Cred că blogul nu trebuie să conţină exclusiv „frumosul personal”.
Prin „F.P” am în vedere impresia subiectivă de frumos, asupra propriei creaţii.
Pentru mine, frumosul, implică şi creaţia altora, oricât aş fi eu de bolovan.
Şi un blog respectabil, trebuie să aibă ca principiu de funcţionare, transmiterea şi altor genuri de frumos, altul decât subiectivitatea meschină.
Pentru translarea frumosului „obiectiv” (care aparţine altora), avem la dispoziţie, dacă dorim, mijloacele automate, cum ar fi reblogarea sau copy-paste şi, de ce nu, parafrazarea. Azi, voi folosi copy-paste, pentru ceea ce urmează…
N-a funcţionat, aşa că voi retranscrie în modul clasic. Este vorba de un comentariu al bloggeriţei
ALMA NAHE, şi anume:
”Dacă mă-ntrebi pe mine, habar n-am
Cât este detaşare şi cât plecare-n van
Dar ştiu că peste toate, se-aşterne-n dar uitarea….”
Comentariul este făcut la poezia
„câţi oameni…” publicată pe blogul lui PSI.
„Cami”, cum îmi place mie să o alint.
Citind poezia, mă gândeam la asemuiri cu opera goetheană FAUST.
ALMA NAHE, prin ultimul vers, m-a proiectat în inefabil, în starea când nedumerit, te întrebi ce este Divinitatea.
Pe care o percepi infailibil.
Nu cred că vizitatorii mei, au dubii în privinţa divinităţii,
fie ea perceptibilă , fie nu.
La fel cum „peste toate, se-aşterne-n dar uitarea”.
„Darul uitării”, un har primit de la Divin, spre a a ne uşura spiritul, strivit uneori neîndurător, sub povara tristeţii.
Mulţumesc, fetelor,
Cami şi Alma Nahe!
Onu
Madi şi Onu Blog 