Implicare proactivă

Ne place sau nu, presa, scrisă sau audiovizuală,  este nu doar un furnizor de știri, ci și un echivalent stimulator al imunității societății. Subtilă, până la profunzimi  răscolitoare, asemenea umorului  fin mușatescian, sau voltairian, ea atacă discret, orice neregulă morală,prin efectul  de remanență, deși  trăim cu impresia că orice știre, vine și trece imperceptibil, ca orice pasăre înotătoare, pe luciul apei  timpului.

Sub forma unor momente hazlii, privind prostia, oportunismul sau ticăloșia, presa ne deschide larg, ochii minții, ne face să rezonăm cu subtilitatea Firii, ne urechește deseori, făcându-ne să ne jenăm de noi  înșine, ca specie aspirantă la inteligență.

Ne determină să evoluăm precum o râmă sau cârtiță, prin galeria sa, către lumină.

Probabil. nu întâmplător, Napoleon, ajuns Prim Consul, a suprimat zeci de ziare franceze, care l-ar fi deranjat în planurile sale de geniu aspirant la o glorie egocentrică, incompatibilă cu fragilele principii democratice ale Revoluției franceze.

Păcat însă,  că uneori,  bacteriile societății se adaptează din mers noilor condiții antibiotice, și-și văd nestingherite de viață, cu tot asediul  justificat al presei, asupra lor.

Poate că ar trebui diversificate metodele, să se renunțe la emisiuni  moderate în genul: nu-i așa că puiul mamei este deștept și frumos ?

În care se  forțează  un ambient riscant pentru invitați.  Pentru că, și ei sunt oameni supuși  spaimei existențiale, și mai ales, virusului de a părea deștepți prin abilitatea ocolirii adevărului.

Pentru că, nu poți ști nici în cadrul restrâns al unei discuții, cum îl apucă pe unul din participanți, limbarița turnătoriei tovărășești.

Îmi amintesc , plin de oroare,cum eram felicitat pentru curajul retoric în ședințele de partid, ca apoi să aud că eram împiedicat să plec în străinătate, pe baza declarațiilor răuvoitoare ale acelorași colegi.

Oare Revoluția să nu ne fi scăpat de virusul turnătoriei frățești?

Să avem o genă atât de puternică, imuabilă?

Onu

Lasă un comentariu

Filed under Pagini de jurnal. Pamflet

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s