Zâmbet de duminică. PUȘA

Este partenera mea de solitudine.

Singura noastră conversație, destul de consistentă, este că ea miaună și se freacă de picioarele mele, iar eu, pînă să mă scoată din sărite, îi spun calm:

– Pușa.., nu simți că mă enervezi?!

Ca și cum ar înțelege, mă scutește de mieunat, și revine peste câteva clipe, la început mai molcom, apoi  tot mai enervant.

O reped , cu un ton mai ridicat. Autoritar, îmi închipui eu.

– MIAU! MI-O RETEAZĂ EA, și fuge , chipurile bosumflată.

Regret, și o mângâi.Dar, ca și cum n-am fi  fost noi, mă împinge blând, cu capul, și toarce. O iau în brațe, și-i  îndrug omenești, pe care știu că nu le pricepe, dar măcar, le simte sufletul.

Toarce molcom, și o simt cum se lasă moale și grea, peste îmbrățișarea mea.  Ațipim împăcați, și viața, redevine  iar edenică.

Onu

Lasă un comentariu

Filed under Pagini de jurnal. Proza scurta.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s