Motto:
”În mine sunt doi oameni:unul numai inimă, şi altul numai cap. Când capul vorbeşte, inima plânge; când inima gândeşte, capul se frânge!”-Napoleon.
Cam aşa păţesc eu cu tâmpiţii din mine. Care mai sunt şi laşi, pe deasupra.
Şi, chiar dacă m-am tuns zero, sperând în normalitatea anotimpurilor, tot „mi-o iau în freză” din cauza celor câteva lichele din mine care se cred a fi şi cap şi inimă. Unul, zice, crezându-se deştept:
–”Parlamentari, nu vă faceţi treaba, nu corectaţi legile. Ca al doilea, speriat, că aşa se va întâmpla, să sară:
–”Tâmpiţilor, potoliţi-vă!”
Altul, mai curajos la furie, îi strigă:
–„Ce spui măi golane, tu vorbeşti?”
Culmea, Parlamentarii s-au apucat cică de treabă, iar alt gând, mai la curent cu puterea Ambasadelor, le declară ritos, fără jenă că se face naibii de râs:
–”Ce faceţi voi este „neavenit”, am o părere foarte proastă!”
Năucit, de vuietul din propria-mi ţeastă, mă gândesc să merg la psihiatru.
Dar un alt tâmpit din mine, mai corect, îmi şopteşte:
–”Crezi că mai ai leac?”
Onu
