Fără chef…

De câteva zile, nu mai am chef de scris. Trăiesc senzaţia inutilităţii. Ba mai mult, a pervertirii a tot ce mă înconjoară.

Nu mai târziu… aseară, când o aşteptam nerăbdător pe Dana Grecu.

Dar spre dezamăgirea mea, şi sper definitivă, am revăzut o făptură duplicitară, setată parcă numai pe răutăţi. Având un invitat deloc dispus să-i accepte incursiunile vădit tendenţioase în politică, a dat-o-n gard, aproape insultându-şi invitaţii, precum orice fiinţă îndărătnică.

Am vaga senzaţie că lucrează la comandă.

Ba cu Ponta, ba cu Iohannis, cu oscilaţii evident brutale.

Ca un jurnalist ce se doreşte chipurile neutru faţă de consumatorul de informaţii, indiferent de calitate.

Ceea ce mă deranjează în percepţiile mele este faptul că o credeam cu personalitate, dar nu poţi avea personalitate cu un creier manipulat sau cu o încăpăţânare dusă la extrem.

Ori…. câtă bunăvoinţă să am, când o văd deficitară de o logică elementară?

Doar un exemplu, bogat în conotaţii.

Ea nu poate lega două vorbe, fără trimitere la Băsescu. Aseară, un invitat i-a şi reproşat faptul respectiv.

Ori, s-o ţii aşa langa, ba să te şi mai lauzi că l-ai şi votat prima dată, aduce cu un sado-masochism sau cu spovedania  că ai avut sifilis din dragoste, dar te-ai vindecat.

Deseori, mă întreb, dacă, în calitate de invitat, aş avea răbdarea să-i suport insistenţele aberante, fără să nu o reped.

Sau…poate… i-aş răspunde într-un absurd mai penibil ca al ei.

Cum?

Nu ştiu, nu văd altul asemenea.

Sunt prea revoltat!

În ştiri, ca şi în literatură, caut să mă regăsesc, cu bune şi grele.

Onu

Anunțuri

2 comentarii

Din categoria Pagini dejurnal

2 răspunsuri la „Fără chef…

  1. Fără chef sunt și eu astăzi, mai ales că mă chinuie nemiloasa caniculă. Poate reușesc, totuși, să leg câteva rânduri, că tot n-am altceva de făcut.

    • Petru,
      Sunt convins, dar in timp ce la tine este tristete, la mine este revolta.
      Sau poate, la amandoi este vorba si de o influenta meteo.
      Oricum, sunt convins ca te vei depasi pe sine, perceptie pe care mi-o da stilul tau impecabil. 🙂
      Onu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s