Periplu

Pe azi, pe blog, am 8 vizite şi 10 vizualizări. 7 din ţară şi 3 din America.

Iar la referenţi apare: vebidoo.de/razvan dumitrescu. Cu vorbire numai în germană.

Ne fiind pe înţelesul meu din prima, îl părăsesc, şi-mi văd de gândurile proprii.

Unul este o amintire, altul o năzuinţă.

Amintirea:

Prin nu mai ştiu care an, am vizitat Ungaria, lacul Balaton. Nu mai eram puşti, dar ochii tot îmi scăpărau, ca la adolescenţa trezită.

Într-o zi, pe plaja lacului a venit o echipă de handbal feminin germană, care participa la o competiţie internaţională. Noi, suflete de puşti, eram cu ochii cât cepele, şi mai mai să facem torticolis.

Fetele.., curioase şi jucăuşe, chicoteau dându-şi coate către noi.

Spre norocul meu, una din ele m-a fixat cu doi ochi albaştri şi o atenţie care nu a scăpat observaţiei.

I-am zâmbit, cu o înclinare a capului care nu ştiu ce s-a dorit a fi.

Cert este că, în ziua lor liberă , a venit pe plajă, şi m-a luat de mână, înconjurându-mi tandră mijlocul.

Fericit, dar timid, m-am pierdut, spre hazul celor de faţă .

Ca şi acum, nu ştiam o boabă din germană, aşa că plimbările noastre se limitau la îmbrăţişări şi sărutări surdo-mute.

Ca să fiu explicit…, aţi văzut surdo-muţi conversând?

Este un adevărat spectacol de expresivitate a trăirilor.

La terminarea competiţiei, fata a venit să-şi ia la revedere. Era însoţită de colegele ei.

Prin semne, mi-a spus că vor pleca.

Şi, cu aceeaşi tandreţe din timpul plimbărilor noastre pe plajă, m-a sărutat.

Colegele ei au aplaudat, spre uimirea celor de pe plajă.

Cred că îmi dăduseră lacrimi, pentru că o colegă s-a apropiat de mine, cu o batistă, şi gravă, ca o veritabilă nemţoaică, mi-a şters ochii.

După plecarea lor, colegii m-au tachinat pe săturate. Dar eram prea trist, ca să-i pot lua în seamă.

În răstimpul de circa trei săptămâni, am vizitat şi Budapesta.

Pe lângă frumuseţea arhitectonică a edificiilor, m-au impresiont două aspecte: curăţenia publică şi amabilitatea locuitorilor.

Mi s-a întâmplat…, tot hoinărind cu câte un coleg, să ne rătăcim, sau să nu găsim destinaţia propusă.

Impresionantă amabilitatea unor locuitori, de a ne explica, sau chiar de a ne însoţi până la locul căutat.

Despre curăţenie, ce să spun…?

Ne plimbam prin parcul din apropierea Parlamentului, dacă nu cumva, am uitat.

Izbiţi, chiar de la intrare, de aspectul şi îngrijirea parcului, ne-am propus să găsim măcar un muc de ţigară aruncat.

Că încercarea noastră a fost zadarnică este inutil să vă mai spun.

În ultima săptămână, am făcut cunoştinţă cu o puştoaică. Un coleg din Cluj, îmi era translator.

Într-o dimineaţă, îmi spune zâmbind: vezi că a venit soacră-ta!

Mama puştoaicei, făcută curioasă de fiică-sa, a venit la hotelul unde eram cazaţi, înainte de a pleca pe plajă, să mă cunoască.

Speriat sau derutat, nu mi-a mai trebuit nici o puştoaică.

Năzuinţa:

Poate, cine ştie, Preşedintele Obama îmi descoperă Blogul, şi voi avea şi eu o legătură privată cu Casa Albă.

Sau poate Joe Biden?

Mai ştii !?

Onu

Reclame

Scrie un comentariu

Din categoria Pagini de Jurnal, Proză

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s