Când lăcomiei nesătule,
Nu-i ajungeau nici şase case,
Să nu te miri,
Că ar mai vrea..
Şi un Palat al ei…
Cum ar fi „VICTORIA”.
Uimit , o priveşti…
Cum vorbele greu.. scoate.
Deşi…în răstimpuri… uneori,
Acestea… par chiar căutate.
Să nu te mire deci, când clar,
Într-un expir, va declama, o vorbă doar:
”DEMISIA!”
Onu
