UNIVERSUL FEMININ

Convins ca in cartea mea, am adus obolul de sensibilitate cuvenit Universului feminin, gratie caruia, de ce sa nu recunoastem , ne datoram nu doar existenta, ci si intensitatea sensibilitatii trairii acesteia marturisesc: in afara de lectura dubla zilnica-dimineata la trezire si seara la culcare, ca o invocare a Proniei bucuriei de care au nevoie celulele noatre clipa de clipa a existentei lor, am uitat de starea ei comerciala. Exact cum uiti de iubirea de care ai totusi nevoie, atunci cand iti este oferita continuu, ca un dat firesc.
Dar ce cumplita deceptie, cand se instaleaza disperarea constatarii pierderii ei, a ratarii din propria noastra neatentie.
Exista oare, fiinta umana care sa nu fi simtit macar si pentu o clipa, marginea abisului care ne cheama ca un ecou nesfarsit, in astfel de momente?
Furat de lirismul lecturii, de parca mi-as retrait viata, am scapat din vedere tulburarea cartii Universul feminin, de a nu-si fi implinit menirea de sensibilizare, fie si prin lectura catorva pagini, de care stie sigur cata nevoie are spiritul sau sufletul nostru in periplul sau solitar, catre duiosie si intelegere.
Usor intristat de mahnirea cartii,am incercat sa-i spun cateva vorbe de sustinere  mangaindu-i coperta, incurajator.
Dimineata, m-am trezit cu cartea pe piept, deschisa la titlul

“IUBIRE IMPOSIBILA”.
Onu

Lasă un comentariu

Filed under Diverse ...

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s