Arhiva zilnică: 10 ianuarie 2016

PILDĂ UMANĂ…

Pe Facebook, mi-am întîlnit, în sfârșit, Gustul. La dr. Gabriela Bojica, din București.
Hoinăream în virtual, visând, când am întâlnit acest post pe care era distribuit următorul videoclip: JAPONIA, într-un mall probabil. O bunică, însoțită de nepoțica sa, îi refuză acesteia, bucuria unui tort aniversar, pretextând lipsa banilor. Fetița îi reproșează cu chipul trist, fără să vocifereze.
La scenă, asistă aparent neatent un tânăr.După plecarea bunicăi, îl cumpără și se duce la cele două, rugându-le să îl primească din partea lui, ca dar fetiței, de ziua ei.
Bătrâna, încearcă să îl refuze, dar el insistă, povestindu-i următoarea istorioară:
-O mamă, cu băiețelul ei, poate tot în același magazin, nu are banii necesari să-i cumpere acestuia, de ziua lui, tortul dorit. Un domn de lângă ei i-l dăruiește. Sensibilitatea băiețelului, nu a uitat fericirea clipei și reacționază ca mai sus.
Bunica, îi cere numărul de telefon, să-i restituie, când va putea, banii.
Băiatul încearcă să scrie ceva, dar se oprește și-i spune fetiței:
– Promite-mi că și tu vei dărui cuiva, cândva, un asemenea tort.
Printr-o înclinare a capului, cu drăgălășenia copilăriei, fetița promite, zâmbind.
Tânărul le salută ceremonios, în spiritul specific eleganței japoneze, și dispare în mulțimea cumpărătorilor.
Ajunse acasă, fetița îi întinde tortul primit bătrânului din scaunul cu rotile:
-Bunicule, ți-am adus în dar, tortul acesta. Fericit, bătrânul o îmbrățișează.
Pentru o clipă, am avut impresia, că bunicul semăna cu domnul care îi dăruise băiețelului tortul. Copleșit de pilda videoclipului , mi-am stăpânit cu greu torentul emoției.
Onu

Reclame

10 comentarii

Din categoria Pagini de Jurnal, Proză scurtă

AM REUȘIT…

.Aseară, după ce scrisesem postul,NU ÎNȚELEG, o cunoștință,îmi spune că seara, la A3, vor fi în direct părinții, persecutați de guvernul norvegian.
– Măi, nu mă uit. Nu mă uit pentru că va fi probabil o făcătură pentru naivul care sunt, ori de câte ori îi ascult. N-am rezistat, și m-am uitat la un alt post, Realitatea Tv, de unde au plecat știriștii Ursu, Zamfir și Dumitrescu.
Aceleași persuasiuni de a mă ține lipit de sticlă.
Spre exemplu, în timp ce pe ecranul tv se delirau vorbe de-ți venea să-i plângi de milă Premierului Cioloș, la baza acestuia scria:

Moartea regelui Mihai.
Am înlemnit, considerând că în ciuda vicisitudinilor politice, Suveranul Mihai I este nemuritor.
Aștept ca pe ghimpi, să văd cauza decesului, dar Realitatea tv nu se grăbește.
Într-un final, după ce și-au debitat toate inepțiile, îi dau legătura unei știriste, care, prevenitor, pentru cât timp mă mințise spune că Majestatea Sa este bine, și că I se așteaptă în curând, sosirea în Țară.
Bucuria veștii, a estompat amăăciunea minciunii în care fusesem ținut.
Totuși, acum, rememorând aspectul, îmi spun că ajunge, și mă întreb:
Oare n-ar trebui impusă o limită a respectului , față de consumatorii media?
Și totuși, o să mă uit diseară la A3, să-i văd pe părinții năpăstuiți.
Iar dacă voi constata vreo inadvertență, mâine scriu articolul reparator.
Onu

Scrie un comentariu

Din categoria Pagini de Jurnal, râsu-plânsu.