Oare aşa să fie?

Deseori, mi-am exprimat dezacordul faţă de pomenirea abuziv-obsesivă a numelui de Băsescu, de către Mihai Gâdea.

Ieri însă, un concurs de factori, m-a determinat sâ gândesc articolul care urmează.

Factorii sunt :

–filmul lui Carmen Avram despre devalizarea sălbatică a fondului silvic naţional, de care se pare că „Puterile politice”pe timpul cărora s-a produs dezastrul respectiv, nu sunt străine;

–iar altul.., însăşi emisiunea lui Gâdea, în care s-au pronunţat nişte nume.

Cum ar fi Hrebenciuc de la PSD, şi fiul său, ca şi ale altora.

Cum ar fi cel al lui Traian Băsescu, în enigmatica problemă a pierderii flotei României.

Sumele citate de Mihai Gâdea, cu toată rezerva acordată, sunt pur şi simplu năucitoare.

Ca simplu ascultător, mă întreb:

–„oare Adrian Năstase, ca Premier, şeful corpului de control al căruia a fost actualul Premier, V. V. Ponta, nu ştia despre afacerile lu Hrebenciuc?”

–Oare aceluiaşi Ponta, ca şef al PSD nu-i parveniseră nişte „zvonuri măcar”, despre drama fondului silvic naţional?

Dacă ar fi să dau crezare proverbelor, fie şi parafrazate, ca de pildă: „după stăpân şi sluga” chiar „grosso modo” luate, nu cred că informaţiile furnizate de Gâdea, să fie străine de adevărul istoric.

Şi mă întreb, de ce noul Preşedinte nu începe „România lucrului bine făcut”, printr-o încercare de extirpare a „cleptomaniei politice”, de care nu ne putem îndoi.

Fie şi cu anumite corecţii, cred că informaţiile furnizate de Gâdea, pot fi probate şi de lipsa arborilor decimaţi, în ciuda riscului pierderii stabilităţii la alunecare, a zonelor colinare respective.

Presupun că Domnia sa, domnul Preşedinte, este informat asupra acestor fărădelegi.

Ba chiar riguros informat.

Sugerez aceasta, întrucât tot un sfânt proverb românesc, şi probabil nu numai.., spune:

–”orice învăţ îşi are şi dezvăţul”.

Ce ar fi mai simplu, decât tot aplicarea în stilul:

”Facta non verba” a unei pilde mai actuale:

„bunul furat, trebuie restituit forţat, şi de penal urmat?”

Onu

Publicitate

Secetă

Mărturisesc, nu am nici o idee pentru blog.

Ei, n-ar fi chiar aşa, dar nu mă pot lua la nesfârşit, de vreun partid şi preşedintele lui, cum văd umorul de la Pro cinema.

Ce credeţi că fac?

Repetă ca nişte papagali, cuvântul „tovarăşi”, de parcă nu ar mai şti altceva.

Mai mult, ca şi cum eu românul, aş fi rămas cantonat în mentalitatea dinainte de 1989.

Umoriştii ăştia, ori mă consideră handicapat, ori mă confundă cu ei.

La 26 ani după căderea „comunismului” s-o ţii langa vorbind despre ei, ca şi cum nu ne-am fi recâştigat Ţara , şi nu ar începe o nouă etapă glorioasă de reconsiderare a „României lucrului bine făcut” este pentru mine, cetăţean simplu, o insultă.

Parcă mă şi văd privind la scălâmbăielile boschetarilor stimulaţi de ce aspiră din pungile lor nelipsite. Încerc să scap de imaginea grotescă, dar alte chipuri belicoase, îmi eclipsează căutarea. Pe eran se vorbeşte despre nimic, în aşteptarea schimbării guvernului Ponta.

Admir ambiţia PDL-ului de a reveni la cârma Ţării

. Politica, rămâne tot politică.

Mi s-ar părea mai rezonabilă o competiţie Putere-Opoziţie, astfel încât fiecare să dea , tot ce e mai bun în el, pentru binele celor care l-au adus la cârma Ţării.

Măcar de teama de a nu se discredita în ochii celor care i-au considerat oameni serioşi.

Când colo, ce să vezi: arestări pentru purificarea anticorupţie. Nu ştiu cum, dar mă gândesc la duba neagră a bolşevicilor, apdatată în cătuşe.

De aci probabil şi recrudescenţa cuvântului „tovarăşi”.

Nu este exclus ca valoroşii noştri umorişti contemporani, să fi devenit victime colaterale ale propriului subliminal.

Ei ca ei, dar eu românul de bună credinţă, ce fac?

Încep să zbier şi eu „tovarăşi”.., să-i distrez pe boschetarii cu priviri rătăcite?

Se spune că să nu ne regretăm faptele.

Nu ştiu dacă ar fi bine.

Dar la ce mi-ar folosi, dacă am dorit”competiţia Putere-Opoziţie?” pentru România lucrului bine făcut?

Onu

Constituţie sau „reconstutuţuire”?

Motto:

”Secret, secret, dar să ştim şi noi!”-Caragiale parafrazat de noul PNL.

Soţia mea, mai matinală, mă ţine la curent, cu politica de pe malul Dâmboviţei.

–Auzi, că Tăriceanu este forfecat de unii!

–„De cine?”

Până să-mi răspundă, cineva vorbeşte despre art 76 din Constituţie.

Iau Constitutia, dar am o eziare. Dacă şi ea a devenit precum Cartea Sfântă, după ce a intrat pe mâinile Martorilor lui Iehova? Cu mâini tremurânde,  desschid articolul despre care se făcuse vorbire.

Este inclus la Autorităţile Publice. Parlamentul.

Şi spune în alineatul (1)

Legile organice şi privind regulamentele Camerelor se adoptă cu votul majorităţii membrilor fiecărei Camere.

Nu pricep mare lucru.

Cum de voi fi îndrăznit să candidez şi eu la Camera Deputaţilor?!

Bine că nu m-au ales, şi au preferat pe alţii mai inteligenţi.

Oare toţi parlamentarii or pricepe aşa de greu spiritul Constituţiei?

„În dorul înţelegerii”, răsfoiesc , şi ajung la

Capitolul II.Preşedintele României.Art 80.Rolul Preşedintelui.

Aoleu, altă belea.

Bine că nu mi-a trecut năzbâtia să devin Preşedinte.

Citesc şi redau cele două alineate:

1.Preşedintele României reprezintă statul român şi este garantul independenţei naţionale, al unităţii şi al integrităţii teritoriale a ţării.

2. veghează la respectarea Constituţiei şi la buna funcţionare a autorităţilor publice. În acest scop, Preşedintele exercită funcţia de mediere între puterile statului., precum şi între stat şi societate.”

Aoleuuu.., prea greu.., numai Preşedinte să nu fii!

Mă gândesc la trecutul glorios al domnului Băsescu şi mă întreb:

–” sub ce formă se pot face toate acestea?”

Să nu se ia Antena 3 şi de domnia sa noul Preşedinte?

Totul devine confuz, şi nu văd cum o poate scoate la capăt.

Aşa că mă las păgubaş să mai gândesc şi aştept Decizia Curţii Constituţionale:

”poate rămâne  senatorul PSD Dan Şova, protejat de domnul Tăriceanu, un pericol public pentru „adepţii drobului de sare?”.

De fapt, vorba nu ştiu cui, din postul de ieri, care mă avertiza, „o să mă încui în casă, pentru a evita o întâlnire fioroasă, cu Dan Şova.

Aşa cred că ar arăta „lucrul bine făcut de un român!”

Onu

Cetăţeni paşnici..,

„Intraţi repede în case, încuiaţi-vă bine, că pe stradă se plimbă liber, cu permisiunea Senatului României, senatorul PSD, Dan Şova”.

„Şi asta.., deşi PNL a vrut să vă protejeze prin votul „secret” „cu bile la vedere”.

  A glumit ieri, Dana Grecu, în emisiunea ei „La Ordinea zilei”.

Nu ştiu cum vi se pare gluma Danei Grecu, dar eu apreciez că de un asemenea spirit justiţiar, nu poţi să nu te ataşezi omeneşte.

Oricum, o criză -avalanşă de râs, cum mi-a provocat sarcasmul voltairian al Danei, n-am mai întâlnit în peregrinările mele prin imperiul umorului inspirat.

Recitiţi apelul Danei, şi imaginaţi-vi-l pe pipernicitul Şova, ca pe un „pericol public”.

Umorul mi s-a părut copios, şi nu rezist să nu-l retransmit pe această cale, chiar dacă plasează PNL, într-un penibil istoric.

Onu

Nu-mi mai deschid cont pe Facebook

Nu am cont pe Facebook.

Mi se pare inutil.Mă bătea gândul să-mi deschid şi eu unul, să fiu chipurile, în rând cu toată lumea.

În ultimul timp, mi-am schimbat părerea despre sine.

Asta nu înseamnă că am prejudecăţi.

Ci pur şi simplu, introspecţia personală, mi-a deschis ochii, cum că nu e mare lucru de capul meu, chiar dacă sunt adeptul ideologiei liberale, şi l-am votat pe Preşedintele Iohannis.

Dezamăgirea mea asupră-mi, a început de la votul Senatului de ieri, care nu a încuviinţat judecarea senatorului PSD, Dan Şova, sub stare de reţinere.

Eram indiferent faţă de decizia senatorială, considerând că nu este vorba de împiedecarea desfăşurării actului de justiţie.

Ba între timp, eram fălos cu mine însumi, când am auzit că şi pe nişte postări de pe fb, s-a exprimat o îngrijorare similară.

Nu mai vorbesc de protestatarii de pe stradă, revoltaţi foc.

Mi-am zis, în sinea mea:

Sunt anti PSD-işti ca şi mine, vor demolarea cât mai rapidă a guvernului, şi îi înţeleg.

Azi noapte însă, vrăbiuţa mea fermecată mi-a venit în vis şi mi-a ciripit.

–„Nu te împăuna, nu ai dreptate. E o manipulare pentru cei de bună credinţă. Am mai zburat şi eu prin Înalturi, şi uite ce am aflat:

–„ Actul de justiţie se poate desfăşura în continuare, fără nici o oprelişte.

Deosebirea este că suspectul rămâne în libertate, şi poate să –şi dovedească mai operativ nevinovăţia.

Pe cât timp, în stare de reţinere, este probabil privat de libertatea de a-şi aduna probele care să-l dezvinovăţească.

Cu alte cuvinte, după ce am auzit şi eu prin zone crepusculare, mai apropiate de înţelegerea supremă,

Senatul a contribuit , prin măsura luată, la o mai operativă desfăşurare a actului de justiţie, care oricum se desfăşoară corect în Ţara noastră.

Ia imaginează -ţi tu, că dacă eu nu eram vrăbiuţa ta vrăjită, să încerc să te luminez, cum gândeai în continuare?

Sau poate te găseam lângă protestatarii din stradă, care săracii n-au nici o vină, dacă nu-i ajută mintea.

Ca şi pe tine, de altfel!”

Recunoscător, am vrut să o sărut pe ochişorul ei gălbui, dar sprinţară cum îi este firea, s-a eschivat, şi a dispărut.

Încă nu sunt convins că are dreptate, dar ciripiturile ei au o logică de bun simţ.

Astfel, mi-am recâştigat încrederea în Parlament, şi voi vota în continuare, pentru că avem nevoie de EL, societăţii omeneşti îi trebuie un echilibru, care nu îi poate dăuna.

Fie şi în momente „aberante”, ca în cazul Şova.

Onu

 

“112 “

A trebuit să vină Raed Arafat, să ne organizeze serviciul de Ambulanţă. Din păcate însă, nu pot fi nici deservenţii acestui serviciu, din care –ar trebui să-şi câştige pâinea demn, nişte Raed Arafat.

Azi, am aflat o ştire care m-a cutremurat.

Din cauza imbecilităţii unor „ucide lume” din acest serviciu, am aflat că vânzătorul de ziare de la chioşcul de unde mă adăpam cu informaţiile media, a murit la datorie, din cauza iresponsabilităţii unora care n-au avut simţul datoriei. După ce a fost închis aproape o săptămână, azi chioşcul şi-a deschis oblonul.

În locul prietenului meu, soţia acestuia.

O întreb despre el. Cu lacrimi în ochi,îmi spune:–„păi nu ştiţi că a murit săptămâna trecută, de inimă, chiar aci în chioşc?” Nu pot crede ce aud şi cer amănunte:

–„da , a făcut un preinfarct, a chemat singur Salvarea. Aceasta a venit târziu, fără dotarea pentru resuscitarea cardiacă, au aşteptat zeci de minute, până au venit alţii cu aparatura necesară, dar totul a fost prea târziu; inima sa nu a putut fi resuscitată.

Şi,totul, revoltător, la o distanţă criminală de unul din sediile de parcare a maşinilor inscripţionate cu numărul ”112” , şi de Spitalul Bucur.

Incidetul îmi reaminteşte dureros, de pierderea surorii mele Geta, din Galaţi, când tot un „112”, anunţat urgent de la ora 11 dimineaţa despre starea septică gravă a pacientei, ajunge doar cu un şofer, năuc, fără instalaţia de perfuzie necesară la ora 3 noaptea.

Speriată, nesigură, derutată sora mea a refuzat să plece cu un şofer a cărui prezenţă fizică nu-i inspira încredere, mai ales fără prezenţa unui cadru sanitar, măcar de ochii lumii.

Rezultatul, septicemia generalizată, şi-a făcut de cap, astfel că în ziua de 16 februarie, sora mea s-a prăpădit în Reanimarea din Spitalul judeţean Galaţi.

Acum, când scriu, mă gândesc la sloganul electoral

”România lucrului bine făcut” al Preşedintelui Iohannis, şi pentru care l-am votat cu entuziasm.

Nu cred însă, să aibă vreo şansă în ţara „românului rău făcut”.

Oare ce ar trebui, ca oricare din noi, să ne facem responsabil datoria, astfel ca viaţa semenilor noştri să nu mai fie periclitată?

În faţa acestor evenimente triste, oricât de patriot ai fi, nu poţi neglija proverbul:

”ce naşte din pisică, vieţi de români ignoră.”

Aşa că…, „ruşine, unor „aşa zişi români”.

Şi celor care îi tolerează!”

Veţi replica:

–„Dar în străinătate, de ce suntem apreciaţi?

Simplu…, că ne ţâţâie încheieturile, de datul afară, dacă nu ne facem datoria!

Ia să-i dea şi la noi, afară, să vedeţi cum vom concura cu nemţii, cu elveţienii, cu nordicii?

Onu

 

Din panseurile unui Gâgă…

În loc de motto:

”Primul act de corupţie l-au săvârşit Adam şi Eva.”-Ioan Rus, parlamentar PSD.

Nu, vă rog… , nu-mi atribuiţi blasfemia acestui motto.

Aparţine prietenului socrului Premierului, care are ceva pregătire religioasă. Socrul…, nu prietenul său.

Oricum, tot e un pas înainte faţă de conceptul bolşevismului rusesc, prin care era contestată însăşi Divinitatea.

Acum,o recunoaştem, fie şi conferindu-i meritul de a fi creatoarea primilor germeni ai Corupţiei pe pământ.

E totuşi, o ieşire din frontul roşu bolşevic.

Un pas glorios către democraţia occidentală.

Halal partid, cu asemenea exponent!

Ce să ne mai mai mire încercarea la limită, a PNL-ului, de a prelua frâiele Puterii?

Or fi descoperit probabil, un alt cuibar cu ouăle corupţiei!?

Şi uite-aşa, din partid în partid, România evoluează, către direcţia Diaspora.

Iar panseiştiii….

Onu

Eşec

Am incercat zadarnic, sa rebloghez un articol întitulat „Religia în şcoală.”

După doua incercari, nu am reusit si am renuntat.

Poate este mai bine.

Oricum , eu nu agreez idea.

Mi se pare inutila, dar si mercantila.

Asa cum se spune ca unele legi sunt făcute pentru grupuri de interese, şi insistenţa pe aceasta temă, îmi pare meschină, pentru o anume categorie de persoane, care nu cred ca ar mai avea nevoie de aportul salariului minuscul din invatamant.

Mai mult, a-l greva si pe acesta cu plătirea unor preoţi, care slavă Domnului, nu sunt nevoiti sa îngroaşe diaspora, mi se pare echivalentă cu „încălcarea poruncii de a nu râvni la bunul altuia”.

Apoi, nu cred că este necesar să aglomerăm timpul de invatatura al şcolarilor cu exigenţe preoţeşti, pentru că nu prezinta o valoare eficientă formativă si utilă pentru viata.

Să ne amintim că şi Premierul Ponta, în Campania Prezidenţială, a încercat să atragă asupra sa bunăvoinţa Clerului.

Nu a avut efect asupra poporului credincios şi un argument irefutabil este pierderea alegerilor prezidenţiale.

Apreciez mai oportune nişte ore de comportare civica, si de educaţie liberală, în sensul dezvoltării capacităţii antreprenoriale, astfel, ca să nu mai avem nevoie de înclinatia social- democrată, şi să nu ne deformăm personalitatea în spiritul obsesiei de a aştepta ajutoare de oriunde ( de la stat sau de la străini), ci să fim noi înşine, ca o naţiune demnă de trecutul său, care nu este de neglijat.

Apoi, din momentul botezării noastre, am primit Conştiinţa credinţei, care ne poate fi menţinută de către Sfânta Biserică, prin pilda sa zilnică.

Acum, la final de articol, mă gândesc ca ideea o aparţine Guvernului, în vederea creării de noi locuri de munca, iar eu poate căşunez pe bieţii preoţi, cum că ar fi lacomi.

Doamne…, iartă-mă, şi nu mă lua în seamă!

Onu

 

Poveşti adevărate

Sunt fericiţi. Dar fiecare are câte o meteahnă.

Ea gelozia, el destăinuirea.

Nu-şi dau seama că le pot fi fatale.

Nevoia de destăinuire  îl apropie de colega de serviciu, tot ospătăriţă ca şi el.

Povestesc, râd, glumesc, nu se feresc.

Cu aceeaşi naivitate infantilă  el îi povesteşte şi soţiei sale.

Nu bănuie ce întorsături poate lua gelozia.

Soţia  răbufneşte. Îl sună pe soţul colegei soţului  şi îi inoculează veninul adulterului acesteia  cu soţul ei.

Este suficientă otrava inoculată pentru un soţ şofer de tir,  mereu pe drumuri, mereu departe de casă.

Divorţează.

Aflând de nenorocirea prietenilor de familie,  soţul logoreic  îi spune soţiei să aleagă între minciuna distrugătoare proferată

şi despărţire.

Morbul geloziei o roade implacabil.

Pleacă.

Abia atunci şi-a înţeles greşeala.

Soţul ei nu se căsătoreşte cu colega confidentă,  despărţită la rându-i  de gelozia bolnavă a consoartei lui de viaţă.

Regrete tardive, suferinţe inutile.

Cum ar trebui procedat faţă de această molimă sufletească?

Onu

Ce Udrea, ce PDL, ce Băsescu?

Aseară, am asistat la o discuţie între o locatară rău platnică de cheltuieli de întreţinere, şi administratorul blocului. Ideea era că respectiva, compara cheltuielile sale cu ale vecinului, fără a ţine seama că în timp ce la vecin, numărul de persoane a rămas constant, de două, la dânsa, a existat un pelerinaj continuu, de cel puţin încă două persoane. Nu a recunoscut, desigur, aşa cum nu recunoaşte doamna Udrea ce i se impută.

Dacă persoana respectivă ar fi parvenit în cine ştie ce funcţii, cum s-ar fi comportat?

Sau ar fi apelat cu aceeaşi morgă de corectitudine, la curbe de sacrificiu?

Care-i deosebirea?

De ce să clamăm lipsa de corectitudine şi sinceritate doar la unii?

Sau dacă ne convine, e-n ordine, facem de capul nostru?

Unde vom ajunge cu această mentalitate?

Sper să nu se deducă din cele de mai sus, că aş credita-o pe doamna Udrea, când se pare că demonstrarea neregulilor reproşate, abundă cu “aşa zise dovezi”, din “varii surse”, intens vocale.

Este probabil greu să fii justiţiar, când nu se recunosc năravurile chiar dovedibile!

Onu