Sunt fericiţi. Dar fiecare are câte o meteahnă.
Ea gelozia, el destăinuirea.
Nu-şi dau seama că le pot fi fatale.
Nevoia de destăinuire îl apropie de colega de serviciu, tot ospătăriţă ca şi el.
Povestesc, râd, glumesc, nu se feresc.
Cu aceeaşi naivitate infantilă el îi povesteşte şi soţiei sale.
Nu bănuie ce întorsături poate lua gelozia.
Soţia răbufneşte. Îl sună pe soţul colegei soţului şi îi inoculează veninul adulterului acesteia cu soţul ei.
Este suficientă otrava inoculată pentru un soţ şofer de tir, mereu pe drumuri, mereu departe de casă.
Divorţează.
Aflând de nenorocirea prietenilor de familie, soţul logoreic îi spune soţiei să aleagă între minciuna distrugătoare proferată
şi despărţire.
Morbul geloziei o roade implacabil.
Pleacă.
Abia atunci şi-a înţeles greşeala.
Soţul ei nu se căsătoreşte cu colega confidentă, despărţită la rându-i de gelozia bolnavă a consoartei lui de viaţă.
Regrete tardive, suferinţe inutile.
Cum ar trebui procedat faţă de această molimă sufletească?
Onu
Madi şi Onu Blog 
Unde se cuibareste gelozia, dispare iubirea. M-am saturat sa tot scriu ca cele doua nu au nimic in comun. Iubirea este acolo unde exista respect si incredere, adulterul apara doar acolo unde nu a fost nici un fel de iubire adevarata.
Popasuri, esti probabil un caracter deosebit. Nu este vorba de adulter, ci de molima framantarilor geloziei, care cu toate teribilismele, te macina implacabil, indiferent de evolutia spirituala.
Am inteles framantarile protagonistei povestirii, si mi-a insuflat compasiune, ca pentru un om bolnav.
Si apoi, eu insumi, sunt adeseori victima acestui virus sufletesc.
Multumesc pentru comentariu.
Onu