Primăria „Fapte nu vorbe” (Sectorul 4 Bucureşti)

Obişnuim să nu ne amintim de binefăcătorul nostru, sau mai cumpătat spus, de cel de care suntem mulţumiţi, numai în momente extreme.

Exemplul preacredincioşilor care se închină numai când imploră Domnului ceva, este cred edificator.

Despre ceva similar, dar fără conotaţia de mai sus vreau să povestesc în urma unei întâmplări de domeniul intuiţiei.

De fapt, a fost nevoie de întâmplarea care urmează, să-mi dau seama că locuiesc într-un sector norocos.

Norocos să aibă un primar a cărui deviză de viaţă să fie aforismul latin”Facta non verba”.

Cum am aflat cele ce urmează, cred că este mai degrabă, un efect de natură karmică, în sensul că omul este propria sa creaţie, după cum o exprimă fără echivoc, deviza primarului sectorului 4, Cristian Popescu Victor-Piedone:”Facta non verba”. O deviză trăită, nu doar gândită până la nivel subliminal.

Presupun, întrucât felul cum arată Sectorul 4, nu ar fi doar rodul unor gânduri, care oricât de intense, fără o aplicare perseverentă, nu s-ar fi materializat în aspectul de grădină al acestuia.

Este drept, ca manager, trebuie să ai şi şansa unei echipe selecţionate pe măsura ta. Dar să revin la aspectul aproape ezoteric al naşterii acestui articol.Mă întorceam spre casă, cu autobuzul 313, din centru.

În staţia Mărăşeşti, cobor , şi pe cine credeţi că văd. Un domn, aducând a fi Primarul meu. Surprins, îl privesc o clipă, să fiu sigur, că nu mi se pare.

Spre uimirea mea, văd că mă salută cu o înclinare discretă a capului. Cum asemenea reacţii sunt apanajul marilor caractere, nu am ezitat:

M-am apropiat zâmbind, şi cu mâna întinsă, m-am recomandat, continuând:

–” Sunteţi într-adevăr domnul Primar?”

Cu o înclinare a capului, îmi confirmă.

Continui:–„Am scris de curând, o carte, de care sunt mândru, dar pentru a nu fi subiectiv, aş dori să vă cunosc părerea .

Ştiu că participaţi la realizarea publicaţiei „Gazeta lu’ Piedone”, şi cu asemenea preocupare spirituală, aveţi sensibilitatea cuvântului trăit.

Aş dori să vă ofer un exemplar din cartea mea „Universul feminin”, în speranţa unei aprecieri .

Pot trece pe la Primărie, să vă aduc un exemplar din carte?

–„Da, poftiţi, când doriţi, şi spuneţi la intrare că vă aştept.”

Asta a fost tot.

Azi, m-am prezentat la Primărie, dar spre neşansa mea, domnul Primar, plecase , solicitat la o problemă din sector.

Amabilitatea gazdelor, începând cu garda de la intrare şi continuând cu şeful de cabinet, au fost impecabile.

De la de regretele de rigoare pentru neşansa de a fi ajuns într-un moment inoportun, , până la primirea numărului de telefon de la cabinet, totul s-a petrecut conform aforismului primarului, „Fapte, nu vorbe”. Şi nu cred să folosească metodele de convingere „piedoniste”.

Scriu acest articol şi pentru alt motiv. Acela al „Puterii gândului”, în sensul că eram preocupat să solicit părerea respectivă, încă de la apariţia cărţii, dar mă limitasem doar la a o gândi, fără a întreprinde ceva concret.

Faptul mi se pare semnificativ, în sensul că uneori, „energia gândului focalizat”, pregăteşte realizarea evenimentelor intens trăite. Este poate sursa „vindecărilor miraculoase”.

Onu

Anunțuri

Scrie un comentariu

Din categoria Pgini de jurnal, Proză.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s