Poate voi părea infantil, şi prefer…, când vă spun că încep să mă tem de troznelile feţelor bisericeşti . Cultura lor, abilitatea persuasiunii lor, îmi dau un uşor fior de prudenţă.
Deşi în familia mea nu am dus lipsă de feţe bisericeşti ( se spune că un străunchi de-al tatălui meu Învăţătorul, ar fi profesat la o catedră din Istambul), nu m-au impresionat cum am resimţit emisiunea de aeară a lui Gâdea, dezvăluind sursa reală a „Eratei”, venind chipurile din partea CCR.
Şi în baza temerilor pe care mi le-a inoculat aseară Mihai, mărturisesc.. începe să-mi inspire teamă, personajul acesta.
Ba mai mult, încep să cred că are şanse sigure, să-şi scoată Şeful, din fundătura unde cică l-ar fi împins Traian.
De fapt, cred că prietenele lui Traian… justiţiarele…
Şi ajuns aci, vă mai fac o confesiune.
Am o ciudă cumplită pe succesul în intimitate al lui Traian Băsescu.
Îl consider posesorul unei rezerve de feromoni irezistibili.
Citeam într-un scriitor, (nu cred că era Cărtărescu, mai degrabă, american) despre un chinez fenomenal, căruia dacă îi plăcea o persoană din Universul feminin tăbăra cu gândurile pe ea, cu atâta insistenţă, încât, respectiva era atrasă irezistibil, până îi cădea monstrului în braţe.
Şi asta, cu atât mai mult, cu cât individul… ce ciudat, vaporean şi el, era îngrozitor de urât.
Cică la vederea lui, şi câinii tăceau speriaţi.
Bine, nu e cazul lui Mihai Gâdea, al cărui zâmbet uşor automulţumit, mie nu-mi displace.
Pe scurt, mă tem de Gâdea!
Cine ştie, dacă în reîncarnările mele n-oi fi fost şi eu membru al vreunei ÎCCJ prin Sarmisegetuza.
Aşa că mai bine tac.
Dar nu înainte de a nu tremura puţin pentru votatul meu Verner, dacă el nu se hotărăşte să ia atitudine publică, faţă de descoperirea diabolică a lui Mihăiţă Gâdea.
Mă opresc.
Un pescăruş îşi fâlfâie aripile la fereastra mea.
O vrea să mă oprească?
Nu are motiv, pentru că nu mă prea citeşte lumea, iar mie îmi place incognito.
Onu
Madi şi Onu Blog 