Nichita sau “Dulşele târg al Ieşilor”

În loc de motto:

”A nu recunoaşte că Elena Udrea este frumoasă, pentru mine ca bărbat, este echivalent cu a-mi contesta Credinţa!”-Onu

Nici n-am scris bine titlul postului, că telefonul zbârnâie ca o sirenă.

Răspund într-un târziu.

-Alo,mă tată, sunt eu Alexandru. Şi am făcut accident de maşină. Am lovit o femeie cu un copil. În fundal, se aud scâncetele unei femei şi ale unui copil. M-am prins, şi mă gândesc.

Iar începe sarabanda operaţiunii “Accidentul”.

Nu-mi place însă, că mă întrerupe de la scris.

-Mă,tată, mă auzi?

–Da, mă, te aud, dar cine eşti tu?

-Cum mă.., cine sunt, dacă îţi spun tată?”

-“Da mă, mi-ai spus, “dar ia mai du -te tu dracului”, că nu am nici un băiat!”

Şi trosc, telefonul, în furcă.

Aştept câteva minute să revină. Să mă injure sau să mă felicite că m-am prins.

Măcar printre ăştia să existe preţăluitori ai “aurului verde” din noi.

Aşi…, nimic, deci mă apuc de treabă.

Ca de obicei, vrăbiuţa mea fermecată, iar m-a vizitat azi noapte, în vis. Aţipisem, dar m-am trezit, în timp ce mă ciugulea prin sprâncene.

–N-am vrut să te trezesc, dar am o idée şi fiind legată de tine, hai s-o discutăm direct:

–Bine, spune, mormăi eu uşor afectat.

Cine.., trezit brusc, din somn, nu are o reacţie uşor ursuză?

Eu, sigur o am, chiar dacă este de scurtă durată, în cazul vrăbiuţei.

–Ai auzit de cartea Adrianei Săftoiu?

–Stai, este tipa plecată de la Cotroceni, din motive atât de confuse încât eu am am crezut că din cauza Elenei Udrea?

–Da, ea este, dar a plecat din raţiuni obiective. Ei bine, a scris o carte de memorii din perioada convieţuirii ei la Cotroceni.

Face mare vâlvă. Aproape s-a vândut întreg tirajul. Dar , apropo, cum se vinde Universul feminin, cartea ta?

Tăcerea mea este edificatoare pentru lentoarea vânzării.

Păsărica, îmi sare pe nas, şi ciripeşte.

– “Asta era..!

Dacă o întitulai mai pe gustul contemporan, să zicem, ”Traian şi Elena”, detonai bomba vânzărilor.

–Nu văd legătura, eu am scris o carte literară, pentru doritorii de frumos sufletesc, nu pentru “vamaioţi” sau “ascultători de cancanuri”.

–Şi tu crezi că “ghilimoioţii” nu citesc, printre kilometri de bere?

–Da, măi, cred.., dar ce-i cu cartea “deja vândută?”

–Păi n-am apucat să o citesc.Vorbea “păsăretul” despre ea, şi am zburat într-un suflet la tine.

–Bine ai făcut, Şi eu mă gândeam la tine. Ai auzit de Primarul Nichita de Iaşi?

–Îndrăgostitul gelos?

–Cam aşa ceva.. Dar îndrăgostit, frate.., ca Mihai Eminescu de Veronica Micle.

Sau ca Traian de Elena Udrea.

Dragoste antologică, ce mai! Apropo, în cartea sa, Adriana fostă Săftoiu, o pomeneşte măcar pe Udrea?

–Ei şi tu, ai văzut “corb la corb scoţându-şi ochii?”

Şi uşor îmbufnată,a ţâşnit prin oscilobatant.

Îi citesc postul Vioricăi, la care, ea mă întreabă şoltic:

-Nu cumva vrăbiuţa asta a ta fermecată, este de pe meleagurile Facebook?”

Mă apucă un acces violent, de tuse.

–Bine, îmi răspunzi după ce te linişteşti!

Onu

Anunțuri

2 comentarii

Din categoria Pagini de Jurnal, Proză scurtă.

2 răspunsuri la „Nichita sau “Dulşele târg al Ieşilor”

  1. Tusea asta nu-i a bună,
    Ia măcar o aspirină,
    Iar apoi, iute, fuguța,
    Mai ascultă-ți vrăbiuța.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s