Stela

Universul feminin este acel inefabil, care nu numai că dă viaţa, dar o şi face deosebită.

Acum câteva zile, am primit o apreciere la un „Opinii de blogger”. Firesc, m-am uitat să văd cine a fost temerara, postul respectiv fiind destul de nefavorabil .

”Tăcerea paşilor târzii”,blogul împricinat, mi-a amintit brusc un moment din viaţa de student.

Moment care poartă încărcătura emoţională pe care de multe ori, nu ştim s-o preţuim.

Eram la o reuniune studenţească.

Ochii caută febril persoana Yin cu care Yang-ul meu să se simtă bine.

Pe atunci nu cunoşteam semnificaţia acestor noţiuni. Într-o explicaţie sumară, ele constituiau pentru mine, ceea ce azi numim „chimie”.

Într-un grup am zărit o puştoaică aruncând priviri furişe, către perechile de dansatori. O prezenţă comună faţă de grupul din care făcea parte.

Dar avea ceva special. Acel ceva misterios, căruia ştiinţa biologiei îi spune „mesagerul endocrin al sexului” sau „feromonul”.

A tresărit când i-am apărut în faţă, invitând-o la dans.

Cu o strâmbătură involuntară de nas, specifică puştoaicelor dezamăgite că nu le-a invitat Făt- frumosul aşteptat, s-a lăsat purtată în iureşul valsului, iureş punctat de opriri scurte, urmate de îmbrăţişarea inerentă să nu o ia valul ameţelii pricinuite intenţionat.

–„Ce faci?.. s-a cuibărit ea la pieptul meu.

–Iartă-mă…, emoţia cred!

–Te înţeleg!..,este omeneşte, mi-a răspuns, întorcându-mi calin, îmbrăţişarea.

Mă numesc Stela, tu?

–Nelu, am răsuflat eu, aproape într-un şuier.. .

La încheierea reuniunii, am condus-o acasă.

Până acasă, ale tinereţii turbulenţe.. . Cu săruturi refuzate, dar pătimaş furate, când se ivea momentul intenţionat neatent.., ne-am despărţit cu promisiunea să ne vedem a doua zi.

Terminase Liceul Mihail Kogălniceanu, şi se angajase ca desenator copist, la un birou de proiectare.

Eu eram student, în ultimul an. S-a oferit să mă ajute la planşele unui proiect anual.

Mergeam la ea acasă, unde familia m-a îndrăgit din prima zi.

Într-o zi, după ce buchisise cam mult la o planşă, Stela mi-a spus , mândră foc:

–Priveşte planşa atent, şi spune-mi dacă-ţi place…

Nedumerit să nu descâlcesc taina, o implor să-mi explice:

–Citeşte „Roza vânturilor”, îmi spune ea şăgalnic.

Porneşte de la Nord!

Într-adevăr, fix pe direcţia N, era scris numele ei, Stela. Apoi… pe NE, E şi aşa mai departe, continua:

„şi Nelu se vor iubi toată viaţa.”

A fost ca un şoc pentru mine. Ne-am îmbrăţişat spasmodic.

Proiectul a trecut cu brio, dar vai, stupidă este uneori viaţa.

Într-un accident de motocicletă, Stela s-a prăpădit.

Urarea ei, fatidică poate…, a rămas neîmplinită.

Poate că din flăcările incinerării arhivei Facultăţii care adăpostea proiectul, opt scântei-cuvinte rostind o mare emoţie, se vor fi înălţat în Universul invizibil , în căutarea celei care le dăduse viaţă.., Stela.

Onu

Lasă un comentariu

Filed under Pagini de iurnal, Proză scurtă

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s