Opinii de blogger, 4…

Aseară, iar am recidivat.

Şi, ca oricare rahitic de voinţă, voi invoca scuze.

Unele dintre ele vor fi că nevoia de informaţie a minţii este insurmontabilă.

Aşa cum irezistibilă de muzică era a şoricimii din oraşul povestirii „Flautul fermecat”.

De fapt, totul se reducea la o poză, cu un cântăreţ la flaut, în urma căruia, se înşiruia înghesuit, şoricimea şi şobolănimea care invadase o localitate.

Bazată pe o intuiţie extraordinară, populaţia localităţii angajase flautistul care urma să-i ducă pe invadatori, mari melomani, pe malul unei ape, unde aceştia s-ar fi înecat până la ultimul.

De câte ori îl aud pe Mihai Gâdea cu cifrele lor de rating mă simt unul din şobo-şoricimea din povestirea de mai sus.

Acum , când scriu înţeleg că sunt atras de nevoia de informaţie ca invadatorii doritori de muzică, din Flautul fermecat.

Dar ce informaţie veţi spune? că ei vorbesc despre Băsescu şi ai lui.

Corect, dar mai au şi variaţiuni pe aceeaşi temă, cum că Iohannis, încet, încet, începe să calce pe urmele lui Băsescu, depăşindu-l pe acesta, pas cu pas, indiferent că ar avea câştig de cauză faţă de USL, în dezideratul lapidar:

–”Vreau guvernul meu!”.

Colac peste pupăză, vine şi Mircea Badea care fără echivoc., îi dă dreptate domnului Iohannis, ca unui om competent.

Ba mai şi aduce argumente irefutabile, cum ar fi în cazul respingerii propunerii de ministru al transporturilor, domnul „Faur”.

Pe motivul că pe această funcţie, respectivul domn „Faur”, pe numele să real, nepocit…, Fifor, nu ar avea experienţa şi expertiza necesare funcţiei în strânsă legătură cu transportul.

El, Badea, aduce şi argumente:

– unde este vorba de mulţi bani, Preşedintele are expertiză.

Argument că la Sibiu, ca primar, a gospodărit cu succes fondurile de refacerea acestuia.

Apoi, ca voiajor, nu este exclus să fi căpătat experienţa de călătorit, în timpul curselor Sibiu-Bucureşti, ca proaspăt membru al PNL autentic.

Colac peste pupăză, domnul Ciuvică mai aduce un argument de necontestat. Experienţa de conducător auto, în călătoriile cu copiii adoptaţi în Canada, călătorii dezinteresate, de mila unor copilaşi sărmani, fără ajutor în ţară.

Disperat, Mihai Gâdea, mimează încercarea de salvarea situaţiei.

Îl apostrofează pe Mircea Badea, în maniera:

–„Domnule Badea, când veţi înceta cu aceste miştocăreli, şi veţi deveni serios?!

Că noi dezbatem aci, probleme de interes naţional, foarte serioase!”

Ei bine, şi pentru aceste înviorătoare secvenţe ale domnului Badea , merită să încerci destinderea de o clipă, pentru a înţelege cine ne conduce şi de ce merg aşa, treburile la noi.

Şi probabil pentru asta, ar trebui să-i recunoaştem lui Mihai Gâdea, meritul de „Flautistul fermecat” al rating-ului.

Iar eu, umilul consumator de tv de ce aş face excepţie?

Onu

Lasă un comentariu

Filed under Pagini de Jurnal, râsu-plânsu.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s