentru „umor” sau naiba ştie pentru ce, că nu-l văd pe Mihai, un spirit aşa de jucăuş.

Nici nu l-ar prinde, cum perfect ştiu, că nici pe mine, nu mă prinde.

Aşadar, „umoristul” lui Mhăiţă, m-a păcălit, în secvenţa de final de la Sinteza zilei, promiţându-ne, nouă celor gură cască, asemenea mie, că ne va povesti cum Preşedintele a recunoscut într-un interviu acordat lui Sorin Roşca Stănescu faptul că-şi turna anual, familia la securitate.

Ştire, nu?

Adevărul care este însă?

Traian, pontos cum este când vrea să te ademenească, povestea despre formularele autobiografice anuale, pe care fiecare cetăţean cu o funcţie de conducere, era obligat să le completeze.

Şi în care vorbeai despre tine şi toate rudele, ca stare civilă, şi identitate înaine şi după căsătorie (sau înainte de deces, după caz).

Şi cu cât mai importantă funcţia, cu atât mai crescute exigenţele.

Nu-mi amintesc să se fi cerut ce mâncai sau ce beai(şi aci este abilitatea manipulatorie a Preşedintelui) .

Asta nu cred că însemna să-ţi fi turnat rudele, cum este şi în cazul „soluţiei imorale”

Şi nu consider că obligaţia cetăţenească de a-ţi anunţa schimbarea de domiciliu este o preocupare comunistoidă.

Poate în cazul unui schizoid.

Şi ca în cazul unui şcolit într-ale diversiunii subliminale, păcăliciul meu, a reluat obsesiv pasajul respectiv, mirându-se şi ţăţăindu-se, ca o ţoapă cu mâinile-n şolduri de ce „minuni” auzise.

–„Cum, şi- a turnat-o pe Ebaaaa?”Şi Voiculescu pentrucă a fost întrebat de mătuşa lui, care plecase din ţară, era securist?

Şi tot circul, care nu cred că-l onorează pe Voiculescu, să fie apărat astfel!

Ajuns aci, îmi amintesc o vorbă inspirată de –a lui Richelieu:

–”Prefer un d’Artagnan loial, decât un tâmpit vocal.”

Onu

2 comentarii

Din categoria Pagini de Jurnal, râsu-plânsu.