Arhiva zilnică: 2 noiembrie 2014

Şotii.

Conştiincios, ca tot sibianul, am plecat să votez.

Pe drum, grupuri insufletite, povestesc.

Aiureli.

Spre exemplu, ce poate să fie asta?

Un bătrânel, ţanţoş ca un cocoş, povestea grijuliu, rotindu-şi ochii în cap, unor doamne, zâmbăreţe ca două puicuţe, tocmai ieşite din ostreţe.

–„Doamne fereşte de neocomunistul mascat, în biserici prea cântat!”

Parcă vorbea de ducă-se pe pustii, aşa că mi-am făcut cruce în gură, cu limba. În secţia de votare, o doamnă mă ia de braţ şi respectuos, mă întreabă cum mă numesc.Îmi dă buletinul de vot, ştampila şi-mi urează succes.

Am avut nevoie, că eu aveam în minte, un întreg rebus :7 case, 5 neveste, coabitare, cocoş, securist, secuime, regionalizare..Nimic din toate acestea.

Dau să ies şi să spun că nu-i complet ce mi-au dat.

Mă răzgândesc, şi mai recitesc numele fără porecle propagandistice.

M-am oprit asupra unuia care cică n-a avut nici o amantă, în viaţa lui. Le lua de nevastă, ca să le păstreze pudoarea.

La ieşire, îi fac semn poliţistului

Zic: –”am votat, dar vreau să ştiu pe cine!”

Şi-i arăt pe unul cu vreo cinci nume.

–„Dânsul este fostul premier?”

–Da, da, se învioreză tipul, aţi votat foarte bine!”

Şi suspiciunea de pe chip, i s-a spulberat.

Onu

4 comentarii

Din categoria Pagini de Jurnal, Politică