TOAMNĂ

Plouă. Mărunt și rece.  Cred că începe toamna.

Și nici nu m-am săturat de căldură.

Niciodată, nu mă satur de bine.

Deși , mă bucur intens de prezența lui.

Decizia SENATULUI, DE IERI, m-a bine dispus.

Dumnezeu să-l ierte pe tînărul Gingină.

Înțeleg durerea părinților săi, și cred că nu se mai poate repara nimic, pentru a-l readuce în viață.

Că așa-i legea firii.

Dar în locul lor, m-aș mânia tare mult, pe tembelismul românesc, de a nu face lucrul cum trebuie. Pentru că, dacă neisprăviții de muncitori, acopereau și protejau groapa ucigașă, totul ar fi fost în ordine. Și, de ce să nu reflectăm sincer, la această tară națională, neisprăvnicia lucrului ce-l avem de făcut?.

De aci, probabil, PIB scăzut, și trai de mizerie. Dar nu cred că DNA se poate ocupa și de genetică.

Când mi s-a întâmplat să fiu în dificultate erectilă, lucru neexclus nici unei viețuitoare, m-am retras demn, și am încercat în deplinătatea formei, fără  gândul fariseic de a nu-mi recunoaște momentul de slăbiciune.

Ca  nație, marcată tot mai frecvent, de astfel de momente, ar trebui să conștientizăm cinstit aceste clipe ale nonvalorii de sine, și să le depășim, nu prin hulă proletară, care n-a făcut decât să ne ducă la iadul comunist.  Așa că, politruci, din leprozeria naținală, lăsați-o mai moale cu hula politică opoziționistă, și apucați-vă de românitatea  corectivă.

Onu

Lasă un comentariu

Filed under Educaţie cetăţenească.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s