Arhiva zilnică: 20 iulie 2015

Stela

Universul feminin este acel inefabil, care nu numai că dă viaţa, dar o şi face deosebită.

Acum câteva zile, am primit o apreciere la un „Opinii de blogger”. Firesc, m-am uitat să văd cine a fost temerara, postul respectiv fiind destul de nefavorabil .

”Tăcerea paşilor târzii”,blogul împricinat, mi-a amintit brusc un moment din viaţa de student.

Moment care poartă încărcătura emoţională pe care de multe ori, nu ştim s-o preţuim.

Eram la o reuniune studenţească.

Ochii caută febril persoana Yin cu care Yang-ul meu să se simtă bine.

Pe atunci nu cunoşteam semnificaţia acestor noţiuni. Într-o explicaţie sumară, ele constituiau pentru mine, ceea ce azi numim „chimie”.

Într-un grup am zărit o puştoaică aruncând priviri furişe, către perechile de dansatori. O prezenţă comună faţă de grupul din care făcea parte.

Dar avea ceva special. Acel ceva misterios, căruia ştiinţa biologiei îi spune „mesagerul endocrin al sexului” sau „feromonul”.

A tresărit când i-am apărut în faţă, invitând-o la dans.

Cu o strâmbătură involuntară de nas, specifică puştoaicelor dezamăgite că nu le-a invitat Făt- frumosul aşteptat, s-a lăsat purtată în iureşul valsului, iureş punctat de opriri scurte, urmate de îmbrăţişarea inerentă să nu o ia valul ameţelii pricinuite intenţionat.

–„Ce faci?.. s-a cuibărit ea la pieptul meu.

–Iartă-mă…, emoţia cred!

–Te înţeleg!..,este omeneşte, mi-a răspuns, întorcându-mi calin, îmbrăţişarea.

Mă numesc Stela, tu?

–Nelu, am răsuflat eu, aproape într-un şuier.. .

La încheierea reuniunii, am condus-o acasă.

Până acasă, ale tinereţii turbulenţe.. . Cu săruturi refuzate, dar pătimaş furate, când se ivea momentul intenţionat neatent.., ne-am despărţit cu promisiunea să ne vedem a doua zi.

Terminase Liceul Mihail Kogălniceanu, şi se angajase ca desenator copist, la un birou de proiectare.

Eu eram student, în ultimul an. S-a oferit să mă ajute la planşele unui proiect anual.

Mergeam la ea acasă, unde familia m-a îndrăgit din prima zi.

Într-o zi, după ce buchisise cam mult la o planşă, Stela mi-a spus , mândră foc:

–Priveşte planşa atent, şi spune-mi dacă-ţi place…

Nedumerit să nu descâlcesc taina, o implor să-mi explice:

–Citeşte „Roza vânturilor”, îmi spune ea şăgalnic.

Porneşte de la Nord!

Într-adevăr, fix pe direcţia N, era scris numele ei, Stela. Apoi… pe NE, E şi aşa mai departe, continua:

„şi Nelu se vor iubi toată viaţa.”

A fost ca un şoc pentru mine. Ne-am îmbrăţişat spasmodic.

Proiectul a trecut cu brio, dar vai, stupidă este uneori viaţa.

Într-un accident de motocicletă, Stela s-a prăpădit.

Urarea ei, fatidică poate…, a rămas neîmplinită.

Poate că din flăcările incinerării arhivei Facultăţii care adăpostea proiectul, opt scântei-cuvinte rostind o mare emoţie, se vor fi înălţat în Universul invizibil , în căutarea celei care le dăduse viaţă.., Stela.

Onu

Scrie un comentariu

Din categoria Pagini de iurnal, Proză scurtă