Arhive lunare: noiembrie 2014

Viața se măsoară-n sentimente

Un titlu simbolic, virtual aproape, dar pe care autoarea “jomelamaya” a blogului: ”Blogul unei Anonime” de unde l-am preluat, l-a scris fără îndoială, într-o clipă de inspiraţie specială.

Parcă îl văd pe Moşul “Sfântul Duh” aplecat asupra boţului de lut, insuflându-i viaţa de Adam.

Mereu mă întreb în sinea mea:

–“Oare cum arată Domnul căruia mă închin, şi în care îmi pun toate nădejdile?”

Şi datorită căruia, mă laud că sunt “creştin ortodox?”

Evlavia mea nu merge până acolo, încât faţa să mi se transfigureze de emoţia clipei de reverie, dar păstrez distanţa cuvenită de respect şi nu îndrăznesc să-l rog să mă ajute pentru ce ştiu că ar fi o minciună.

Doamne fereşte să dau bani pentru lăcaşuri de cult, când ştiu că fiecare din noi avem în suflet templul nostru pe care ar trebui să-l îngrijim cu sfinţenia şi pioşenia cuvenite, ca şi cum am avea privilegiul de a ne afla în faţa LUI.

Sau, chiar riscând de a fi privit îndoielnic, nu mi-aş cheltui agoniseala şi energia pe închinări sau “mers în genunchi şi coate” pentru a primi una-două sarmale sfinţite, de la hramul nu ştiu care….

Am recent în memorie, două cazuri.

Primul este cel al unui tânăr care a murit în mulţimea nedumerită, că Sfintele moaşte la care venise pentru sănătate, nu l-au ajutat nici măcar să trăiască, aşa bolnăvior cum era.

Al doilea caz, care m-a făcut să reflectez asupra deciziei Domnului că nu îi merităm ajutorul închipuit de mintea noastră , a fost înfrângerea în alegeri a domnului Ponta, care  corect.., a dat de înţeles că domnul Iohannis nu este creştin ortodox.

Onu

2 comentarii

Din categoria Educaţie., Pagini de Jurnal

De ce Romania?

Neindoielnic, purtam in noi insusirile mineralelor locului unde ne-am nascut, si nu putem fara chimia acestor locuri.
De aceea revenirea pe locurile natale este plina de emotiile specifice reactiilor biochimice ale acestora.
Chiar şi fără aceste consideraţii mineralogice, articolul este impresionant!
Onu

turdelume

     Am răscolit Europa în căutare de frumos, l-am găsit de fiecare dată şi l-am adus acasă, sub formă de amintiri, în bagaje încărcate cu speranţe de mai bine. Am bătut drumuri lungi, prin ţări străine , în căutare de obiective turistice, mi-am dat coate la cozi interminabile să văd Notre Dame-ul sau Palatul Dogilor, să-mi pun o dorinţă la Fontana Di Trevi sau să fac o poză la Schonbrunn.           M-am întors de fiecare dată acasă convinsă că trăiesc într-o lume frumoasă şi hotărâtă ca într-o zi însumând toate plecările mele să pot spune că am făcut turul lumii. Am schimbat planuri, ori trasee, am mâzgălit hărţi, dar de fiecare dată un lucru a rămas acelaşi: turul lumii mele începe de fiecare dată cu România. Nu, pe măsură ce-am văzut mai multe, România nu a scăzut în ochii mei, nu s-a urâţit, nu s-a…

Vezi articolul original 514 cuvinte mai mult

Scrie un comentariu

Din categoria Diverse ...

De râsul curcilor

Probabil ca s-o mai dreagă după excluderea celor trei critici ai săi

(Şova,Geoană şi Vanghelie ) Ponta, imprudent şi infatuat, ca în campania electorală, frizează ridicolul.

Spune că dacă Preşedintele Iohannis îi găseşte un înlocuitor din coaliţia la putere, el acceptă să plece imediat din funcţie.

De-a dreptul infantil.

Dacă domnul Iohannis ar recurge la „soluţia imorală”, Ponta l-ar exclude  imediat din partid pe cel preferat de Preşedinte?

Onu

Scrie un comentariu

Din categoria Pagini de Jurnal, râsu-plânsu

„Patriotism local”

Pe Noutăţi Yahoo, citesc următoarea ştire:

”În parcul central din Tg. Jiu, o haită de maidanezi a atacat un bărbat de 40 de ani, când încerca să traverseze parcul”.

Eu credeam că doar maidanezii bucureşteni sunt atât de agresivi.

Sau, poate,vor fi intuit că omul, n-o fi votat un „român de-al nostru”.

Sau, ceea ce ar aparţine de domeniul intuiţiei canine, dacă nu vor fi adulmecat mesajul Vicepreşedintelui american, Joe Biden, de felicitare adresat lui Klauss Iohannis pentru victoria în alegerile prezidenţiale.

Evenimentul, ar putea demara o temă de interesantă cercetare ştiinţifică, cum ar fi:

„instinctul politic la maidanezi”.

Onu

4 comentarii

Din categoria Pagini de Jurnal, Politică, râsu-plânsu

Tămâie şi otravă

Eram tare curios, să văd cum va încerca să repare Antena3, odioasele insulte aduse noului Preşedinte, în timpul campaniei electorale.

Ştiu că asemenea specimene, după ce te-au zoit cu toate lăturile, vin ca nişte „nici usturoi n-a mâncat, nici gura nu-i miroase” şi te tămâiază pe toate părţile, că nu mai pricepi „dacă tu eşti tu”.

Aşa că, aseară, Antena 3, prin Carmen Avram, a prezentat un filmuleţ despre saşii din Ardeal.

Ce ascunzişuri o avea filmul, când până acum lumea ne-a cunoscut prin ei, ca o ţară de oameni săraci şi corupţi, începând cu Preşedintele Ţării şi acoliţii săi.

Şi conform tradiţiei unei haite, nici soţia noului Preşedinte, nu a scăpat neîmbăloşită de aprecierile unuia din aceeaşi echipă.

Într-o discuţie despre maidanezii Bucureşteni, o doamnă foarte sensibilă, îmi spunea că de fapt, ei, maidanezii se adună în echipe şi fiecare dintre ei trebuie considerat membru al acelei echipe, pentru care echipa trebuie să îi sară în apărare, după legea şi onoarea echipei.

Pe acelaşi principiu, cred că a sărit şeful echipei antiIohannis, Mihai Gâdea, în apărarea membrului Badea, care confundând-o probabil pe Doamna Iohannis, şi-a permis aprecieri în consecinţă.

Pentru care un domn, poate tot gazetar, cu mai mult simţ al demnităţii, o fi tras concluziile cuvenite, de trozneală gazetărească.

În schimb, chipurile spre onoarea audienţilor săi, Mihai Gâdea, n-a pierdut prilejul să se laude cu audienţa aproape de nivelul postului Pro tv.

A omis însă să evidenţieze discernământul acestora,

manifestat prin prezentarea masivă la vot proIohannis cel hulit fără noimă chiar de el.

Onu

Scrie un comentariu

Din categoria Pagini de Jurnal, râsu-plânsu

Ereditate

După câte ştiu ereditatea este transmiterea unor însuşiri ale părinţilor, urmaşilor acestora . Nu întotdeauna însă, cele speciale. Spre exemplu, fiul Împăratului Napoleon, nu a semănat tatălui său decât la vocea tunătoare în timpul comenzilor la instrucţie.

Similar lui Napoleonal II-lea, Cristina Ţopescu seamănă tatălui său, numai la debitul verbal.

Turuie fără nici un respect faţă de interlocutor.

Aseară, spre pildă, profesorul Cristian Pârvulescu, invitatul său, încerca o explicare a victoriei lui Iohannis. Tipul este doct în materie, are un expozeu deosebit, dar antenista, obişnuită cu obiceiurile casei, nu se mai oprea din meliţat. Aşa că, din splendoare de analiză, m-am ales cu confirmarea presupunerilor mele, cum că Ponta, fălos tare cu ehipa lui de tineret, dintre care, el ,cel mai cel, nu a sesizat pulsul înclinat către modestie al electoratului, şi a dat-o cu bâta-n baltă , împăunându-se cu nişte ironii insolente la adresa contracandidatului său, care chipurile nu cunoaşte ţara, şi în loc de judeţul Hunedoara, spunea judeţul Deva.

Realizaţi ce „semidoct” concura alături de el, omnipotentul prim ministru?

Ei bine, poporul a realizat, şi l-a ales pe cel mai bun.

Onu

2 comentarii

Din categoria Pagini de Jurnal, râsu-plânsu

SINGURA MEA AVERE

Poezia mă înfioară.
Este un Memento pentru fiecare dintre noi!
Onu

Scrie un comentariu

Din categoria Diverse ...

Coşmar

Motto:”Naţi-o frântă, că ţi-am dres-o!”-Proverb

Ieri, Preşedintele Iohannis a ţinut discursul de investitură, în timpul căruia a spus:

–”Voi reconecta Preşedintele României la Constituţia Ţării!”

Preşedintele Băsescu fiind alături, m-am temut că reacţia va fi evidentă.

Nici vorbă.

Faptul m-a convins că Traian Băsescu, este omul pe care l-am presupus:”al inteligenţei, cu tactul cuvenit prestanţei momentului”.

Nu are rost să-i redau spusele. Cert este că a avut un discurs ponderat, adaptat împrejurărilor, adaptabilitatea fiind trăsătura evidentă devenirii noastre bipede.

Mă surprinde însă, că supleţea gândirii unor aşa zişi jurnalişti antenişti, în afară de Dana Grecu, a rămas cantonată în ostilitatea specifică propagandei antiIohannis.

Poate mă înşel, sau mă pripesc, dar obişnuit să simt nuanţe, observ.

Voi face referire la o impresie formată ieri, în urma unei publicităţi obsesive, când vârful de lance antiIohannis, Adrian Ursu, cu un alt antenist, anunţa pentru Duminică, o emisiune întitulată ambiguu:

Ce au adus saşii în România, şi ce au luat saşii din România”.

Pentru accentuare, totul era anunţat şi în limba germană.

Pentru început, mi s-a părut un gest de neînţeles, presupunând, că se continuă dezvăluirile ostile despre domnul Klaus Iohannis, dar patologicul fiind evident, m-am redresat, şi mi-am răspuns că probabil este vorba de o schimbare de atitudine, specifcă unor comportamente duplicitare, precum cele din campania electorală prezidenţială.

Rămâne ca ipoteza mea să suporte exigenţele realităţii.

În cazul în care se confirmă,nu ştiu ce să spun.

Onu

2 comentarii

Din categoria Pagini de Jurnal, Politică, râsu-plânsu

Aş….

Motto: ”Rău cu rău, dar mai rău fără el”-Proverb neaoş.

Aş scrie dar nu am nici un chef.

Sindromul spaimei de câini, parcă s-a dizolvat.

Victoria lui Iohannis,mi-a produs bucurie, dar şi un gust amar.

Mi-a dovedit, că am prejudecăţi.

Spre pildă, unul din vecini, are în curte, o haită gălăgioasă de câini.

Şi care, de câte ori treceam pe lângă poarta lui, parcă te rupeau, cu lătrăturile lor.

Deseori, ocoleam curtea vecinului, să nu cumva să scape vreunul, să mă facă praf.

Aşa se face că marcat de lătrăii vecinului, am stat cu frica-n oase pentru victoria lui Iohannis.

Dar se vede treaba, că vagabonzii Capitalei, încă nu au fost strânşi prin ogrăzile lor citadine, de către miloşii ocazionali, transformaţi adhoc în iubitori de lătrătoare. Dar în ţară? Că nu doar bucureştenii l-or fi ales?

Victoria lui Iohannis, este axiomatică.

De ce oare mă temeam de efectul canonadei anteniste asupra viitorului Preşedinte?

De ce nu s-a descurajat el de toată hărmălaia împotriva lui?

E ceva ce mă râcâie, şi nu-mi pot explica.

Să fie EL, cel aşteptat, şi meritat de români?

Onu

23 comentarii

Din categoria Istoria, Pagini dejurnal

FINAL

Cu toată părerea de rău pentru mama lui Victor Ponta, asta este!

Realitatea a dovedit că tinereţa infatuată, nu te face Preşedinte, chiar dacă te-a luat în braţe spre înălţarea în PSD, Adrian Năstase.

E singurul mare regret al acestor alegeri.

Ştiu ce mâhnită ar fi fost mama mea, de eşecul odraslei sale ambiţioase.

Deşi, o parte a educaţiei primite a fost să nu mai fiu excesiv de ambiţios, că îmi va putea dăuna.

Dincolo de această tristeţe, am avut şi revelaţia că din toată echipa demagogică a A3,

Dana Grecu e singura care caută explicaţii raţionale şi nu o dă cu bâta-n baltă, precum confraţii săi.

Chiar mă uitam cu plăcere, aseară la figura ei preocupată să înţeleagă misterul victoriei lui Iohannis, neconvinsă de efectul calomnierii lui chiar şi de către ea,

Faptul mi-a impus!

E o mostră rară de discernământ , mai ales în lumea calomniatorilor lui Iohannis.

Bravo, Dana, ai toată admiraţia mea!

Mă uitam cu milă şi dezgust, la toată camarila lui Voiculescu.

Milă, pentru că nu-ţi poate stârni decât compasiune, personajul care nu-şi realizează inferioritatea.

Dezgust, pentru reabilitarea ticăloşiei de haită mentalitar-comunistă.

Onu

14 comentarii

Din categoria Pagini de Jurnal, râsu-plânsu