Arhive lunare: mai 2015

Epigrama care mușcă (CLIII)

Nu ştiu, ce mi-a venit,
Dar sper să nu greşesc,
Îngemănat cu Petru
Astăzi, să zâmbesc 🙂
Onu

racoltapetru6

STIMULAREA CREDINȚEI PRIN LACRIMI

 

Unii sunt cam plictisiți

De sfinții ne’nsuflețiți

Și se-nchină cu ardoare

La icoane plângătoare.

Vezi articolul original

Reclame

Scrie un comentariu

Din categoria Diverse ...

Ochi sori…

În staţia de tramvai,

Doi ochi, deschişi la culoare, mă privesc

Zărindu-i  frumoşi cum sunt, simt că îmi plac, dar nu desluşesc

De unde, şi când , mi-au apărut în drum…

Cugetul nedumerit de apăsare

Se zbate, pasăre închisă în colivie

Neştiind, ce i se întâmplă .

Brusc, ochii cu zâmbet larg, îl trezesc.

–„Bună ziua, după o lună ne-am şi uitat?”

„E drept, atunci plângeai,

După sacul de bani pentru RADET, ce îmi plăteai”,

Desmeticit, mi-am amintit, de ochii ei superbi,

Ce mi-au părut cândva, doi sori, luminându-mi clipa cernită de dări.

(Fragment inspirat de vizita în Casa care adăposteşte gânduri)

Onu

Scrie un comentariu

Din categoria Pagini dejurnal, Poezie.

Haiku, „De formă”..

Fără motive

Lui Ponta rău a-i face!

Klauss l-a „iertat!”

 Onu

Scrie un comentariu

Din categoria Pagini de Jurnal, Poezie.

Haiku, Gen “recent? “

La a 140-a Aniversare a PNL

Indirect sau nu,

Klauss a dat comanda :

“PSD-ul.., nu!”

Onu

Scrie un comentariu

Din categoria Pagini de Jurnal, râsu-plânsu.

Ecce homo!

“Iată omul!” sunt cuvintele pe care, potrivit Evangheliei lui Ioan (capitolul XIX, versetul 5) le-ar fi rostit Pilat, prezentându-l mulţimii pe Isus, cu o cunună de spini pe cap şi cu o trestie drept sceptru.

Ulterior, expresia s-a folosit în împrejurări variate, cum ar fi autoanunţarea, pe ton glumeţ, („Iată-mă-s!”), fie anunţarea cuiva, pe ton admirativ, fie maliţios.

Folosesc această expresie, la adresa unei Doamne, pe care mi-ar fi plăcut să o am printre protagonistele cărţii mele, Universul feminin. De care, de ce să fiu fals modest, sunt deosebit de mândru.

Este vorba despre o candidată la prietenia unui bărbat, în cadrul emisiunii”Te vreau lângă mine!” a Gabrielei Cristea, de la „Kanal D”.

S-a petrecut, cred chiar sâmbătă.

Şi este vorba despre frumuseţea morală a acelui admirabil „etern feminin” pe care îl constituie mama noastră, bunica noastra, matusa noastra, sora noastră, soţia noastră, prietena noastră, fiica noastră, nepoţica noastră, medicul nostru, vecina noastră, ambientul nostru feminin, pe scurt.

Mai public acest post şi pentru urmările pe care nu le conştientizăm destul de lucid, ale stresului cotidian.

Pe scurt, povestirea arată astfel:

Doi studenţi, el şi ea, s-au cunoscut, s-au plăcut şi s-au iubit.

Dar aşa cum este construit Universul, nu totul este veşnic.

Într-o zi, el vine acasă cu o nouă prietenă, şi-i cere prietenei, să-i spunem Maria, să-i accepte locuirea în acelasi spatiu, cu noua lui stăpână sufletească.

Maria, suflet nobil, acceptă, cu sacrificiile inerente, rugămintea, şi-şi poartă cu demnitate,

coroana de spini.

Ce o fi fost în bietul ei nobil suflet, vom afla mai târziu, prin consecinţele asupra sănătăţii sale.

Într-o bună zi, el se îmbolnăveşte de o boală venerică.

Venetica lui prietenă, îl părăseşte.

Nobila Maria, ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat, îl îngrijeşte cu devoţiunea inerentă „Universului feminin”.

Se vindecă, şi reiau relaţia de iubire, dacă el o fi fost capabil de această demnitate.

În scurt timp, la un control medical, Maria află că are cancer mamar, la un sân.

Îi spune şi lui.

Laşul îi o asigură că totul va fi bine, dar a doua zi dispare.

Dumnezeu este mare, totuşi, şi îi dă Mariei „gândul vindecării”.

După operaţii inerente, Maria se vindecă.

Dar nu se mai poate bucura de farmecul iubirii.

Îşi spune:

–„Cum aş putea obliga un bărbat la supliciul spectacolului bustului feminin, fără sâni normali?”

Şi deliberat, îşi impune ani în şir, abstinenţa, de la cea mai mare bucurie a omului, intimitatea iubirii.

Vede emisiunea Gabrielei Cristea, şi se decide să rupă lanţul nefericirii.

S-a prezentat la”paravan” pentru Gabriel.

Rămâne de văzut, dacă acesta, se va dovedi demn de nobleţea sufletească rarisimă a Mariei.

La finalul episodului cu Maria, am rostit cu gândul la această Rara avis:

”Ecce homo!”

Şi, pe furiş, mi-am şters o lacrimă, să nu mi se vadă tulburarea.

Onu

Scrie un comentariu

Din categoria Pagini de Jurnal, Proza scurta

Pur şi simplu….

Un fapt de necrezut. Pentru că nu l-au acceptat pe noul preot, trimis de superiorii săi, câţiva dintre i enoriaşii unei biserici din UE, mai précis din România, au fost pedepsiţi să nu mai intre în biserica respectivă. Problema nu este, dacă să nu mai calce pe acolo unde spurcaseră credinţa, ci dacă nu mai au voie să intre în vreun lăcaş al Domnului.

Poate tot cu mentalitatea democratică a scandalului.

Că dacă tot avem libertatea de exprimare, de ce să nu-l huiduim pe noul preot, conform moravurilor noastre?

Nu poţi să nu devii curios, când afli despre o asemenea măsură dictatorială, împotriva unor aprigi cavaleri ai credinţei.

Din câte am înţeles, preotul înlocuit suporta rigorile disciplinare ale Superiorilor săi, pentru faptul că manifestase o iniţiativă antreprenorială (deschisese un magazin cu obiecte religioase), dacă n-oi fi înţeles eu aiurea.

Mai mult, se dovedise “demn”, în faţa autorităţilor , nepermiţându-le efecuarea controlului de rutină inerent.

Cum să mai avem atunci demnitatea de a reacţiona amestecului unor venetici, în treburile noastre interne, când un “preacuvios preot” care a încercat să ne dea o lecţie de atitudine este astfel oprimat?

Dincolo de aspectul hilar al comportîrii primitive a aşa zişilor câtorva “credincioşi români”, mă întreb:

Când vom pricepe că suntem oameni, şi politica bâtei, ar fi trebuit să treacă de mult?

Când vom realiza, că nu mai suntem animale, iar ordinea, disciplina, şi respectul reciproc, trebuie să ne caracterizeze?

Aşternând aceste impresii, îmi amintesc iar, de colegul meu de cămin, Estonianul, pe care, timp de doi ani, nu l-am auzit să injure.

Ce educaţie va fi primit omul acela?…

Colac peste pupăză, moralistul Dan Voiculescu, din detenţie, emite nişte consideraţii care-mi amintesc de vremuri revolute, când biserica era privită cu neîncredere şi lipsă de respect, de către exponenţii parveniţi ai comunismului.

Cred că acest prea închipuit credincios domn, ar trebui să prezinte scuzele cuvenite, Înaltului Cler românesc.

Ce să te mai miri atunci, de vehemenţa câtorva activişti din Antena 3.

Vorba proverbului: “Cum îi turcul şi pistolul”.

Oare, la catolici, tot aşa o fi?

Onu

Scrie un comentariu

Din categoria Pagini de Jurnal, râsu-plânsu

Bowtech, 2…

De fapt, este a 3-a şedinţă. Doar episodul este al doilea.

Cert este că în urma acesteia, într-o clipă de relaxare s-a produs reconsiderarea atitudinii mele de tembelism faţă de exerciţiul fizic, de nelipsit din viaţa noastră.

Ştim cu toţii, din recomandările media, că exerciţiul fizic zilnic este o binefacere pentru corpul viu.

Ne-o demonstrează felul în care se întind pisicile şi se scutură câinii, imediat după trezire.

Sau chiar nevoia noastră de a ne întinde când ne ridicăm de pe scaun.

Dar îl neglijem cu o nonşalanţă aproape suicidară.

Aşadar, aproape aţipit, în urma relaxării induse de procedeele specifice de această terapie, am observat că sunt atinse puncte aflate la baza gâtului, la ceafă , de ambele părţi ale coloanei vertebrale, inclusiv la articulaţia acesteia cu bazinul, ca şi în zona genunchilor: rotula şi spaţiul popliteu/spatele acestora.

Ca o automustrare, m-am întrebat, de ce nu aş face şi eu acasă nişte mişcări prin care să solicit tocmai aceleaşi puncte, cu efectele sanogene implicite.

Concret, mişcări de aplecare a capului pe direcţia faţă- spate, stânga-dreapta, aplecări ale acestuia pe umeri, şi apoi, rotiri ale sale în jurul propriei axe, antrenând şi coloana cervicală.

Sau genoflexiunile uşoare, cu sprijinire de ceva, fără un efort exagerat, ca şi rotirea trunchiului în jurul bazinului, cu braţele întinse lateral sau deasupra capului, menţinute în poziţie, prin întrepătrunderea degetelor celor două mâini.

Folosite de sportivii de performanţă, pentru încălzirea pregătitoare în vederea unui efort intens şi susţinut, aceste simple mişcări, şi din experienţa personală, ştiu că făceau minuni de înviorare şi crearea unui tonus vital deosebit, chiar imediat după efectuarea lor.

Probabil, nu zadarnic, în Japonia, aşa zisa „pauză de gimnastică de producţie”, este atât de îndrăgită şi aşteptată cu nerăbdare în orele de program ale salariaţilor niponi.

Aşadar, Bowtech nu este o glumă  dacă îl priveşti cu toată „responsabilitatea seriozităţii”.

Deci, de mâine, cei care veţi fi citit postul, începeţi cu mişcări ale gâtului, genoflexiuni şi rotiri ale trunchiului, în jurul bazinului.

Nu multe, nu exagerat.

Pofta, efectele şi necesitatea vin pe măsura practicii!

Onu

Scrie un comentariu

Din categoria Pagini de Jurnal, Sănătate.