În staţia de tramvai,
Doi ochi, deschişi la culoare, mă privesc
Zărindu-i frumoşi cum sunt, simt că îmi plac, dar nu desluşesc
De unde, şi când , mi-au apărut în drum…
Cugetul nedumerit de apăsare
Se zbate, pasăre închisă în colivie
Neştiind, ce i se întâmplă .
Brusc, ochii cu zâmbet larg, îl trezesc.
–„Bună ziua, după o lună ne-am şi uitat?”
„E drept, atunci plângeai,
După sacul de bani pentru RADET, ce îmi plăteai”,
Desmeticit, mi-am amintit, de ochii ei superbi,
Ce mi-au părut cândva, doi sori, luminându-mi clipa cernită de dări.
(Fragment inspirat de vizita în Casa care adăposteşte gânduri)
Onu
Madi şi Onu Blog 