Acţiunea „Accidentul”

Azi, am trăit dureros, sensibilitatea de părinte.

Întorcându-mă din oraş, soţia, cu lacrimi în ochi, îmi întinde telefonul, scâncind ceva nedesluşit.   De fapt, eu sunt tamponul tuturor surprizelor.

În telefon, o voce prevenitoare, îmi spune:–„ Sunt X de la Poliţia Capitalei, şi îmi pare rău să vă anunţ că fiica dv a avut un incident, din care o persoană a fost spitalizată.

Acum este la noi, interogată de un procuror , după care urmează să fie arestată. Am înlemnit, iar personajul, după ce a aşteptat efectul, a continuat înţelegător.

Mai există o posibilitate, ca dacă încheiaţi o înţelegere cu părinţii copilului pentru contravaloarea spitalizării, de15000 roni,  cazul să fie închis.şi fiica dv. să nu fie arestată.

Îi răspund:

–„Refuz să cred, vestea, ştiind caracterul blând al fiicei mele”.

–„Mi-am dat seama că a fost un moment stupid, şi de aceea v-am sunat.

Parcă cele spuse nu se legau.

Mintea mea lucra în două faze, dar nu puteam să-mi las copilul în necaz. Am cerut un respiro, să văd ce bani pot împrumuta.

Foarte înţelegător, mi-a dat un răgaz de o jumătate de oră.

Am alergat la câţiva vecini şi am reuşit să strâng 7000 roni.

Îi spun, mă înţelege, vorbeşte cu părinţii, că e-n ordine, dacă mă angajez în scris, să le plătesc diferenţa în 30 de zile.

Accept şi urmează să mă întâlnesc cu mediatorul în scurt timp, să-i dau banii.

Ceva însă, în mintea mea îmi spune că nu e-n ordine. Sun la 112 şi relatez cazul.

O doamnă mă opreşte autoritar să nu fac gestul.

Sau, dacă nu mă credeţi, că sunteţi escrocat, daţi-mi telefonul fiicei dv. să o sunăm noi, să vă liniştiţi.

Dar mergeţi imediat la circa de Poliţie şi anunţaţi cazul.

–„Nu merg Doamnă, iar birocraţie…, iar declaraţii scrise.!”

Între timp, aşa zisul poliţist, mă sună pe mobil, şi-mi reproşează că am sunat 112.

Bănuiala mea creşte, şi merg la poliţie. Foarte receptivi, vor să organizeze un flagrant.

Se pregăteşte echipajul destinat flagrantului, dar X nu mă mai sună.

Nedumeriţi, ne uităm unii la alţii.

Le spun:

–„După ce am sunat la 112, personajul mi-a reproşat că am făcut-o, dar nu am înţeles, de ce această indiscreţie, când ştiu că se urmăreşte lichidarea flagelului.

E drept, când vorbeam cu 112 , aveam telefonul în buzunar, deschis, la solicitarea lui X pentru o mai operativă comunicare.

–„Asta este, v-a auzit vorbind cu 112. Nu mai putem organiza flagrantul, nu vă mai caută individul.

–Posibil, m-a sunat de pe un număr privat, adaug eu.

Înapoiat de la Poliţie, am restituit banii împrumutaţi, şi am ascultat îndurerat mustrările fiicei şi ginerelui, că m-am lăsat păcălit, ba i-am panicat şi pe ei.

Retras în deliberare cu mine însumi, am tras concluzia că eu m-am purtat ca un părinte- cetăţean, demn. Şi mă simt mândru.

Nu puteam însă accepta auzul fin al escrocului, şi mi-am spus atunci, că iar am fost manipulat, întrebarea lui cu 112, fiind probabil o verificare de rutină, la care eu, ca orice om cinstit, am luat plasa inerentă.

Am omis să spun că „X” mi-a trezit bănuiala, când m-a prevenit să nu discut nici măcar cu taximetristul, despre caz.

Odată intrată bănuiala în mine, nimic n-a mai oprit-o.

S-a petrecut azi, 9 aprilie, între orele 12 şi 15.

Absolut autentic. Trist, dar românesc.

Onu

Publicitate