Usturoi…

Bubuie Antenele despre corupți, hoți, manipulanți politici și nu mai știu…, că se diversifică limbajul,  odată cu  divulgarea lor.

Pe bune, eu cred că se exagerează.

Rămân cu impresia că  toți cei care fac bani, au vocația înavuțirii, indiferent de statutul de care beneficiază.

Ieri, ipoteza mea, s- a reconfirmat.

Merg la cumpărături, și întâlnesc o femeie sărmană , cu două legături de usturoi:

– 4lei firul, îmi zice, urmărindu-mi traiectoria privirii.

-Când mă întorc, le cumpăr, îi spun.

-Da repede, ca să nu le vând, mă gratuleză ea cu o voce  aparent autoritară, diferită de umlința de până atunci.

Zâmbesc în sinea mea, și-mi vine în  minte, refrenul:

c-așa-i  românul…

Revin, și mă ia la rost:

-hai, ce faci, nu le iei?

–Da, da,imediat!  mă prostesc eu.

Cât vrei pe ele, 2 legături pricăjite.

– 10 lei, da hai, că vreau să plec.

Când întâlnesc  specimene impertinente, mă prostesc, și intru în jocul, lor, amuzându-mă .

–Păi adineaori, ai spus 8 lei.

-Da, dar îți mai dau două căpățâni.  E bine?

Și-mi arată două scofâlcituri de foi uscate, pline de mucegai.

–Fie, pune totul aci, în sacoșă!

Și-i dau 10 lei.

Plec, și în glumă, mă gândsc:

-dar oare chiar mi-a fi pus și  gunoiul pe care l-am văzut?

Ajuns acasă, verific sacoșa, și minune: curată!

-Ei, nu-i nimic, poate-i mama vr-unui Parlamentar, sau tehnocrat! Mă consolez eu, optimist.

Și dezamăgit, m-am gândit la ce spun cei de la Antene.

Onu

Lasă un comentariu

Filed under Pagini de jurnal Pamflet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s