Asta este!…..

M-am hotărât să nu mai scriu despre politică, dar nu se poate. Politica, în frunte cu Preşedintele Ţării, şi noul său partid, nu mă lasă.

Tevatura în desfăşurare cu pseudoşeful SIE mi-a produs o salivaţie abundentă.

Trebuie să o las să se scurgă, şi cum altfel dacă nu pe şanţul gurii?

Nu mai am preferinţe politice, şi alte organe emonctoare, cât timp, de politică se ocupă românii, neaoşi sau minoritari.

Totuna. Acu… vorba vine dacă că nu avem demnitatea de sine de a fi noi înşine.

Sau poate, sinele nostru nu este neaoş?

Oricum, am constatat că am fler la arivişti, cum ar fi Victor Ponta, Gabriel Oprea şi Valeriu Zgonea.

Le descifrez pur şi simplu AURA, sub forma unei senzaţii de neplăcere, asemenea unui miros dezagreabil, de amoniac de toaletă publică, neîngrijită.

Dar staţi, ca în orice publicitate de cel mai prost gust, asta nu e tot.

Asemenea miasme, încep să îmi adie şi dinspre Cotroceni.

Şi asta, cu atât mai mult, cu cât aşteptam de acolo, ozonul antioxidant/binefăcător al codrilor strămoşeşti, care vor fi mai rămas.

Politica românească, are nevoie de o detoxifiere profundă generală, nu laterală, cum îşi închipuie unii a fi stânga sau dreapta.

Elemente toxice pot fi întâlnite în organismul fiecărui aşa –zis partid.

În fond, ce este un partid, într-o ţară de plagiatori-politici-diletanţi-oscilanţi…. zoriţi la parvenire?

Onu

Anunțuri

2 comentarii

Din categoria Pagini de Jurnal, râsu-plânsu

2 răspunsuri la „Asta este!…..

  1. Aș răspunde eu, dacă e pe bune întrebarea. Partid la noi = Mafie cu acte!?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s