Arhiva zilnică: 21 august 2016

Percepții postmoarte clinică

. Eu cred că a fost eradicată corupția, în România.

Dovezi?

Căutările unei anumite media audovizuală prin cotloanele fabulosului  credinței.

Cântăreața Ionela Prodan, , n-am înțeles dacă într-un accident cumplit sau într-o nălucire a imaginației, l-a văzut pe Isus Hristos, care, incredibil, arăta așa ca în icoane. Mă întreb nedumerit, dacă  nu ar fi văzut nici o icoană cu chipul Mântuitorului, cum i-ar fi apărut acesta?

Departe de mine, păcatul necredinței, dar refuz să fiu prostit cu bună știință.

Aș prefera mai curând, să știu care sunt banii pe care-i primesc cei  atât de pătrunși de duhul sfânt al RATINGULUI!, prezentându-mi elucubrațiile Ionelei Prodan sau ale nu știu cărui așa zis Pastor , chipurile, revenit din moarte clinică. Eu cred că sunt luat de prost, dar totul, inclusiv închipuirea tupeistă de a te considera prea deștept,   ar trebui să aibă o limită.

În fapt, de ce să nu fim luați de proști, de către guvernanți, dacă  mărunțimea audiovizuală, ne tratează ca atare?

Onu

Reclame

Scrie un comentariu

Din categoria Pagini de jurnal Pamflet.

DOAMNE DE EXCEPȚIE. PERCEPȚIE…

Cultul admirării Universului feminin cred că este congenital.

Era probabil normal, ca înțelegerea mamei mele, de profesie moașă comunală, față de femeile de la țară, care nășteau  în condiții precare,  să mi se fi transmis sub forma unei admirații apreciative, ca pe frumosul divin,  dătător de viață .

Aceasta a determinat  probabil declicul ca  aseară, să trăiesc intens, față de Primarul Craiovei, Lia Olguța Vasilescu. și jurnalista Sandra Stoicescu, momente de profundă admirație  a feminității. Frumusețe emoționantă, Cultură, Erudiție maternă nativă, Sensibilitate spontană, Fermitate  nebănuită, surprinzătoare, le-am regăsit emoționat în dialogul spontan al celor Doamne. Nu știu dacă am văzut sau doar am simțit în ochii mei, umedul cald al lacrimilor de mamă umilită în fața copilului, prea mic să  perceapă vicisitudinile unei vieți absurde și aberante.

Cert este că, am retrăit momente de admirație și apreciere, pentru firea umană feminimă, care  așa cum nu este înfrântă în demnitatea sa, pentru apărarea copilului de ghearele ingratitudinii Firiii,  la fel  este de  demnă,  în protejarea sa, tocmai pentru ca Odraslei sale și ale altor mame, să nu le fie jenă de acele ființe care le vor fi dăruit viața.

Cam aceasta este percepția  pe care am trăit-o la Emisiunea Sandrei Stoicescu, alături de Primărița Craiovei, filolog de profesie.

O emisiune pilduitoare, sensibilă, delicată, din care sper să se fi tras învățămintele cuvenite întregii românități.

Onu

Scrie un comentariu

Din categoria Pagini de jurnal. Proza scurta.