Ieri, pentru unii a afost o zi de bucurie bastiliană. S-a dat liber în Parlament pentru urmărirea penală şi poate, chiar arestarea preventivă a Elenei Udrea.
Moment culminant pentru un auditoriu insidios pregătit de o propagandă care adeseori îmi aminteşte de justiţiarii comunişti.
Oare unii să aibă o slabă imunitate la morală?
La căderea Bastiliei, Napoleon, încă în Şcoala militară, purtat de şuvoiul sans-culots, i-a spus colegului care-l însoţea la plimbare:
–”Dacă aş avea două tunuri, i-aş împrăştia pe aceşti golani, în câteva minute. Doar spitritul de gloată, îi animă şi îi îndeamnă la ce fac!”
Nu ştiu cât adevăr exprima Napoleon, cert este că tevatura cu Elena Udrea, de azi noapte, mi-a amintit de episodul amintit al revoluţiei franceze.
Nu îi iau apărarea acestui personaj funest, după câte se pare, dar agitaţia de entuziasm pentru momentele prin care trece , mă face să mă gândesc la maidanezii tăbărâţi pe copilul din parc, sfâşiindu-l până la ultima suflare.
Nu-mi face bine spectacolul abominabil al violenţei sufleteşti.
Când oare, Semnul Sfintei Cruci, ne va induce omenia?
Când oare nu ne vom mai face crucea însoţită de fariseicul Doamne iartă-mă, şi nu ne vom mai purta ca la episodul ”Udrea, de ieri seară?”
Nu mi-e ruşine că sunt român, dar am o uşoară jenă, pt ziua de ieri.
La ce poate folosi bucuria comunistă a urii?
Onu
Madi şi Onu Blog 