P 85, Reflecţie paternă

În loc de motto:”Odată” , „o dată” produs, se va repeta mereu!”-Onu

Aseară, iar mi-am irosit somnul, pentru palavrele staliniste de la Sinteza zilei.

De fapt, am vrut să-l văd ca prezidenţiabil pe Gheorghe Funar al cărui românism, nu-mi displace. La prima impresie m-a încântat, şi am înţeles cum i-a convins, pe PRM-işti,să-l aleagă în locul lui Vadim Tudor. Dar plăcerea ascultării uzurpatorului lui Vadim Tudor, n-a durat mult, că Antena, mereu probabil la pândă antibăsistă, fără nici o jenă, faţă de invitat, a retransmis dezvăluirea lui Băsescu, despre Ponta, că ar fi fost ofiţer SIE, acoperit. Ca apoi, într-o impoliteţe de –a dreptul stalinistă, invocând importanţa ştirii pentru poporul antenist, să anuleze vizita lui Gheorghe Funar (declamată cu mare pompă), promiţând o reinvitare. Prilej de reflecţie pentru mine, asupra uzurpatorilor, ca în moto.Furat de peisaj, ca oricare om slab, am continuat să ascult răutăţile patriotice antibăsiste. Pentru moment, nu mi-a părut rău.

Mi s-a reconfirmat că orice răzbunare, are la bază un motiv. Adică, să fi fost:

–„amendat cu un miliard”,

  • „dat afară dintr-o televiziune”,
  • „făcut miliţian”,

–şi „cine mai ştie câte altele”, care chiar necunoscute, sigur au existat, conform „principiului acţiunii şi reacţiunii,” în domeniul viului mult mai manifest.

Şi astfel, s-a făcut ora trecută de unu.

Povestindu-i Carmenuţei, fiica mea,m-a mustrat zdravăn, pentru timpul irosit,şi cred că are deplină dreptate!

Am recunoscut gafa, dar n-am promis nerepetarea ei, ştiindu-mă incapabil de a rezista vreunei ispite mediatice.

Aşa, spre pildă, am urmărit cu interes „Te vreau lângă mine!” unde protagonista nu m-a dezamăgit, deşi mărturisesc am fost şi eu, ca pretendentele, de după pravan, furat de peisaj.

Concret, la finalul unei întâlniri, acceptate aparent de pretendentă, Gabriela i-a cerut candidatului, să părăsească platoul, pentru că „emisiunea nu este loc:

– nici, de „pariuri”,

–nici de „agăţat”,

–nici de „consolări pasagere!”

Faptul în sine m-a încântat!

Aparent aride şi criptate, cele relatate eu le apreciez ca o garanţie de moralitate, şi consider că ar fi în beneficiul educaţiei , prezenţa cât mai multor Gabriele Cristea, în peisajul media audiovizuală, decât instigări la suspiciune, şi comunisme-sovietisme, cum văd la trustul lui Voiculescu!

Onu

Anunțuri

Scrie un comentariu

Din categoria Educatie., Pagini de Jurnal

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s