Un titlu simbolic, virtual aproape, dar pe care autoarea “jomelamaya” a blogului: ”Blogul unei Anonime” de unde l-am preluat, l-a scris fără îndoială, într-o clipă de inspiraţie specială.
Parcă îl văd pe Moşul “Sfântul Duh” aplecat asupra boţului de lut, insuflându-i viaţa de Adam.
Mereu mă întreb în sinea mea:
–“Oare cum arată Domnul căruia mă închin, şi în care îmi pun toate nădejdile?”
Şi datorită căruia, mă laud că sunt “creştin ortodox?”
Evlavia mea nu merge până acolo, încât faţa să mi se transfigureze de emoţia clipei de reverie, dar păstrez distanţa cuvenită de respect şi nu îndrăznesc să-l rog să mă ajute pentru ce ştiu că ar fi o minciună.
Doamne fereşte să dau bani pentru lăcaşuri de cult, când ştiu că fiecare din noi avem în suflet templul nostru pe care ar trebui să-l îngrijim cu sfinţenia şi pioşenia cuvenite, ca şi cum am avea privilegiul de a ne afla în faţa LUI.
Sau, chiar riscând de a fi privit îndoielnic, nu mi-aş cheltui agoniseala şi energia pe închinări sau “mers în genunchi şi coate” pentru a primi una-două sarmale sfinţite, de la hramul nu ştiu care….
Am recent în memorie, două cazuri.
Primul este cel al unui tânăr care a murit în mulţimea nedumerită, că Sfintele moaşte la care venise pentru sănătate, nu l-au ajutat nici măcar să trăiască, aşa bolnăvior cum era.
Al doilea caz, care m-a făcut să reflectez asupra deciziei Domnului că nu îi merităm ajutorul închipuit de mintea noastră , a fost înfrângerea în alegeri a domnului Ponta, care corect.., a dat de înţeles că domnul Iohannis nu este creştin ortodox.
Onu
Madi şi Onu Blog 