Este o bloggeriță. Poate o puștoaică, poate o domnișoară răsfățată, poate o închipuire.Mi-e greu să o definesc, așa cum nu reușesc nici cu mine însumi. Poate nu o înțeleg, sau mi se pare, însă, de câte ori îmi vizitează blogul, îmi crează o emoție aparte. Când nu trece, destul de rar, îi resimt lipsa, și-i doresc revenirea. Are un blog interesant, precum cerul înstelat, mereu altul. Și.., îmi place , diversitatea, cu surprizele ei nebănuite, cu imensitatea ei imagistică, în ambianța ei vibratorie. Este ca atunci, când tremuri emoționat lângă cineva, și te simți jenat, că nu te poți ascunde. Momentul este sublim, deși destul de penibil, pentru că nu mai ești tu însuți, nu îți poți reveni.
Începe frigul, tremur, în apartamentul neîncălzit, dar mă liniștesc, privind galbenul avatarului său. Retrăiesc aleile galbene ale copliăriei mele gălățene, pline cu lalele, crini și trandafiri galbeni, din jurul casei părintești centenare.
Ce mi-a venit să scriu despre Rhea?
Poate nostalgia de galben de toamnă, poate lipsa galbenului copilăriei mele gălățene, poate adâncimi sufletești.., neprospectate încă…
Onu
Madi şi Onu Blog 
Iată încă un lucru care ne leagă! Pe Rhea o vizitez și eu cu drag, mereu, ca să-mi adaug noi emoții benefice sufletului. 🙂
Ești deosebit, Petru. Într-adevăr, ne leagă trăiri estetice, durabile. Mă bucur, și sper că Rhea, este o sursă nu doar a vibrațiilor noastre spirituale. Cu Prietenie! 🙂