Adevăruri paralele

Nu voi ascunde faptul cumplit mie, că după ce-mi recitesc posturile, trăiesc greaua suferinţă a îndoielii de sine, de a nu fi redat palpabil, cele dorite.

Este ceva cumplit, ca atunci când te macină gelozia.

Nu mai departe postul de ieri, “păduchiosule…, păduchiosule!”

Simt că nu are suculenţa unei înjurături, de să-ţi lase gura apă, când o trânteşti cu tot năduful.

Aşa că încerc azi, o nouă versiune, inspirată de darul celei mai bune prietene virtuale.

Darul este o carte, prin al cărei conţinut, expeditoarea poate nu a realizat că mă va face tare mândru de prietenia sa.

Sper că simpla amintire a acestui fapt, să constituie expresia inefabilă a respectului ce-i port.

Este vorba de cartea MINIMA LATINA de Ecaterina Andreica.

Structurată pe două părţi:

Verba utilia,„vorbe expresii şi sintagme folositoare”, şi

Dicta praeclara,”vorbe vestite”,

cartea devine un tezaur de informaţie spirituală pentru aceia care ca mine, n-au avut privilegiul cultural al învăţării limbii latine în liceu.

De ce Latina, când orice limbă străină, după spusa lui Benjamin Franklin, înseamnă o minte în plus pentru cel care o cunoaşte?

Nu-mi pot justifica în mod doct, preferinţa pentru limba latină.

Numai prin faptul de viaţă, că de câte ori citesc această “cărticică-dar”, simt că mă transform , redevenind alt om, prin nevoia de a renunţa la mult nărăvitul limbaj, gen:” ba pe-a mătii!”,” în gândurile polemice ”anti bunului simţ şi adevărului”.

Dar, uite, ca în expresia neaoşă:“vorba multă, sărăcie”, nu mai am starea să continui ideea venită dimineaţă din lectura susamintită.

Continuarea va fi o paralelă între Iohannis şi Antena 3, prin

Dicta praeclara, “vorbe vestite” .

Onu

Anunțuri

3 comentarii

Din categoria Pagini de junal, Proză

3 răspunsuri la „Adevăruri paralele


  1. Craciun Fericit ! 🙂
    Un An Nou, mai bun si mai bogat ! 🙂
    Aliosa.

  2. Mulţumesc, Alioşa, asemenea ţie şi alor tăi! 🙂
    Onu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s