Bloggeriţe de poveste: „vax-albina „

Am cunoscut-o virtual, în „Casa care adăposteşte gânduri”. Au fost suficiente câteva comentarii, să mă simt atras de blogul său, pe care l-am accesat fără ezitare. A fost ca în acele momente fulger, când privirile galeşe, şi sfioase ale unor ochi , de care nu poţi scăpa, te înlănţuie necondiţionat, fără să înţelegi ce se petrece cu tine.

Vizitându-i blogul, am înţeles:

ne chema sorgintea sibiană. Ea orăşeancă, eu urmaş al mocanilor din Mărginimea Sibiului, stabiliţi prin transhumanţă, în Dobrogea mea natală.

Şi ne mai leagă ceva, căruia, eu i-am spus plastic:”enervaţi- gemăn”.

Adică, acea nelinişte a spiritului, în faţa banalităţii, a şablonului.

Dacă vreţi să gustaţi fulguranţa clipei, încercaţi accesarea vax-albinuţei   care nu am înţeles de ce s-a rebotezat astfel.

Deşi i-am aflat numele, la fel de plăcute ca şi verbul său, pentru că i-am înţeles nevoia de discreţie, nu le voi divulga. Acum, când scriu acest post, aştept răspunsurile la unele comentarii de-ale mele, care poate o vor fi deranjat .

De ce să o fi deranjat?

Din acelaşi motiv pentru care am tras concluzia „enervaţi-geamăn”.

Deşi formaţia sa de matematician ar fi de natură să o facă imună la „necunoscutele” gafelor celor care o înconjoară.

De ce am scris acest post?

Din două motive:

Primul ar fi acela de a încerca să vă conectez la o veritabilă sursă de spiritualitate,

iar al doilea, neclar mie însumi, şi anume: ”de ce când începe să-ţi placă cineva, nu te poţi stâpâni să nu vorbeşti despre Ea/El.”

Confirmare a viului „că acţiunea este precedată de gând”.

Onu

Reclame

4 comentarii

Din categoria Pagini de Jurnal, Proză.

4 răspunsuri la „Bloggeriţe de poveste: „vax-albina „

  1. Mi-e dragă tare albinuţa. Şi ea ştie asta. Sper!

  2. Și uite așa am mai aflat și eu câte ceva despre albinuța noastră dragă! Mulțumiri! 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s